Într-un context internațional atât de agitat și marcat de amenințare unei pandemii, ce va reprezenta cu siguranță, un punct de cotitură în istoria acestui secol, Ziua Internațională a Speciilor Amenințate și adăugăm, amenințate cu Dispariția, nu face altceva decât să întărească, dacă mai era nevoie, ideea unei noi abordări a viziunii asupra echilibrului vieții pe pământ.
Inițiată în 2006, această acțiune de conștientizare a căpătat în timp o mare amploare, iar ecoul său a influențat programele de mediu din întreaga lume.
Potrivit IUCN, peste 40% din speciile de animale, insecte și plante sunt în pericol de dispariție, în întreaga lume.
Motivele acestui fenomen sunt diverse și țin de om și felul în care generații întregi au ales să respecte sau nu planeta. Braconajul, dispariția habitatelor naturale, poluarea, defrișările, expansiunea urbană sunt doar câteva dintre efectele prezenței omului pe pământ.
De aceea, acum mai mult ca niciodată, este nevoie de o schimbare.
Grădinile Zoologice sunt un vector puternic de luptă împotriva dispariției a numeroase specii de animale, prin programele de reproducere și reintroducere în mediul natural. Conservarea reprezintă un efort de mare anvergură, un act de respect și admirație față de fiecare specie în parte și unul de „reparație”. Trebuie să fim conștienți că odată cu fiecare specie care dispare, echilibrul natural devine devine și mai fragil.
Grădina Zoologică București, prin programul său „Educație ecologică pentru dezvoltare durabilă”, susține o serie întreagă de acțiuni de construire a unei atitudini proactivă, pozitivă față de animale și specii amenințate cu dispariția. În colecția grădinii se află mai multe specii aflate pe listele ce trag un semnal sonor de alarmă, amintim aici tigrul bengalez, siberian, lemurul roșu, lemurul cu coadă inelată, leopardul de zăpadă, cămila bactrian, gâsca cu gât roșu, papagalul cacatua.
Găsiți mai multe informații pe site-ul nostru www.bucurestizoo.ro.

Aniversarea este mai degrabă una cu caracter informativ și sensibilizator, dedicată conștientizării asupra situației în care se află rinocerii din sălbăticie.
În prezent, se cunosc cinci specii, dintre care trei, respectiv rinocerul javanez, de Sumatra și cel negru se află pe lista roșie a speciilor amenințate critic. Din cauza braconajului și a dispariției habitatului natural, numărul de exemplare a scăzut dramatic, motiv pentru care ziua de 1 mai reunește toate eforturile organizațiilor și comunităților care militează pentru salvarea acestui magnific animal.
Masiv, greoi, aparent lipsit de agilitate, este un adevărat bolid de mare viteză atunci când se simte amenințat, poate atinge o viteză de aproximativ 45km/h și răstoarnă orice obstacol avut în cale. De fapt, agresivitatea lor se manifestă doar atunci când le este pusă viața în pericol.
Sunt animale solitare, doar puii rămân alături de mamele lor până la o anumită vârstă.
Însă imaginea devenită deja celebră, aceea a unor păsări care se află mereu în compania unor rinoceri, infirmă cumva această poveste. Este vorba despre o conviețuire avantajoasă de ambele părți, păsările se hrănesc cu diverși paraziți sau resturi de piele uscată, iar în anumite cazuri se comportă precum o alarmă vie, avertizând de prezența unui pericol.
Particularitatea sa fizică, acel celebru corn, reprezintă esența conflictul dintre rinoceri și om. Superstițiile și credințele arhaice susțin că acesta este sursa unor puteri nebănuite, a unei forțe supraomenești sau chiar afrodisiac. De multe ori trofeu de vânătoare și simbol regal, cornul a fost motivul pentru care rinocerii au fost practic decimați în anumite zone din savana africană sau zonele mlăștinoase din Asia.
Au un miros bine dezvoltat, comunică între ei prin intermediul unor sunete joase și guturale, sunt ierbivore prin excelență, iar cele mai apropiate „rude” din natură sunt caii și zebrele.

Recomandat de către specialiști și instituții prestigioase de sănătate publică, dovleacul (Cucurbita maxima) este o plantă erbacee, adevărată comoară de minerale, vitamine, proteine, fibre și acizi grași esențiali Omega 3 și Omega 6. Susține activitatea sistemului imunitar, este utilizat cu succes în dietele pentru slăbit, reglează nivelul glicemiei, al colesterolului și este un foarte bun tonic în anularea efectelor oboselii cronice.

Este medicament și hrană, atât pentru om cât și pentru un mare număr de specii de animale, de la rumegătoare, rozătoare sau omnivore, sălbatice sau domestice.

