PELICANII

Pelicanul comun

Pelecanus onocrotalus

Pelicanul creț

Pelecanus crispus

Clasa: Aves
Ordin: Pelecaniformes
Familie: Pelecanidae
Gen: Pelecanus
Specie: P. onocrotalus, P. crispus
Răspândire: pe toate continentele, mai puțin Antarctica
Dimensiuni: 1,6 – 1,8 m
Greutate: 4,6 – 8 kg
Perioadă de incubație: 32 – 35 zile
Număr pui la naștere: 1-3
Hrana: pești, crustacee, mormoloci, broaște , pescăruși, rațe sălbatice
Speranța de viață: 10 – 25 ani
Status de conservare: risc scăzut

GENERAL

Pelicanii sunt foarte buni înotători, fiind singurele păsări cu membrană palmară la toate cele patru degete. Pelicanii se întâlnesc în majoritatea mărilor lumii. Un lucru interesant despre pelicani este ca puii care se află în ou pot comunica cu părinții, transmițându-le dacă le este prea cald sau frig. În acest fel, când vor ieși din ou nu vor avea probleme să-și recunoască părinții. Primul pui ieșit din ou este vizibil mai mare decât ceilalți și va primi mai multa hrană. De asemenea, puiul de pelican își poate ataca sau chiar ucide frații mai mici.

“Marele Pelican Alb” este o specie acvatică masivă, de culoare albă. În zbor poate fi distinsă culoarea neagră ce acoperă partea  inferioară a aripilor. Are un cioc larg și lung de care atarna “o gusa galbena strabatuta de vine rosii”.  Lungimea corpului este cuprinsă între 160 – 180 cm, având o greutate de 8.000 – 10.000 g.

Pelicanul creț este ruda apropiată a Pelicanului alb (pelicanul comun), fiind puțin mai mare, atingând o greutate de 10.000 – 12.000 g. Penajul este alb suriu.Pelicanul creț este cel mai mare dintre pelicanii întâlniți în Europa.

Pelicanii au nările mici pentru a preveni intrarea apei când se scufundă sub apă. De asemenea, pelicanii se înmulțesc adesea în colonii mari, fiecare pereche crescând de obicei un singur pui.

HABITAT

Pelicanii sunt destul de mobili, căutând apele potrivite în care există mâncare. Pelicanii nu sunt capabili de zbor susținut, însă pot rămâne în aer și 24 de ore, acoperind sute de kilometri. Se avântă destul de sus și folosesc energia pentru a ajunge la altitudini considerabile. Pelicanii zboară în mod obișnuit la o altitudine de 1000 metri, însă s-au înregistrat și zboruri la 3000 de metri. Mutându-se de la un grad de căldură la altul, pelicanii pot călători distanțe lungi cu un minimum de efort, atingând o viteză de 56 km/h.

HRANA

Pelicanii și speciile înrudite folosesc o serie de metode specifice pentru a prinde peștele.Spre deosebire de celelalte specii din Ordinul Pelecaniformes, pelicanii vânează adesea prin cooperare, formând fronturi și mânând peștii spre vaduri.

Punga mare aflată în zona gâtului este folosită de pelicani pentru a scoate peștii de sub suprafața apei. De asemenea, punga mai are rolul de a colecta apa și de a disipa căldura.

Se hrănesc cu pește, crustacee, mormoloci, broaște țestoase, pescăruși și rațe sălbatice.

CONSERVARE

Pelicanii nu sunt în pericol de dispariție, populațiile fiind relativ stabile, având în vedere că pelicanii sunt prezenți pe toate continentele lumii, în afară de Antarctica.

Conform datelor prezentate de Societatea Ornitologică Română, la începutul lunii mai a anului 2017, numărul total al pelicanilor comuni înregistrat în România a fost de 32.494 iar cel al pelicanilor creți de 563 (ambele specii înregistrând în total efectivul de 33.057 de exemplare). În România cuibăresc două specii de pelicani – pelicanii creți (Pelecanus crispus) și pelicanii comuni (Pelecanus onocrotalus).

Cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa, cea de la Roșca-Buhaiova, este din ce în ce mai extinsă. Anul trecut, aici erau 18.633 de indivizi, iar în 2017 au fost numărați 28.799 de indivizi. Diferența mare de exemplare, comparat cu anul precedent, poate fi dată de faptul că la început de lună mai migrația pelicanilor comuni încă nu este complet încheiată, iar acum un an nu a fost surprins un efectiv mai mare în colonie. Populația de pelicani creți se menține relativ stabilă și ocazional cuibărește un număr mai mare de perechi. Acum doi ani, peste 121 de pelicani creți (Pelecanus crispus) au fost victime ale gripei aviare în zonele de colonii (Ceaplace și Lejai) din RBDD, ceea ce înseamnă că a fost pierdut un procent foarte mare din populația din România. În total, specialiștii de la SOR și ARBDD au identificat 563 de indivizi, spre deosebire de 534 acum un an. Vestea bună și aici este prezența în 2017 a unei noi colonii de câteva zeci de perechi în zona de nord a Deltei, pe un lac din interiorul zonei de strictă protecție Roșca-Buhaiova (sursa: https://www.sor.ro/ro/noutati/Numarul-pelicanilor-din-Romania-in-2017.html).

LA ZOO BUCUREȘTI