Leul
LEUL
(Panthera leo)
Clasa: Mammalia
Ordin: Carnivoră
Familie: Felidae
Gen: Panthera
Specie: Leo
Răspândire: Africa și în Pădurea Gir din India
Dimensiuni: Masculul 1.7 – 2.5 m, femela 1.4 – 1.7 m
Greutate: Masculul 150-225 kg, femela 120-150 kg.
Perioada de gestație: 3,5 luni
Număr pui la naștere: 1-6
Speranța de viață: 15 ani sălbăticie, 30 ani captivitate
GENERAL
Leii diferă de ceilalți membri ai genului mare de feline, tigri, pantere, leoparzi și jaguari. Masculii adulți de leu sunt mult mai mari decât femelele și de obicei au o coamă impresionantă formată din păr în jurul gâtului. Culoarea, dimensiunea și abundența coamei variază între exemplare și în raport de vârstă. Funcția coamei este de a face ca masculii să arate mai impresionant pentru femele și mai intimidanți pentru masculii rivali. Coama groasă a leului îi protejează, de asemenea, gâtul împotriva ghearelor, în timpul luptelor cu alți masculi, în disputele teritoriale sau de împerechere.
Leul este singura felină cu adevărat sociabilă, care trăiește în grupuri ale căror dimensiuni variază ca dimensiuni și dinamică. Leii sunt animale nocturne sau crepusculare, petrecându-și cea mai mare parte din zi, în jur de 20 de ore, odihnindu-se. Motivele pentru care aceștia își petrec atât de mult timp odihnindu-se sunt determinate de necesitatea conservării energiei, lipsa prăzii, precum și pentru a suporta căldura din timpul zilei.
Leul vânează, de obicei, stând la pândă și apoi surprinde prada. Atunci când vânează și nu are șanse să prindă prada, leul va renunța la urmărire după 45-100 m. Acesta își sufocă sau sugrumă prada, ținând-o cu colții de gât, în același timp punând o labă pe nasul, gura sau traheea prăzii. În ciuda puterii sale mari și a eficienței de care dă dovadă, de multe ori leul ratează vânătoarea și nu prinde nimic.
HABITAT
Leul african trăiește în câmpie sau savană, cu o bază de pradă mare (cea mai mare parte ungulate) și care au o acoperire teritorială suficientă, disponibilă. În aceste habitate optime, leul este cel de-al doilea cel mai numeros prădător mare, după hienele Crocuta crocuta. Leul poate, de asemenea, trăi și în alte habitate, cu excepția pădurilor tropicale și a deșerturilor. Leul poate trăi în habitate împădurite, muntoase și semi-deșertice. Este capabil să trăiască la altitudini mari. Există o populație de lei în munții Bale din Etiopia la 4.240 m.
Leul asiatic trăiește în pădurile de tec – pădurea Gir din India.
HRANA
Leul este carnivor, iar dieta sa constă în: antilope gnu, girafe, bivoli, zebre, gazele, rozătoare, iepuri, păsări, reptile. Uneori acesta mai vânează și pui de elefanți, rinoceri sau hipopotami. Leul nu se va da în lături nici de la a fura prada altor carnivore, precum hiena. În timp ce își urmărește prada, un leu poate parcurge o distanță de 100 de metri în câteva secunde.
Leul este un carnivor care, de obicei, vânează în grupuri, dar prada este ucisă de un leu individual. Ei adesea ucid mai mult decât este necesar. Femelele-mame au mai multă dificultate în a vâna decât celelalte femele, prin urmare, în majoritatea cazurilor, femelele sunt cele care vânează. Masculii sunt mai agresivi în timpul hrănirii decât femelele, chiar dacă, mai puțin probabil, au ucis prada.
Leul african mănâncă cele mai comune ungulate mari din zonă. Unii tind să aibă propriile preferințe alimentare, să vizeze pradă mare, cum ar fi bivoli, girafe etc. Leii care nu reușesc să captureze pradă mare vor mânca păsări, rozătoare, pești, ouă de struț, amfibieni și reptile.
