GÂSCA IMPERIALĂ

Chen canagica 

Regn: Animalia

Încrengătura: Chordata

Subîncrengătura: Vertebrata

Clasa: Aves

Ordin: Anseriformes

Familie: Anatidae

Gen: Chen

Specie: Chen canagica

Greutate: 2,8 kg

Lungime: 66-71 cm

Speranța de viață: 12 ani

Status de conservare: aproape vulnerabilă

Gâsca Imperială se găseşte cel mai frecvent în zona Mării Bering. Principalele populații de reproducere se găsesc în Alaska arctică și subarctică, în unele părți din Canada, precum și în nord-estul Rusiei. Cele mai multe populații de Gâște Imperiale migrează în insulele Aleutine în timpul iernii.

Adulții sunt păsări mici de apă având în medie 3 kg și în jur de 69 cm în lungime. Ambele sexe se aseamănă, singura diferenţă fiind în greutate, masculul fiind puțin mai greu decât femela. Gâștele Imperiale prezintă un cap complet alb și gâtul puțin ruginiu, acesta fiind rezultatul prezenței oxidului de fier din iazurile în care își petrec timpul. Ciocul este scurt, de culoare roz, în timp ce picioarele sunt de un portocaliu strălucitor.

În privința împerecherii, Gâștele Imperiale prezintă un sistem monogam și se pot împerechea cu alți indivizi numai dacă partenerul decedează.  Cuiburile lor sunt frecvent distruse de alte păsări. În privinţa construirii cuibului și alegerii locului pentru cuib, femela este responsabilă. Acest loc pentru cuib poate fi utilizat de-a lungul a mai multor ani. Chiar dacă atât femelele cât și masculii apără zona poziţionării cuibului, masculii sunt mult mai agresivi.

În perioada de dinafara celei de reproducere, Gâsca Imperială își petrece majoritatea timpului de-a lungul coastelor. Aceste zone includ plaje, stânci și dune, precum și arii de-a lungul recifurilor. Gâștele selectează teritoriul de reproducere în interiorul mlaștinilor și pajiştilor din păşuni, în apropierea unei surse de apă, cum ar fi un lac sau un râu. Sursele de apă în apropiere sunt vitale pentru supravieţuire, deoarece gâștele le folosesc pentru a fugi de prădătorii de teren.

Gâsca Imperială se hrănește, în special, cu vegetație și nevertebrate marine. Vegetația include secară, cimbru, mazăre de plajă. Se cunoaște, de asemenea, că acestea consumă alge marine, crustacee și salată verde. În timpul lunilor de primăvară și toamnă, dieta lor constă, în special, în midii albastre, hrănindu-se cu nevertebrate prin scufundarea capului.

Între anii 1964 și 1986, populația de Gâşte Imperiale din Alaska a scăzut de la 139.000 la aproximativ 42.000. Lista roșie a IUCN precizează că motivele acestui declin nu sunt bine înțelese. Chiar dacă populația s-a mai dublat din 1986 și populația actuală rămâne stabilă, ușor în scădere, Gâștele Imperiale sunt încă în pericol din cauza practicilor de vânătoare și a poluării coastelor cu petrol. De asemenea, schimbările climatice pot limita condițiile de reproducere, ceea ce duce și la o scădere a populației. Planurile de gestionare, așa cum sunt sugerate de către Pacific Flyway Council, subliniază că măsurile de represiune împotriva vânătorii ilegale și colectării ouălor, precum conservarea habitatului și educarea publicului cu privire la aceste păsări, sunt esențiale în protejarea populațiilor de Gâște Imperiale din Alaska.

La Zoo Bucureşti puteți admira un exemplar din această specie! Vă așteptăm!

GÂSCA CU GÂT ROŞU

Branta ruficollis

Regn: Animalia

Încrengătura: Chordata

Clasa: Aves

Ordin: Anseriformes

Familie: Anatidae

Gen: Branta

Specie: Branta Ruficollis

Greutate: 1,4-2 kg

Lungime: 53-56 cm

Speranța de viață: 10,9 ani

Status de conservare: vulnerabil

Gâsca cu Gât Roșu este o specie unică din genul Branta din zona Eurasia. În prezent este încadrată ca vulnerabilă de către IUCN. Specia este evidențiată prin culoarea închisă a penajului, cu dungi albe și gâtul roșu. Din familia Anatidae, Gâsca cu Gâtul Roşu este cea mai mică, având lungimea de 53-56 cm.

Gâsca cu Gâtul Roșu își poziționează cuibul, de obicei, lângă cuiburile păsărilor de pradă, cum ar fi bufnița polară, șoimul călător, care o ajută să se protejeze de animalele de pradă, cum ar fi vulpea arctică. Cu cât cuibul ei este mai apropiat de cuibul păsărilor de pradă, cu atât este mai protejată, bazându-se și pe micile ei dimensiuni și pe lipsa de apărare. Este extrem de neobișnuit ca pasărea de pradă să atace, însă este posibil. Mai mult decât atât, cu cât colonia este mai mare, cu atât este mai în siguranță. Pe lângă situarea cuibului în apropierea cuiburilor păsărilor de pradă, Gâsca cu Gâtul Roșu își mai poziționează cuibul și pe insulele din mijlocul râurilor pentru a se feri de prădătorii de pe uscat. În comparație cu păsările de pradă care aleg să își poziționeze cuibul pe porțiunile deschise ale stâncilor, gâsca își creează cuibul mult mai bine ascuns de ochii prădătorilor. O colonie tipică de Gâște cu Gâtul Roșu ajunge să fie formată din aproximativ patru perechi, în funcţie și de poziționarea cuiburilor, a hranei și a populării zonei de păsări.