Ne aflăm în plină Pandemie Covid-19, ce a a reprezentat o încercare pentru noi toți, ne-a schimbat radical modul de a trăi și viziunea asupra normalității. Reperele sunt altele acum, relațiile interumane, comunicarea, viața de zi cu zi au căpătat o nouă turnură. Distanțarea socială a redus contactele fizice și ne-a condus către găsirea de soluții în a avea un mod coerent de viață. Dar numai împreună reușim să depășim blocajele apărute, tocmai de aceea, pentru a păstra vie și nealterată legătura cu voi, prietenii Zoo, inițiem o serie de activități educaționale și conștientizatoare ce valorifică filonul tradițiilor românești, aducând în prim plan informații legate de colecția de animale și calendarul internațional al evenimentelor zoologice.

DovLEAC de LEAC și roadele pământului se desfășoară în perioada octombrie-noiembrie 2020, pe baza proiectului “Educație ecologică pentru dezvoltare durabilă“ prin acțiuni atât în cadrul Grădinii Zoologice, cât și pe platforma online www.bucureștizoo.ro și pagina de facebook.

Scopul este complex și eterogen, de a dinamiza și diversifica activitatea informativă, totodată de a amplifica dialogul cu publicul vizitator, de a stimula creativitatea și dorința de cunoaștere a celor mici și nu în ultimul rând de a mări percepția publică asupra rolului major al unei grădini zoologice în procesul de conservare a speciilor și habitatelor naturale.

Acțiunile pornesc de la un décor autumnal, realizat în puncte de impact vizual major pentru public, cu rolul de a introduce vizitatorii noștri în atmosfera specifică acestui anotimp.

Se spune în popor că ”Toamna se numără bobocii”, făcându-se referire la rezultatele unei munci tenace, cu simț de răspundere și răbdare.

Anotimp al soarelui blând și al belșugului, al bogăției roadelor pământului, toamna sosește în an și cu un alai de simboluri și sărbători, a căror semnificație se pierde uneori pe culoarele timpului. Dacă în tradițiile multor țări ale globului, unele dintre ele au pierdut aura magică, transformându-se în maratoane de cumpărături sau festivaluri culinare, în cea românească avem destule motive de întoarcere la natură, folclor, mituri și legende autohtone. Răpciune, Brumărel și Brumar vin cu miros de must și dovleac copt, cu foșnet de frunze ce acoperă pământul pregătit de iernat, cu dimineți cu „soare cu dinți” și ploaie “mocănească”.

Vă mai aduceți aminte sigur cum o răsfață George Topârceanu în versuri:

„S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor…”

Am optat pentru dovleac drept actor principal al acestei serii de acțiuni, atât pentru multitudinea de valențe curative și beneficii alimentare pentru om și animale, cât și pentru faptul că reprezintă o sursă de inspirație pentru basme, povești, snoave, ghicitori, fabule, alături de alte fructe și legume din inepuizabilul corn al abundeței.

Veți fi plăcut impresionați să aflați că poneii noștri îl consumă cu mare poftă, maimuțele îl consideră un desert cu ștaif, iar coati, păsările și ratonii de asemenea îl așteaptă cu interes. Dacă vă aflați în trecere prin fața amplasamentul ursului brun, Gina, dealtfel o adevărată lady, după felul elegant cu care ia masa, îl savurează tacticoasă.

Astfel, dovleacul metamorfozat într-un povestitor hâtru și bonom, vă va încânta cu fel de fel de istorisiri dintre cele mai colorate și mai pline de „miez”.

Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare reunește toate campaniile internaționale de sensibilizare asupra necesitatății conservării păsărilor migratoare și a habitatelor acestora. Complexă prin specificul său, acțiunea urmărește să atragă atenția asupra amenințărilor cu care se confruntă acestea, importanța lor ecologică și necesitatea cooperării internaționale pentru conservarea acestora.
În 2020, tema este „Păsările conectează lumea noastră!” și a fost aleasă tocmai pentru a evidenția importanța conservării și restabilirii echilibrelor ecologice. Cuvântul cheie, „conectivitate”capătă o multitudine de sensuri, într-o perioadă în care, pe pământ au avut loc dezastre naturale ce au dat o mare lovitură echilibrului natural și așa destul de precar, poluarea, încălzirea globală au fost subiecte dezbătute pe toate canalele de comunicare, iar mai noua pandemie reevaluează prioritățile întregii omeniri. Și totuși natura se delimitează de frământările profunde ce ne afectează viața de zi cu zi, încercând cumva să se vindece prin normalitate, urmând cursul firesc al lucrurilor. Asemeni întreg regnului animal care migrează, păsările parcurg distanțe impresionante de zbor, uneori peste zone mai puțin ospitaliere, aducând la numitor comun habitate diverse, iar lipsa sau dispariția treptată a acestora influențează deopotrivă om și animal. Impactul negativ al schimbărilor de obiceiuri naturale ale păsărilor este resimțit de noi toți, tocmai de aceea importanța unei campanii de conștientizare precum cea dedicată păsărilor migratoare este majoră.
Grădina Zoologică din București susține numeroase acțiuni de educare și sensibilizare asupra importanței rolului păsărilor migratoare în menținerea echilibrelor ecologice, materializate în programele dezvoltate împreună cu instituțiile de învățământ. Odată cu deschiderea porților pentru vizitare, vom lansa o nouă serie de lecții în aer liber, cu subiecte și teme legate de speciile de păsări din colecție.