CONSERVARE
Numărul exemplarelor de lei a suferit o scădere de aproximativ 43% în ultimii 21 ani (aproximativ 3 generații de lei, 1993 – 2014).
Panthera leo leo (leii barbari) și P.I. melanochaita (leii cape) sunt două subspecii dispărute ale leului african.
Populațiile de lei africani au scăzut considerabil în Africa de Vest, iar în multe țări africane acestea sunt restrânse la zonele protejate.
La nivel internațional se urmăresc soluții adaptate pentru crearea legăturilor între rezervațiile sălbatice, pentru a evita pierderea viabilității genetice a speciei.
Leii asiatici, P.I. persica, se limitează la o populație din rezervația forestieră Gir din India, alcătuită din mai puțin de 200 de indivizi maturi. Leul asiatic este listat în cadrul Listei Roșii a IUCN ca fiind amenințat critic cu dispariția și este inclus în cadrul Anexei I la Convenția CITES.
Sanctuarul din Palpur-Kuno Wildlife din nord-vestul statului Madhya Pradesh a fost identificat ca un potențial habitat de reintroducere a acestei specii în India. Amenințările speciei în Pădurea Gir din India includ și proximitatea oamenilor și degradarea habitatelor.
LA ZOO BUCUREȘTI
Mark și Ella, ambasadorii acestei specii sunt îndrăgostiții de la Zoo București. Amplasamentul modern creat pentru ei, cu elemente ce permit dezvoltarea comportamentului natural este de natură a reda mediul nativ și de a transmite vizitatorului modul de viață specific al leilor.
Ziua Internațională a Leului, 10 august!
Mark și Ella au fost răsfățații Zoo București, primind cadouri speciale.
Lupul siberian
LUPUL SIBERIAN
(Canis lupus tundrorum)
Clasa: Mamifere
Ordin: Carnivoră
Familie: Canidae
Gen: Canis
Specie: C. lupus
Distribuţie: toată suprafaţa polului nord, cu excepţia banchizelor şi a regiunilor îngheţate din continuarea lor
Habitat: trăieşte în una din regiunile cele mai neprietenoase ale planetei. În luna aprilie, temperaturile ajung rar peste – 30º Celsius. Pământul este îngheţat constant mai mulţi centimetri sub nivelul solului.
Dimensiuni: Lungimea fără coadă : 100 – 150 cm
Talia: 65 – 80 cm
Greutatea: masculul poate ajunge până la 80 kg, femela este proporţional mai mică decât acesta.
Maturitate sexuală:
– masculul: 3 ani
– femela: 2 ani
Perioada de împerechere: în luna martie
Durata gestaţiei: 61 – 63 de zile
Număr pui la naștere : 4 – 5
Hrană: iepure arctic, ren, bou moscat şi leming mare
Comportament: de regulă trăieşte în grupuri familiale a câte 7 – 10 indivizi
Sunete emise: urlete
Durata vieţii: 7 ani
GENERAL
Lupul siberian sau lupul de tundră, cea mai mare dintre cele aproximativ 41 de specii sălbatice de canis, variază, în principal, pe o zonă geografică, populațiile din sud fiind, în general, mai mici decât populațiile nordice.
HABITAT
Lupul siberian este un animal întâlnit pe o arie geografică întinsă. Acesta ocupă o mare varietate de habitate, de la tundra arctică până la pădure, prerie și zone aride.
Inițial a ocupat o bună parte din emisfera nordică – de la Arctic, continuând spre sud până la o latitudine de 20 ° S, care trece prin sudul Mexicului Central, Africa de Nord și Asia de Sud. Cu toate acestea, din cauza distrugerii habitatelor, a schimbărilor de mediu, a așezărilor umane și a altor bariere în calea creșterii populației, lupii gri trăiesc în zone restrânse.