În timpul iernii, Gâsca cu Gâtul Roșu se hrănește, în special, cu frunze, iarbă și semințe.

Gâsca cu Gâtul Roșu preferă zonele înalte și uscate de pe malurile abrupte ale râurilor, dealurile joase, stâncile și insulele stâncoase. Acoperirea vegetativă din habitatele gâștei este de obicei de nivel scăzut și include mesteacănul pitic, salcia și iarba moartă. În timpul sezonului de reproducere, gâsca locuiește prin dealurile joase deschise și în stepa deschisă.

Această specie prezintă o populație moderată, care pare să scadă din ce în ce mai mult. Motivele acestui declin sunt în mare parte necunoscute. Specia este încadrată ca fiind „vulnerabilă”.

La Zoo București puteţi admira 2 exemplare din această specie! Vă aşteptăm!

GÂSCA CU CAP CENUŞIU

Chloephaga poliocephala

Regn: Animalia

Încrengătura: Chordata

Clasa: Aves

Ordin: Anseriformes

Familie: Anatidae

Gen: Chloephaga

Specie: Chloephaga poliocephala

Greutate: 1,4-2,2 kg

Lungime: 50-60 cm

Status de conservare: risc scăzut

Gâsca cu Cap Cenuşiu este o gâscă de talie mare, care se reproduce și crește în special în zonele montane din sudul Americii de Sud și își petrece iernile în zonele joase la nord de zona de reproducere. Gâsca cu Cap Cenuşiu este o pasăre de aproximativ 50-60 cm, cu spatele maro deschis, gât de culoare castanie. Interiorul picioarelor este de culoare neagră, iar partea exterioară a picioarelor este roșie.

Gâsca cu Cap Cenuşiu se înmulțește, în general, în pășuni temperate, păduri, lacuri de apă dulce din zona de coastă și mlaștini. În afara sezonului de reproducere, aceasta se poate găsi în habitate mai deschise, cum ar fi pășuni, pajişti și zone cultivate. Această specie poate fi văzută de la nivelul mării până la 1500 m altitudine.

Gâsca cu Capul Cenuşiu este, în principal, erbivoră și se hrăneşte cu frunze, tulpini și semințe. În perioada de iarnă, preferă, în principal, grâul, porumbul și floarea-soarelui. Se hrănește prin pășunat de pe pământ, ca toate speciile Anatidae.

Perioada de reproducere este, de obicei, între noiembrie și martie. Gâsca cu Capul Cenușiu își poate face cuibul atât în zone izolate cât și în zone populate. Cuibul poate fi situat pe pământ, în iarba înaltă, la baza unui copac sau în scorbura unui buștean, iar uneori deasupra solului, între 1,5 şi 4 m. Partea interioară a cuibului este căptușită cu iarbă, acoperită cu un al doilea strat de căptușeală în care sunt așezate în medie 4-6 ouă.

Conservare

Această specie prezintă un număr mare de indivizi, prin urmare nu se apropie de pragurile de vulnerabilitate. În ciuda faptului că tendința populației este în scădere, declinul nu este destul de rapid pentru a se apropia de pragurile de vulnerabilitate, fiind plasat la nivelul de risc scăzut.

La Zoo Bucureşti puteți admira trei exemplare din această specie! Vă așteptăm!

RAȚA CAROLINE

Aix sponsa

Lungimea corpului: 47-54 cm 

Speranța de viață în captivitate: 22-23 de ani.

Rața Caroline (sau rața de lemn) se găsește pe coasta de est a Americii de Nord, de la Nova Scoția, în nord, până la Florida și Golful Mexic, în sud, și spre vest până în centrul Statelor Unite ale Americii. Păsările din partea estică a zonei migrează în sud-est în timpul iernii. Rațele Caroline se găsesc și în Columbia Britanică până la granița mexicană de pe coasta de vest. Iarna o petrec în sudul Californiei și pe coasta Pacificului în Mexic. De asemenea, Rața Caroline migrează și în  Europa de Vest. 

Lungimea corpului Raței Caroline este de 47-54 cm, iar aripile sunt de  66-73 cm, cu o masă corporală cuprinsă între 500-862 g.

Ghearele ascuțite îi permit Raței Caroline să se cațere cu ușurință în copaci. Masculul este mai colorat,  având un penaj multicolor, iar femela este mai puțin colorată. 

Hrana este compusă din semințe, fructe de pădure, ghinde, dar și din insecte și nevertebrate acvatice.

Înainte de împerechere Rața Caroline mănâncă, în special, insecte bogate în calciu și proteine necesare pentru producerea ouălelor.

Specia a înregistrat un declin în America de Nord urmare a vânătorii și pierderii habitatului specific prin tăierea copacilor. La nivel local sunt adoptate măsuri de conservare privind interzicerea vânătorii. De asemenea se impun a fi aplicate măsuri pentru interzicerea utilizării de semințe tratate în vecinătatea zonelor de cuibărit și refacerea vegetației în zonele specifice de habitat.

La Zoo București puteți admira o colecție spectaculoasă de Rațe Caroline, formată din 14 exemplare.