Ne-am obișnuit să le spunem „urși”, de fapt sunt niște simpatice marsupiale, femelele își poartă cu mare grijă și căldură puiul timp de 6 luni, după care acesta reușește să devină independent.
Provine din Australia, este un mamifer arboricol, cu o lungime a corpului de circa 85 cm și atinge o greutate de 15 kg. Blana sa deasă variază în nuanțe de gri cu reflexe metalizate până la brun cicolatiu sau deschis miere.
Este mare amator de eucalipt, consumă cam 2,5 kilograme de frunze pe zi! În schimb nu bea multă apă, deoarece se hidratează cu umiditatea din frunze.
Au gheare foarte ascuțite și degete opozabile, care îi ajută să urce și să se agațe de copaci. Dorm în copaci în timpul zilei până la 18 ore, iar apoi noaptea se hrănesc.
Ca o curiozitate, koala își folosește obrajii, altfel destul de elastici, pentru a stoca o cantitate impresionantă de frunze, fapt care, de multe ori îi conferă un aspect amuzant.
Dușmanii lor naturali sunt șerpii mari constrictori și câinii dingo. Numărul de exemplare a scăzut foarte mult din cauza incendiilor devastatoare din Australia. Sunt sensibili la schimbările climatice și mai ales la secetă, pentru că sunt dependenți de cantitatea de frunze de eucalipt cu care se hrănesc.
Ziua de 3 mai trage un semnal de alarmă față de posibila dispariție a acestei specii, mai ales că în ultimii ani sunt trecuți pe lista roșie IUCN, ca vulnerabilă. Deși ocupă un loc important în folclorul aborigenilor, koala este vânată pentru blana sa și chiar carne. Expansiunea urbană și, implicit, dispariția habitatelor naturale, reprezintă o amenințare serioasă pentru simpaticele koala.
Pentru cei care sunt practic fermecați de drăgălășenia lor, nu sunt animale de companie! Sunt foarte timide și retrase, cu un ritm de viață mai puțin obișnuit și o dietă strictă.

Scopul acestui eveniment internațional este acela de atrage atenția asupra modului în care sunt exploatate resursele planetei.
Apa este una dintre cele mai importante dintre ele și trebuie utilizată în mod rațional!
Tema de anul acesta a tuturor acțiunilor de conștientizare este „Apă și schimbările climatice”, ce subliniază legătura indisolubilă între apă și schimbările climatice. Fenomenele extreme ce au avut loc în ultimul timp sunt un semnal de alarmă asupra modului în care gestionarea resurselor afectează mediul.
Un strop de apă spune o poveste captivantă a apariției vieții pe pământ, plante, animale și oameni. Într-o picătură se oglindește evoluția omenirii, cultură și civilizație, știință, tehnică, medicină și arte. A fost zeiță și binecuvântare, pericol sau mângâiere, a însuflețit creația și a susținut existența tuturor ființelor pe această planetă.
Ne hrănește, ne purifică și nu în ultimul rând, ne salvează viața!