HRANA
Lupii sunt animale carnivore. Ei vânează singuri prada, în haite sau fură prada altor prădători. Prada este localizată, din întâmplare sau după miros. Animalele incluse în dieta lupilor gri variază geografic. Lupii vânează, în principal, în haită pentru vânat mare, cum ar fi bizoni, boi moscat și reni.
CONSERVARE
Este singura subspecie ce mai poate fi găsită pe aria de răspândire originară, deoarece omul ajunge în aceste zone foarte rar.
LA ZOO BUCUREȘTI
O familie de lupi de tundră vă întâmpină la Zoo București.
Macacul comun
Macac comun
maccaca fasicularis
Clasa: Mamifere
Ordin: Primates
Familie: Cercopithecidae
Gen: Macaca
Specie: M. fascicularis
Răspândire: sud-estul Asiei (în Indonezia şi Filipine, pâna în sudul Burmei)
Habitatul: liziera pădurilor, mlaştini, malurile apelor şi pădurile riverane, zone agricole, în apropierea oraşelor
Lungimea: corpului:
– masculul: 41 – 64 cm
– femela: 38,5 – 50 cm
Lungimea cozii: 40-66 cm
Greutatea:
– masculul: 4,8 – 7 kg
– femela: 3 – 5 kg
Maturitatea sexuală:
– masculul: 6 ani
– femela: 4 ani
Perioada de împerechere: toamna
Durata gestaţiei: 165 zile
Număr pui la naştere: 1, rar 2 pui
Speranța de viaţă: aproximativ 30 de ani în captivitate
GENERAL
Macacul mâncător de crabi sau macacul comun este cea mai comună maimuță din Asia de Sud-est, habitatul principal fiind format din pădurile și mangrovele de-a lungul râurilor, coastelor și insulelor din larg.
În Sumatra, acestea ating cele mai înalte densități ale populației în mlaștini amestecate de mangrove, păduri secundare și dealuri fluviale. Unele au fost observate, de asemenea, în mlaștini de apă dulce, pajiști cu pășuni, păduri primare joase.
În Thailanda, macacii cu coada lungă se găsesc în păduri, păduri de bambus și în păduri de foioase.
În Malaezia, ele sunt abundente în pădurile de coastă de coastă. Această specie a fost observată consumând multă apă și crabi, de multe ori locuind lângă zone cu apă.
HABITAT
Macacul comun trăiește într-o mare varietate de habitate, inclusiv în pădurile tropicale primare, pădurile tropicale distruse și secundare, pădurile de arbuști și pădurile riverane și de coastă de palmier și mangrove.
De asemenea, ele se adaptează cu ușurință așezărilor umane, fiind considerate sacre la unele temple hinduse și pe unele insule mici, dar sunt dăunători în jurul fermelor și satelor. De obicei, ele preferă și periferia pădurilor. Gama nativă a acestei specii include cea mai mare parte a continentului sud-estic din Asia de sud-est, Bangladesh sud-est prin Malaezia și insulele maritime din sud-estul insulei Sumatra, Java și Borneo, insulele Filipine și Insulele Nicobar Golful Bengal.
HRANA
În ciuda numelui lor, macacul nu consumă crabi ca sursă principală de hrană, fiind mai degrabă un omnivore oportunist, consumând o varietate de animale și plante. Deși fructele și semințele reprezintă 60-90% din dieta lor, ei mănâncă și frunze, flori, rădăcini și scoarță. Ei uneori se hrănesc cu vertebrate (inclusiv pui de pasăre, cuiburi păsări, șopârle, broaște și pești), nevertebrate și ouă de pasăre.
