Păunul

Păunul

PĂUNUL

(Pavo cristatus)

Clasa: Aves

Ordin: Galliformes

Familia: Phasianidae

Gen: Pavo

Specie: P. cristatus

Distribuție: originar din Sri Lanka și India, însă poate fi găsit și în Pakistan, Nepal, Myanmar, Java, Sri Lanka, Malaezia.

Habitat: preferă pădurile de foioase și cele deschise, zonele în care există o sursă de apă și care se află la o anumită distanță de oameni.

Dimensiuni: 0,86 – 2,12 m.

Greutate: 2,7 – 6 kg.

Maturitate sexuală: 3 ani.

Perioada de incubație: 28 zile

Reproducere: există o semnificativă legătură între coada păunului și succesul împerecherii. Acest lucru este important pentru că femela alege masculii care au trene elaborate. Masculii petrec mult timp îngrijindu-și și protejându-și trena, ferind-o de prădători. Succesul împerecherii depinde și de cât de multe „ochiuri” (numite oceli) există pe coada păunului. Femelele aleg un mascul cu multe ocelii pentru ca puii să moștenească aceste caracteristici, crescându-le, astfel, șansa de supraviețuire.

Număr pui: 3 – 5 pui

Hrană: pasăre omnivoră, consumând insecte, viermi, termite, șopârle, broaște și șerpi, însă, și  petale de flori, cereale, iarbă, și muguri de bambus

Speranța de viață: 16 – 25 de ani

Prădători: pisicile mari, zibete, tigrii, leoparzii, câinii sălbatici și șacalii

Status de conservare: risc scăzut

GENERAL

Păunul sau Pavo cristatus, o pasăre mare și colorată, este o specie de păun originar din sudul Asiei, dar introdusă în multe alte părți ale lumii.

Păunul este una dintre cele mai spectaculoase păsări de vânat. Masculul are penajul de pe corp albastru irizat și o trenă lungă pe care o desface în formă de evantai atunci când curtează femelele. Trena nu este o coadă adevărată. Ea este compusă din pene alungite care acoperă, de fapt, coada, fiecare terminându-se cu un ”ochi” viu colorat. Femela este relativ ștearsă, cu o trenă mult mai scurtă și fără ”ochi”.

HABITAT

Păunul este o pasăre originară din sudul Asia. Trăiește, în special, sub o altitudine de 1.800 metri și, în cazuri rare, a fost văzută la aproximativ 2.000 de metri.  Acesta trăiește în pădurile umede și uscate de foioase, dar se poate adapta și în regiunile cultivate și în jurul habitatelor umane. Pe lângă arealul său nativ, pasărea a fost introdusă de oameni în Statele Unite ale Americii, America de Sud, Europa și în alte părți ale lumii.  În cazuri izolate, păunul a fost observat și în zone cu un climat mai aspru, cum ar fi cel din nordul Canadei.

HRANA

Păunul este o pasăre omnivoră și mănâncă semințe, insecte, fructe, mamifere mici și reptile mici. Păunii se hrănesc cu șerpi mici, și păstrează distanța față de reptilele mai mari.  În unele zone, un procent mare din mâncarea lor este alcătuită din fructele căzute la sol.  În jurul zonelor cultivate, păunul se hrănește cu arahide, roșii, nuci, chili și chiar banane.

CONSERVARE

Păunul  se regăsește  pe scară largă, în sălbăticie, în sudul Asiei. Este protejat în multe țări, atât cultural, cât și prin lege, de exemplu, în India. Estimările conservatoare ale populației de păuni i-au situat la peste 100.000 exemplare.

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo București puteți admira 10 exemplare de Păuni.