În fiecare an, în perioada 15 martie – 15 aprilie se organizează, la nivel mondial, evenimente, acțiuni, sesiuni de comunicare sau conferințe, ce aduc în prim plan importanța protejări pădurilor, resursă importantă a Terrei.
Sistem ecologic complex, ce găzduiește peste 80% dintre speciile de animale și acoperă o treime din suprafața planetei, pădurile sunt vitale pentru existența vieții, în toate formele sale.
Nu suntem îndeajuns de conștienți de importanța acestei bogății verzi și de implicațiile în existența noastră de zi cu zi. Tocmai de aceea, orice campanie de conștientizare implică și o latură educativă, dar și una informativă.
De cele mai multe ori, acele “subiecte fierbinți“ ne captează întrega energie și puterea de concentrare, dar poate că ar trebui să ne aplecăm și asupra a ceea pare mai puțin arzător. Aparent!
Este lumea înconjurătoare, natura, cea pe care ar trebui să o ocrotim și să o îngrijim și mai ales să o înțelegem. Este mediul nostru de viață, sursă fundamentală și moștenire pe care fiecare dintre noi o transmitem generațiilor următoare.
Un răgaz din ritmul atât de alert al secolului XXI și să ne gândim ce înseamnă pădurile, fiecare frunză, ramură pentru noi.
Aerul pe care îl respirăm ne este furnizat de plante, de pădurile care funcționează asemeni unor plămâni ce absorb dioxidul de carbon și ne dau oxigen. Pădurile sunt cele care gestionează circuitul apei în natură, cantitatea și calitatea acesteia. Precipitațiile sunt reținute de arbori, apoi apa este captată în sol, ce la rândul său este sursă pentru izvoare, prin pânza freatică. Rădăcinile copacilor stabilizează solul, reducând riscul de alunecări de teren, aluviuni sau scurgere de ape pe versanți și inundații. Totodată arborii sunt cei care purifică aerul, de aceea parcurile din marile aglomerări urbane sunt adevărate filtre de oxigen ce luptă împotriva poluării. Pentru amatorii de sport și mișcare în aer liber, dar și pentru relaxare și odihnă în parcuri și grădini deopotrivă tineri și bătrâni pot petrece timpul liber în mod sănătos și plăcut.
Pădurile păstrează o adevărată armonie a climei și variaților de temperatură de peste an. Precipitațiile depind de densitatea și mărimea suprafețelor înverzite. Imaginea unui deșert apocaliptic, în care lipsa pădurilor duce la lipsa anotimpurilor, a inspirat literatura și industria cinematografică, dar în acest caz ficțiunea înseamnă de fapt, realitate.
Pădurile înseamnă lemn, atât de des utilizat în toate capitolele existenței umane și cu un istoric foarte îndelungat. Sursă de energie și căldură, construcții, mobilier, amenajări interioare și exterioare, design, mijloace de locomoție, decor, jucării și exemplele se pot dezvolta precum arhicunoscutele quiz-uri „Știați că”, toate înseamnă lemn prelucrat în forme și dimensiuni variate. Din cauza exploatării masive, dar și datorită cuceririlor științei și tehnicii, multe sunt azi confecționate din materiale alternative ce salvează de la tăiere suprafețe întinse de păduri. O șansă la viață pentru noi toți!
Cei care un înțeles acest fenomen au luat și măsuri ce presupun plantări în compensare și repopularea planetei cu arbori și vegetație.
Inovația și lumea virtuală au câștigat teren în ultimul timp, cu toate astea plăcerea a răsfoi un album de artă, a citi o carte, a scrie.. toate astea nu pot fi înlocuite cu multitudinea de taste ale smartphone-ului. Sau poate că da, pentru unii!
Ecosistemele planetei găzduiesc numeroase specii de animale, sunt habitat natural pentru unele ce sunt trecute pe lista roșie în prag de dispariție, fapt ce aparține în totalitate de responsabilitatea omului. Sunt adăpost și hrană, iar protejarea mediului depinde de fiecare dintre noi! Defrișările masive, exploatarea fără discernământ, lipsa măsurilor de stopare a dispariției zonelor verzi preocupă deopotrivă organismele internaționale dar și comunitățle locale din fiecare zonă a globului. Educația și conștientizarea pornește de la nivel de individ și nu e nici prea devreme nici prea târziu ca fiecare dintre noi să înțelegem acest fapt.
Pădurile, gestionarea lor durabilă și implicit utilizarea resurselor existente sunt esențiale pentru combaterea schimbărilor climatice.
Ecosistemele fragile pot deveni, printr-un act de voință colectivă unele stabile.

Prestigioasa organizație de protecția mediului din Elveția, Pro Natura, a ales pisica sălbatică (Felis silvestris) drept animalul anului 2020, „investind-o” cu funcția de ambasador al tuturor demersurilor de ocrotire a pădurilor. A fost considerată mult timp dăunător și datorită acestui fapt, numărul de exemplare a scăzut simțitor.
Arealul său de răspândire se întinde pe suprafețe vaste din Europa, Asia sau Africa și este reprezentat de păduri sau sau zone cu vegetație bogată. Este o specie destul de timidă, dar asta nu o împiedică să vâneze în zone în care intră în conflict cu omul, datorită faptului că uneori se hrănește și cu animale domestice.
În țara noastră este des întâlnită în Delta Dunări, dar și în păduri sau la munte, unde fiind carnivor prin excelență, vânează rozătoare mici sau păsări și devine la rândul său pradă pentru râși, vulpi sau păsări mari.
O puteți admira și la Grădina Zoologică din București, unde ca o felină grațioasă ce este, se răsfață la soare, ori de câte ori prinde o zi călduroasă.
Ca aspect seamănă foarte mult cu rudele sale domestice, blana este deasă, în nuanțe de gri-maro, cu firul lung, coada stufoasă, rotunjită și neagră la vârf. Ajunge până la 80 cm lungime și 8 kg greutate.
Este un animal singuratic, seminocturn, activ la sfârșitul zilei, auzul și mirosul sunt foarte bine dezvoltate.
Datorită faptului că, de multe ori se aventurează în apropierea zonelor cu așezări omenești, inevitabilul s-a produs, pisicile sălbatice s-au împerecheat cu cele domestice. Fiind asemănătoare ca aspect, rezultatele nu au fost însă unele spectaculoase.
Istoria acestei specii în Elveția, a cunoscut o evoluție „fericită”, datorită unei schimbări de percepție a iubitorilor de animale dar și pentru că specialiștii i-au acordat locul meritat în echilibrul biodiversității. Campaniile de vânare ale pisicii sălbatice au încetat la sfârșitul anilor 70, iar numărul lor a început să crească, fiind văzute des în ultimul timp în pădurile elvețiene. Odată aflat pe cale de dispariție, acest animal elegant colonizează acum noi teritorii.
În 2020, pisica sălbatică europeană (Felis silvestris) va fi ambasadorul pădurilor și simbol al protecției eficiente a naturii.