În Indonezia, specia a devenit un înotător competent și un scafandru pentru crabi și alte crustacee în mlaștinile de mangrove. Un studiu realizat în Bukit Timah, Singapore a înregistrat o dietă compusă din 44% fructe, 27% substanțe animale, 15% flori și alte materii vegetale și 14% alimente furnizate de oameni. Este cunoscut faptul că se hrănesc în câmpurile cultivate cu orez, frunze de cassava, fructe de cauciuc, plante taro, nucă de cocos, mango și alte culturi, cauzând adesea pierderi semnificative pentru fermierii locali. În sate, orașe și orașe, aceștia iau frecvent alimente din coșurile de gunoi. Speciile pot deveni nemulțumite de hrana pe care o găsesc, ceea ce poate duce la agresivitate asupra oamenilor.
CONSERVARE
Macacul comun face parte din a treia gamă, cea mai mare din orice specie de primate. Lista roșie a IUCN clasifică speciile ca fiind cel mai puțin amenințate, iar CITES le enumeră în cadrul anexei II (“nu neapărat amenințat cu dispariția”, în care comerțul trebuie controlat pentru a evita riscurile de dispariție). Un studiu recent al populațiilor sugerează necesitatea unei mai bune monitorizări a populațiilor datorită creșterii comerțului și a nivelului în creștere a conflictului între macaci și oameni, care reduc nivelurile globale ale populației, în ciuda răspândirii largi a speciilor . Macacul filipinez cu coada lungă (M. f. Philippensis) este listat ca fiind aproape amenințat, iar M. f. condorensis este considerat vulnerabil.
.
LA ZOO BUCURESTI
La Zoo București avem un exemplar mascul, ambasadorul acestei specii.
Mangusta
Mangusta
(mungos mungo)
Regn: Animalia
Increngatura: Chordata
Clasa: Mammalia
Ordin: Carnivora
Subordin: Feliformia
Familie: Herpestidae
Gen: Mungos
Specie: M. mungo
GENERAL
Mangusta este un mamifer mic frecvent întâlnită în părțile centrale și estice ale Africii. Locuiește în savană, păduri deschise și pășuni și se hrănește în primul rând cu gândaci și millipede. Mangustele folosesc diferite tipuri de dunuri pentru adăpost, inclusiv morminte de termite. Mangusta trăiește în colonii cu o structură socială complexă.
HABITAT
Mangusta se găsește într-o mare parte a Africii de Est, Sud-Est și Sud-Central. Există, de asemenea, populații în savanele nordice din Africa de Vest. Aceasta trăiește în savană, în păduri și în pășuni deschise, mai ales în apropierea apei, dar și în ariile uscate, spinoase, dar nu și în deșerturi. Mangustele folosesc diferite tipuri de dune pentru adăpost, cel mai adesea mușuroaie de termite abandonate. Mangustele vor locui, de asemenea, în adăposturi de stâncă si în tufișuri. Mangustele preferă ascunzătorile cu mai multe intrări. Mangustele trăiesc în grupuri mari. Culturile terenurilor agricole servesc drept sursă suplimentară de hrană.
HRANA
Mangusta se hrănește în principal cu insecte, miriapoduri, reptile mici și păsări, iar cea mai mare parte din dieta lor, este reprezentată în mod obișnuit de furnici, greieri, termite, lăcuste și omizi. Alte elemente de pradă ale mangustei includ broaște, șopârle, șerpi mici, păsări de sol și ouă atât de păsări, cât și de reptile. Mangustele își folosesc simțul mirosului pentru a-și localiza prada și a le scoate cu ghearele lungi, atât din găuri din pământ, cât și din găuri din copaci. Mangustele sunt întâlnite de asemenea, în apropierea bălegarului de erbivore mari, deoarece acestea atrag insecte.
CONSERVARE
Mangustele trăiesc în multe dintre zonele protejate din Africa. Serengeti din Tanzania, are o densitate de aproximativ 3 manguste/km. În sudul Africii de Sud, numerele de manguste se află la o densitate similară la 2,4/km. Per ansamblu, mangusta tinde să fie mai abundentă în zonele de est și sud-est ale zonei Africii decât în zonele mai occidentale.
LA ZOO BUCURESTI
Zoo București găzduiește trei exemplare de mangustă.