Pelicanii

Pelicanii

PELICANII

Pelicanul comun

Pelecanus onocrotalus

Pelicanul creț

Pelecanus crispus

Clasa: Aves
Ordin: Pelecaniformes
Familie: Pelecanidae
Gen: Pelecanus
Specie: P. onocrotalus, P. crispus
Răspândire: pe toate continentele, mai puțin Antarctica
Dimensiuni: 1,6 – 1,8 m
Greutate: 4,6 – 8 kg
Perioadă de incubație: 32 – 35 zile
Număr pui la naștere: 1-3
Hrana: pești, crustacee, mormoloci, broaște , pescăruși, rațe sălbatice
Speranța de viață: 10 – 25 ani
Status de conservare: risc scăzut

GENERAL

Pelicanii sunt foarte buni înotători, fiind singurele păsări cu membrană palmară la toate cele patru degete. Pelicanii se întâlnesc în majoritatea mărilor lumii. Un lucru interesant despre pelicani este ca puii care se află în ou pot comunica cu părinții, transmițându-le dacă le este prea cald sau frig. În acest fel, când vor ieși din ou nu vor avea probleme să-și recunoască părinții. Primul pui ieșit din ou este vizibil mai mare decât ceilalți și va primi mai multa hrană. De asemenea, puiul de pelican își poate ataca sau chiar ucide frații mai mici.

“Marele Pelican Alb” este o specie acvatică masivă, de culoare albă. În zbor poate fi distinsă culoarea neagră ce acoperă partea  inferioară a aripilor. Are un cioc larg și lung de care atarna “o gusa galbena strabatuta de vine rosii”.  Lungimea corpului este cuprinsă între 160 – 180 cm, având o greutate de 8.000 – 10.000 g.

Pelicanul creț este ruda apropiată a Pelicanului alb (pelicanul comun), fiind puțin mai mare, atingând o greutate de 10.000 – 12.000 g. Penajul este alb suriu.Pelicanul creț este cel mai mare dintre pelicanii întâlniți în Europa.

Pelicanii au nările mici pentru a preveni intrarea apei când se scufundă sub apă. De asemenea, pelicanii se înmulțesc adesea în colonii mari, fiecare pereche crescând de obicei un singur pui.

HABITAT

Pelicanii sunt destul de mobili, căutând apele potrivite în care există mâncare. Pelicanii nu sunt capabili de zbor susținut, însă pot rămâne în aer și 24 de ore, acoperind sute de kilometri. Se avântă destul de sus și folosesc energia pentru a ajunge la altitudini considerabile. Pelicanii zboară în mod obișnuit la o altitudine de 1000 metri, însă s-au înregistrat și zboruri la 3000 de metri. Mutându-se de la un grad de căldură la altul, pelicanii pot călători distanțe lungi cu un minimum de efort, atingând o viteză de 56 km/h.

HRANA

Pelicanii și speciile înrudite folosesc o serie de metode specifice pentru a prinde peștele.Spre deosebire de celelalte specii din Ordinul Pelecaniformes, pelicanii vânează adesea prin cooperare, formând fronturi și mânând peștii spre vaduri.

Punga mare aflată în zona gâtului este folosită de pelicani pentru a scoate peștii de sub suprafața apei. De asemenea, punga mai are rolul de a colecta apa și de a disipa căldura.

Se hrănesc cu pește, crustacee, mormoloci, broaște țestoase, pescăruși și rațe sălbatice.

CONSERVARE

Pelicanii nu sunt în pericol de dispariție, populațiile fiind relativ stabile, având în vedere că pelicanii sunt prezenți pe toate continentele lumii, în afară de Antarctica.

Conform datelor prezentate de Societatea Ornitologică Română, la începutul lunii mai a anului 2017, numărul total al pelicanilor comuni înregistrat în România a fost de 32.494 iar cel al pelicanilor creți de 563 (ambele specii înregistrând în total efectivul de 33.057 de exemplare). În România cuibăresc două specii de pelicani – pelicanii creți (Pelecanus crispus) și pelicanii comuni (Pelecanus onocrotalus).

Cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa, cea de la Roșca-Buhaiova, este din ce în ce mai extinsă. Anul trecut, aici erau 18.633 de indivizi, iar în 2017 au fost numărați 28.799 de indivizi. Diferența mare de exemplare, comparat cu anul precedent, poate fi dată de faptul că la început de lună mai migrația pelicanilor comuni încă nu este complet încheiată, iar acum un an nu a fost surprins un efectiv mai mare în colonie. Populația de pelicani creți se menține relativ stabilă și ocazional cuibărește un număr mai mare de perechi. Acum doi ani, peste 121 de pelicani creți (Pelecanus crispus) au fost victime ale gripei aviare în zonele de colonii (Ceaplace și Lejai) din RBDD, ceea ce înseamnă că a fost pierdut un procent foarte mare din populația din România. În total, specialiștii de la SOR și ARBDD au identificat 563 de indivizi, spre deosebire de 534 acum un an. Vestea bună și aici este prezența în 2017 a unei noi colonii de câteva zeci de perechi în zona de nord a Deltei, pe un lac din interiorul zonei de strictă protecție Roșca-Buhaiova (sursa: https://www.sor.ro/ro/noutati/Numarul-pelicanilor-din-Romania-in-2017.html).

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo București puteți admira o colecție impresionantă de pelicani (pelicani comuni și creți), formată din peste 40 de exemplare!

PEȘTI

PEȘTI

Peștele mandarin

Synchiropus Spendidus

Peștele ancistrus

Ancistrus Spp.

Peștele Clovn ocelat

Amphiprion ocellaris

Peștele Sterba

Corydoras sterbae

Peștele Rubin Negru

Pethia nigrofasciata

Peștele potcovit

Polypterus endlicheri

Peștele cardinal

Pterapogon kauderni

Peștele orhidee

Psudochromis fridmani

Peștele clovn

Amphiprion Ocellaris

Peștele argintiu

Metynniss Argenteus

Peștele Mreana Roza

Puntius spp.

Balantiochellus melanopterus

Peștele Regal tang

Paracanthurus hepatus

Pisica de apă dulce

Potamotrygon leopoldii

Pisica Bicolor

Pictichromis paccagnellae

Peștele chirurg galben

Zebrasoma Flavescens

Peștele Discus

Symphysodon Spp.

Peștele verde albastrui

Chromis viridis

Peștele sanitar

Hipostomus plecostomus

Peștele Pirania

Serasalmus natteri

Domnisșoara albastră

Chrysiptera parasema

Peștele Papagal

Thalassoma lutescens

Peștii sunt clasificați în trei grupe: pești agnați, pești cartolaginoși și pești osoși. Peștii au fost primele animale cu coloană vertebrală de pe Pământ, formând cel mai mare grup de vertebrate.

Peștii agnați au apârut acum peste 500 de milioane de ani, fiind reprezentanți în prezent de grupe relativ mici – chișcanii și mixinele.

Peștii cartilaginoși includ cei mai mari prădători, precum rechinii, vulpile, pisicile de mare, dar și un grup de pești abisali. Toți au scheletul format din cartilaj în loc de os, dinți care se înlocuiesc pe parcursul vieții și pielea acoperită cu solzi mici. Majoritatea peștilor din această categorie sunt oceanici, dar există rechini și pisici de mare care pătrund în apă dulce.

Peștii osoși formează cel mai mare și diversificat grup. Scheletul unui pește osos este format din craniu, coloana vertebrală și scheletul înotătoarelor.

Peștii trăiesc într-o varietate de habitate de la recife de corali, păduri de alge până la râuri, pâraie și oceane. Cel mai mare pește este rechinul balenă (rhincodon typus), care măsoară până la 12 m lungime și are o greutate medie de peste 18.000 kg, iar cel mai mic pește măsoară doar 8 mm (paedocypris progenetica).

Peștele de piatră, aflat în zona de coastă a Australiei, este cel mai veninos pește, aspectul său fiind asemănător cu o piatră.