Zburătoare, de copac, roșii americane sau de pământ, veverițele provin din familia Sciuridae, una destul de numeroasă, ce include rozătoare de mici și medii dimensiuni.
Ziua de 21 ianuarie a fost aleasă de iubitorii acestei specii, Christy Hargrove din Carolina de Nord și asociația sa de ocrotire a animalelor au reușit să pună în calendarul evenimentelor internaționale această dată.
Uimitor, multe dintre ele sunt considerate dăunători și au un număr foarte mare de prădători naturali, în afara omului, cel care în multe zone ale globului, duce o adevărată cruciadă împotriva acestor amuzante animale.
Cele peste 200 de specii cunoscute au suscitat chiar și creativitatea artistică. Probabil că unii dintre noi ne gândim la simpaticele Chip și Dale ale lui Walt Disney, la mai recenta serie Ice Age, sau la Alvin și trupa sa, dar sigur veverița a devenit sinonimul caracterului efervescent, dinamic, plin de energie, chiar dacă, în realitate sunt destul de timide.
Arealul de răspândire este foarte vast, practic le întâlnim pe tot globul și să nu o uităm pe diva urbană, cea care ne face să zâmbim, indiferent de vârstă, prin parcuri și grădini.
Despre veverița zburătoare siberiană (Pteromys volans) trebuie să dărâmăm niște mituri, de fapt aceasta nu se lansează în adevărate curse aeriene, ci planează de la un arbore la altul. Are o membrană între cele patru membre, ce o ajută să străbată prin aer, distanțe destul de mari. Altfel, când se cațără prin copaci, unde își pregătește cu un veritabil talent arhitectural cuibul, se comportă ca și celelalte colege rozătoare.
Din marea familie Sciuridae mai fac parte și marmotele, câinii de preerie sau popândăii.
Pentru că nu pot digera celuloza, din alimentația lor fac parte alimente bogate în proteine, carbohidrați și grăsimi. În regiunile temperate, primăvara devreme este cea mai grea perioadă a anului pentru veverițe, deoarece nucile pe care le-au îngropat încep să încolțească și nu mai pot fi mâncate. Așa încât dieta este diversificată cu plante, nuci, semințe, conuri de conifere, sau în perioade calde cu fructe, ciuperci și vegetație verde. Unele specii consumă cu plăcere și carne, păsări mici, șerpi mici, ouă sau insecte.
La Grădina Zoologică din București puteți admira două exemplare de veveriță roșie americană (Tamiasciurus hudsonicus), specie diurnă, destul de zgomotoasă, limbajul său de comunicare conține o mare varietate de sunete, unele ascuțite, stridente, altele guturale.

4608 × 3456

Originară din Argentina, mara de Patagonia (Dolichotis patagonum)este, ca mărime, a treia specie de animale rozătoare din lume, după capibara și castor.
Aspectul lor insolit te pune pe gânduri…. să fie iepure, cangur pitic sau căprioară?
Face parte din clasa Mammalia, ordinul Rodentia, familia Caviidae. Corpul, cu o formă destul de „aerodinamică”, este acoperit cu blană scurtă și deasă, în tonuri de gri sau brun închis, iar urechile sunt lungi și ascuție precum cele ale iepurilor sălbatici. Atinge o greutate de circa 8,5 kg și o lungime de aproximativ 800 mm. Picioarele din față sunt mai scurte decât cele posterioare, iar în timpul deplasării pot sări pe toate cele 4 membre.
Deși sunt alergători prin excelență, când simt pericolul pot deveni adevărați atleți de performanță, făcând salturi impresionante de până la 6 metri în aer.
Grădina Zoologică din București găzduiește un grup de exemplare foarte jucăușe și simpatice, pe care vizitatorii le urmăresc pe tot parcursul anului cu aceeași curiozitate și amuzament.
Mara este un animal diurn, ce preferă zonele cu vegetație abundentă, consumă o cantitate considerabilă de hrană. În afară de ierburi, nu refuză fructele și rădăcinoasele, iar în zonele mai aride se pot delecta și cu cactuși, aceștia fiind și o sursă bogată de apă.
Exemplare de mara sunt întâlnite pe tot teritoriul pampasului argentinian, până aproape de Țara de Foc.
Sunt o specie monogamă, masculii își protejează cu mare tenacitate femela cucerită și teritoriul, de eventualii rivali. Un cuplu se desparte doar atunci când unul dintre parteneri moare.
Trăiesc solitari sau în grupuri, adulții păzind puii de pericole sau prădători, cum ar fi vulpile șirete, păsări mari sau feline. Atunci când femelele se pregătesc să dea naștere puilor, între unu și trei cam de trei ori pe an, sapă gropi și tuneluri, ce servesc drept adăpost până când noua generație devine independentă.
Comunică între ele prin intermediul unei mari varietăți de sunete, unele cu octave foarte înalte, altele guturale, joase.
Pe lista IUCN, mara de Patagonia este clasificată ca specie aproape amenințată, cu alte cuvinte, se preconizează ca în viitor, din cauza vânatului excesiv și a pierderii habitatului natural, să devină una vulnerabilă. Din păcate, sunt foarte apreciate pentru carnea și pielea lor, iar fermierii le invadează teritoriul cu turmele de oi.
Mara de Patagonia au un caracter docil și blând, ușor de îmblânzit, considerate a fi un foarte bun animal de companie, în ciuda faptului că sunt rozătoare.

Poate că un titlu mai potrivit ar fi fost „Mândrie și prejudecată”, fără nici o referire la celebrul romanul a lui Jane Austin, ci mai degrabă la percepția comună, în care spectaculoasa pasăre a devenit simbolul vanității, dar și la multitudinea de mituri și legende pe care această specie a suscitat-o, de-a lungul timpului, în diverse culturi.
Păunii aparțin ordinului Galliforme, familia Phasianide, două dintre specii, Pavo cristatus și Pavo muticus, provin din Asia (India, Sri Lanka, Pakistan, Nepal, Java, Malaezia), iar ruda lor apropiată, Afropavo congensis din Congo-Africa.
Sunt păsări omnivore, alternând în dietă insecte, viermi, termite, șopârle, broaște, șerpi, cu flori, iarbă, cereale și muguri de bambus.
În colecția Grădinii Zoologice București, puteți admira și studia mai multe exemplare bogat colorate de păun albastru(Pavo cristatus), dar și varianta albino(păun alb), ce își etalează cu mare enfază penajul flamboaiant.
Din Asia, a fost adus și răspândit cu succes, atât în Europa cât și pe continentul American, iar în anumite zone ale Indiei, cu precădere Gujarat și Rajasthan, sunt domesticite și ținute ca animale de companie, fiind tratate cu mare respect și adoptate ca pasăre națională. Dar povestea lor începe undeva prin culoarele timpului, fiind de cele mai multe ori asociat cu simbolul regalității, al puterii supreme și al legăturii suveranilor cu zeii sau creaturile fantastice.
Atât în țara de baștină, unde zeitatea întruchipată într-un păun se luptă cu forțele răului, dar și în Persia și miticul Babilon, unde era considerat drept unul dintre ocrotitorii regilor ce se urcau pe tron, a fost imortalizat în numeroase picturi sau sculpturi. În arta asiro-babiloniană, mozaicuri, sculpturi, frize și basoreliefuri este des întâlnit, dovadă faptului că a fost domesticit și trăia în anturajul familiilor bogate.
Grecii antici erau convinși că păunii reprezintă pasărea vieții eterne, drept pentru care o consumau ca un adevărat elixir al tinereții. Din muntele Olimp, Hera cobora pe pământ într-un car de aur, tras de păuni. Simbolul ochiului ca unul divin, ce veghează asupra întregii omeniri, provine tot de la greci. Hera, soția lui Zeus, putea afla secretele tuturor, deopotrivă pământeni sau invincibilii zei, prin cei 1000 de ochi ai lui Argus, analogie provenit din penajul păunului.
În arta creștină timpurile și mai apoi în Renaștere, păunul câștigă teren, miticii săi “ochi”, simbolizând cerul înstelat, apoi se sublimează imaginii credinciosului pur, devotat și al marii treceri către viața eternă. Limbajul criptic, încărcat de mesaje, folosit de artiști, uneori ideogramatic integrează fragmente întregi cu păuni, ca personaje cheie. Apoi, din Baroc până la Art Nouveau, drumul său respiră un veritabil crescendo, susținut de magnificul său potențial decorativ și, implicit, valori estetice.
Era contemporană și digitalizarea, dă o altă turnură exprimării plastice, imaginea păunului fiind utilizată în numeroase reclame, sigle, logo-uri, un exemplu fiind chiar cel al televiziunii americane NBC.
Dacă păunul indian nu se află pe lista roșie IUCN, numărul de exemplare de păun verde a scăzut simțitor începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XX, din cauza dispariției progresive a habitatului natural, iar cel de Congo este trecut pe lista speciilor vulnerabile.