 

 

Ponei

Ponei

PONEIUL

(Equus ferus caballus)

Clasa: Mammalia

Ordin: Perissodactyla

Familie: Equidae

Gen: Equus

Specie: E. ferus

Distribuție: Europa

Dimensiuni:

– mici: 130 cm

– medii: 140 cm

– mari: 150 cm

Perioada de gestație: 340 zile

Număr pui la naștere: 1

Hrană: animal erbivor

Speranța de viață: 25 ani

GENERAL

Un ponei este un cal mic (Equus ferus caballus). Există mai multe rase diferite. În comparație cu calul, adesea, picioarele poneiului sunt mai scurte, abdomenul lui mai voluminos, gâtul mai gros, capul mai scurt cu fruntea mai largă și părul lung.

HABITAT

Acești cai mai mici au fost domesticiți și crescuți în diferite scopuri în toată emisfera nordică. Istoric, poneii au fost folosiți pentru transportul de călători și de mărfuri, pentru călătorii de agrement. În timpul revoluției industriale, în special, în Marea Britanie, un număr semnificativ de ponei a fost folosit, în mine, pentru transportul de încărcături de cărbune.

HRANA

Poneii au un sistem digestiv scurt și un stomac de mărimea unei mingi de rugby. Ei nu pot consuma mult la o masă, de aceea este bine ca ei să primească 3-4 mese pe zi. Poneii sunt mâncăcioși și pentru că nu sunt conștienți de anatomia stomacului lor, dacă au mâncare din belșug, se hrănesc în exces, fapt ce poate duce ușor la colici, extrem de periculoase pentru cabaline.

CONSERVARE

Unele rase de cai nu sunt definite ca ponei, chiar și atunci când animalele măsoară sub dimenisunea normală a cailor. Acest lucru se datorează, de obicei, fiziologiei globale și utilizărilor tradiționale.

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo București avem în colecție 9 exemplare superbe de ponei, care vă așteaptă să îi vizitați!

Porcul spinos

Porcul spinos

PORCUL SPINOS

(Hystrix cristata)

Clasa: Mammalia

Ordin: Rodentia

Familie: Hystricidae

Gen: Hystrix

Specie: H. cristata

Distribuție: Africa, India, Grecia, Italia

Habitat: deșerturi, păduri și pajiști.

Dimensiuni:

– corp: 60 – 90 cm.

– coadă: 20 – 25 cm.

Greutate: 13 – 27 kg.

Maturitate sexuală: 1 – 2 ani.

Perioada de gestație: 2 luni.

Număr pui la naștere: 1 – 2 pui.

GENERAL

Porcul spinos este al treilea cel mai mare membru al familiei rozătoarelor. Numele de porc spinos provine din cuvântul francez “porc d’epine”. Corpul acestui animal este rotund și este acoperit cu țepi, iar culoarea lor poate fi gri, maro sau alb. Țepii care le acoperă corpul sunt fire de păr îmbrăcate în cheratină și sunt folosiți pentru a îndepărta prădătorii. În mod normal, acești țepi stau în poziție culcată, însă atunci când porcul spinos se simte amenințat, aceștia se ridică. Are botul tocit, iar ochii și urechile sunt mici. Picioarele porcului spinos sunt mici și robuste, fiecare având 5 degete care se termină cu gheare puternice.

HABITAT

Porcul spinos trăiește în pădurile și silvostepele din regiunile subtropicale și tropicale. Trăiesc și la poalele munților, în munți, uneori și în deșert. Urcă în munți până la 3900 m deasupra nivelului mării.

HRANA

Porcul spinos este un erbivor, un rozător. Se hrănește cu părțile subterane și supraterane ale plantelor, rădăcini, bulbi, boabe și fructe.

CONSERVARE

Specia nu este amenințată cu dispariția.

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo București puteți admira un exemplar din această specie!