Dinamic și jucăuș, diurn prin excelență, Coati este un mamifer omnivor, deloc mofturos în ceea ce privește consumul de mici nevertebrate, larve, ouă de păsări sau frunze și fructe.
Dacă vreți să îl admirați în adevărata sa splendoare, vă așteptăm în fiecare zi la Grădina Zoologică din București. Altfel, habitatul său natural acoperă zone întinse din continentul Nord American până în America Centrală și de Sud.
Aspectul său aduce cu bursucul sau ratonul, corpul este acoperit cu o blană deasă, în nuanțe blânde de maro, brun roșcat, maroniu sau chiar negru, cu o coadă lungă pe care o folosește la menținerea echilibrului, atunci când se deplasează cu mare grație dintr-un copac în altul. Pe pământ coboară atunci când se află în căutare unor „delicii culinare”, dealtfel este foarte agil, mișcându-se cu mare viteză atât pe sol, cât și la înălțime.
Ceea ce îl face ușor de recunoscut este botul alungit, cu nări proeminente, pe care îl utilizează de multe ori și pentru a săpa după hrană. Are un miros foarte bine dezvoltat, simțind de la mare distanță prada sau prădătorul, în acest caz feline și păsări de talie mare, sau șerpii boa. Greutatea unui exemplar variază între 3,5 și 6 sau chiar 7 kg, corpul atinge circa 670 mm iar coada 690 mm.
Si dacă vă întrebați de ce l-am numit „oportunist”, intenția nu a fost una de a-i asocia o atitudine ireverențioasă, ci, mai degrabă de a-l gratula pentru capacitatea de a se orienta în găsirea celor mai bune surse de hrană, dar și felul în care simte și evită pericolele. Pe scurt, este un adevărat „descurcăreț”al lumii animalelor!
Masculii care ating maturitatea sexuală preferă un trai solitar, în schimb femelele trăiesc în grupuri numeroase cu pui de diferite generații. Dealtfel, „doamnele” Coati sunt foarte vigilente, protejând tinerele generații atât față de prădătorii naturali și pericole ce apar la fiecare pas, la înălțimea vegetației luxuriante, cât și față de pretendenții tulburați de vârtejul hormonal al perioadei de împerechere, aceștia practic își mănâncă puii pentru a forța femelele să intre rapid în călduri. Familiile de Coati sunt destul de zgomotoase, mamele comunică permanent cu tinerele generații printr-o serie de sunete cu tonalități variate, fapt ce demonstrează un limbaj destul de complex și implicit un nivel ridicat de inteligență.
Din păcate, datorită aspectul simpatic și jovial, dar și al unei atitudini mai puțin responsabile a omului, se află pe lista scurtă a preferințelor în materie de animale de companie. Adevărul este că sunt foarte dificil de îmblânzit, fiind destul de imprevizibile ca reacții, agresive și foarte energice. Nu este un bun partener de joacă pentru copii și nu agreează compania omului, în ciuda aspectului aparent inofensiv.
Numărul de exemplare scade vertiginos datorită defrișărilor masive, extinderii agriculturii în zonele pădurilor tropicale, a vânătorii și a faptului că interacțiunea cu omul, de multe ori înclină balanța nefavorabil pentru Coati.
Pentru a afla mai multe despre această minunată specie și pentru a-i observa grația și îndemânarea cu care sfidează gravitația, atunci când are chef de puțină mișcare, vă așteptăm la Zoo!

Antilopa Eland(Taurotragus oryx) este cea mai mare din lume, dar este cea mai lentă și greoaie, atingând doar aproximativ 25km/oră, atunci când încearcă să scape din situațiile limită. În schimb poate sări până la 10 m lungime, ceea ce îi conferă un avantaj față de prădătorii naturali, marile feline ale stepei africane.
Este una dintre cele mai adaptabile dintre ierbivore, populează zone întinse din Estul și Sudul Africii, de la savană, pajiști înalte sau înălțimi muntoase. Nu este un animal foarte pretențios în ceea ce privește hrana, consumând cu plăcere deopotrivă ierburi de tot felul, fructe suculente, rădăcini dar și frunze, pe care le „culege” cu coarnele din copaci.
Exemplarele tinere au pielea de culoarea cafelei cu lapte, dar pe măsură ce îmbătrânesc se „îmbracă” în nuanțe de gri închis cu tentă albăstruie. Caracteristicile fizice includ coarnele răsucite și lungi, un guler în jurul gâtului gros, din piele cu falduri ample, masculii pot atinge chiar si 1000 kg, iar femelele 600kg.
Este un animal destul de docil, parcurge distanțe mari pentru a se hrăni, stau în grupuri de „creșă” , atunci când femelele au pui.
Deși nu se află pe lista speciilor amenințate cu dispariția, sunt protejate, numărul de exemplare a scăzut simțitor datorită vânatului intensiv, pentru carne dar, mai ales, pentru pielea sa. Datorită lipsei de agresivitate, a fost domesticită, iar astăzi, laptele său este foarte apreciat pentru calitățile nutritive, bogat în conținut proteic.
Ca o curiozitate, specialiștii care au petrecut mai mult timp, observându-le comportamentul, au decoperit un sunet caracteristic, pe care îl scot atunci când se deplasează. Un trosnet sec, produs de mișcarea membrelor anterioare, ce poate fi auzit de la distanță, lucru care anunță apropierea unei turme, sau, în perioada de împerechere, masculii își marchează sonor teritoriul.
Simpatice și drăgălașe, cu un caracter blând și maleabil, antilopele eland și-au câștigat, pe bună dreptate, admirația și ocrotirea iubitorilor de animale. Au fost deseori transformate în personaje amuzante, în lung-metrajele de animație, iar instantaneele surprinse de artiștii fotografi au făcut înconjurul lumii, datorită filonului emoțional fructificat în spectacol de lumină și culoare. Arta africană abundă în reprezentări zoomorfe și simbolistică mistică, ce au drept protagonistă antilopa eland. Aprecierile de ordin estetic ale creatorilor indigeni sunt încărcate și de componenta ezoterică ce ține de forța conexiunilor create între om și natură.

Înrudit cu iebivorele din familia numeroasă a bovinelor, Zebu este un mamifer rumegător cu un aspect particular. Seamănă destul de mult cu vaca autohtonă, dar, interesant de remarcat, asemeni dromaderilor, are o cocoașe de grăsime pe umeri, lesne de remarcat, coarne ample și mai multe straturi de piele în jurul gâtului.
Și cum familiile bogate au și istorie îndelungată, strămoșul său este o specie dispărută (Auroch) de boi sălbatici ce populau Europa, Africa și India. Peșterile Lascaux sau Altamira sunt pline cu desene rupestre, cu acest animal ce s-a pierdut pe culoarele timpului, dar care are astăzi numeroase „rude” domesticite și folosite de om pentru carne, lapte, piele sau ca animale de povară. Dealtfel, laptele de zebu este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bogate în carbohidrați și grăsimi. Populația indigenă din anumite zone ale Africii îl consumă prelucrat ca iaurt sau brânză, iar în India este transformat în ghee. Procedeul este destul de elaborat, iaurtul pus într-un vas de teracotă este deshidratat până când se obține un fel de unt, care la rândul său se fierbe și prin evaporare treptată, se ajunge la o substanță(particule de cazeină), ce rezistă mai mult timp și se folosește la gătit.
În religia hindusă, Zebu este considerat sacru, respectat și ocrotit în fiecare comunitate, fiind des întâlnit rătăcind alene pe străzi sau odihnindu-se la umbră, răsplătit cu ghirlande de flori și mici delicii culinare.
Este destul de blând, sunt rare cazurile în care reacționează violent, trăiește în turme și se adaptează foarte bine la temperaturi ridicate.
Cele aproximativ 75 de specii cunoscute vin și cu numeroase variante cromatice, nuanțe de alb și negru, brun, marouri blânde sau cafeniu. Poate ajunge la greutatea de 200 Kg și circa 1 m înălțime. Ca speranță de viață, atinge aproximativ 20 de ani.
Există și varianta de Zebu pitic, dar este obținut prin încrucișări repetate de către crescătorii din Statele Unite. Devine din ce în ce mai popular, datorită dimensiunilor sale și aspectului drăgălaș, dar și a faptului că dau o producție mare de lapte.
Dacă am reușit să vă trezim curiozitatea asupra aceastei specii, o puteți admira și la Grădina Zoologică din București, unde se bucură din plin de interesul vizitatorilor.

RĂȚUȘCA CEA URÂTĂ

Literatura dedicată celor mici abundă în povești emoționante, cu mesaj profund educativ și simbolistică bogată. Din perspectiva antropologiei culturale, basmele, miturile, legendele sunt un mecanism de comunicare a valorilor specifice fiecărei națiuni sau colectivități. Poveștile dedicate celor mici se înscriu în această linie și converg către mesajul comun conștientizator. Sunt instrumente de educație dar și de formare a unei conștiințe adresate fiecărui individ în parte.
Ion Creangă sau Petre Ispirescu sunt și azi, surprinzător în multitudinea de super eroi din seria Marvel, la fel de fascinanți pentru tinerele generații.
Operele Fraților Grimm sau cele ale lui Andersen au suscitat interesul chiar și al scenariștilor de filme ce ocupă primele locuri în box-office. Cu toate astea, nu trebuie să uităm că literatura înseamnă cultură, bază a unei civilizații moderne.
Ne oprim la povestea „Rățușca cea urâtă” pentru că am întâlnit la Grădina Zoologică chiar personajul principal. Lebedele noastre, albe sau negre, elegante și grațioase, reiterează într-o cadență mai veselă, basmul cu drăgălașul boboc ce s-a rătăcit în cuibul unei rațe.
În micul univers unde vede lumina zilei, se simte exclus și izolat, datorită lipsei de asemănare cu ceilalți pui, ce îl considerau urât. Doar atunci când se întâlnește pe lac, din întâmplare, cu un cârd de lebede, se integrează în adevărata sa lume.
Mesajul este actual, optimist și educativ. Povestea se adresează atât copiilor cât și adulților și îndeamnă la regăsire, căutarea valorilor reale, verticalitate, demnitate și coerență.
Dacă v-a plăcut basmul și dacă vreți să le vedeți în mediul natural pe divele noastre, veniți la Grădina Zoologică. Pe unda leneșă a lacului, plutesc cu o lejeritate înnăscută, de.. sunt păsări de apă, familiile de lebede(Cygnus olor – Lebădă albă de vară și Cygnus atratus – Lebăda neagră).
Arealul de răspândire este vast, se regăsesc în zonele temperate, dar și în Australia, Noua Zeelandă sau America de Sud. Este o specie migratoare, se hrănește cu alge, plante sau viețuitoare mici.
Grația și misterul său i-a inspirat pe artiști și creatori de frumos. În marile mituri și legende ale lumii, Leda este răpită de Zeus, transformat în lebădă. În multe culturi, simbolizează sufletele celor morți și marea trecere, în altele frumusețea absolută. Celebra balerina Maia Plisețkaia a redat, prin inegalabila sa interpretare, tumultul și suferința din “Lacul lebedelor”.