Jaguar

Jaguar

by | 1 Dec 2017

JAGUARUL

(Pantera Onca)

Clasa: Mamifere

Ordin: Carnivoră

Familie:  Felidae

Gen: Panthera

Specie: P. onca

Distribuție: America Centrală şi de Sud, din sud-estul Statelor Unite până în Patagonia. Cei mai mari jaguari trăiesc în Brazilia, la Mato Grosso.

Habitat: pădurea tropicală, mlaştini, savane, zone aride acoperite numai cu arbuşti

Dimensiuni:

– lungimea corpului: 112-185 cm

– lungimea cozii: 45-75 cm

Greutate:

– masculul: 55-100 Kg

– femela: 45-90 Kg

Maturitate sexuală: la 3 ani

Perioada de împerechere: la tropice tot timpul anului, la marginea ariei de răspândire, toamna devreme

Durata gestației: 93 – 110 zile

Număr pui la naștere: 1-4 pui, de 700 – 900 grame, cu ochii închişi. În următoarele săptămâni încep să-şi descopere mediul, iar în jurul vârstei de 6 luni merg deja cu mama lor la vânătoare.

Hrană: pecari, căprioare, maimuţe, tapiri, capybara, leneşi, păsări, caimani, peşti, ţestoase, ouă de păsări

GENERAL

Jaguarul (Panthera onca) este un mamifer specific continentului american, din familia felidelor. Împreună cu leul, tigrul, leopardul, care sunt specifice zonelor euro-asiatice, este una din marile feline, aparținând, ca și celelalte trei, genului Panthera. Jaguarul este singura felină care nu toarce. Jaguarul şi leopardul se aseamănă foarte mult, ambele animale au constituţie asemănătoare, dar jaguarul are un aspect mai robust şi labe mai puternice, având o apariţie mai impunătoare. Capul jaguarului este mai mare şi mai lat, decât al leopardului. Maxilarul inferior masiv le ajută să muște cu forță, iar caninii lungi sunt folosiți pentru a stăpunge și a apuca. Carnasierii, măsele modificate care taie oasele și tendoanele, sunt foarte bine dezvoltați.

Jaguarii sunt acoperiți cu blană moale, care este pătată cu rozete închise la culoare, care imită efectul razelor soarelui prin frunze. Au o coadă păroasă și flexibilă. Au 5 degete la picioarele anterioare și 4 la cele posterioare și fiecare deget are o gheară curbată retractilă pentru apucarea prăzii.

Jaguarii au simțuri ascuțite. Ochii sunt mari și îndreptați înainte, ceea ce le permite să aprecieze distanțele cu precizie. Pupilele se pot contracta în lumină puternică și se pot dilata mult asigurând o excelentă vedere nocturnă.

Urechile sunt mari, mobile și sub formă de pâlnie pentru a capta sunetele emise de pradă. Mustățile sunt lungi, rigide și extrem de sensibile, ajută la orientare și la vânătoarea nocturnă.

Jaguarul este mai activ în jurul amurgului și al zorilor, deși poate fi activ în orice moment al zilei. De asemenea, se odihnește lângă malurile râurilor și poate fi forțat să se odihnească în copaci în timpul sezoanelor de inundații. Jaguarii sunt dependenți de apă, mai ales în timpul sezonului uscat, când aceștia caută zone de răcorire. Jaguarii trăiesc izolați, cu excepția sezonului de împerechere.

 

HABITAT

Habitatul Jaguarului include pădurile tropicale din America de Sud și Centrală, zone umede deschise, însă preferă pădurea densă. Jaguarul preferă mediile de apă precum mlaștinile permanente, pădurile inundate în anumite anotimpuri. Jaguarii au fost văzuți și la altitudini de 3.800 m, dar evită, în mod obișnuit, pădurile montane.

HRANA

Similar cu alte feline, jaguarul este un carnivor prin definiție, hrănindu-se doar cu carne. Este un vânător oportunist, iar dieta sa cuprinde cel puțin 87 de specii. Jaguarul poate ataca aproape orice vertebrată, preferând o pradă mare. Jaguarul atacă în mod regulat caimani adulți, căprioare, câini și, uneori, chiar anaconda. Vânează chiar și animale domestice.

CONSERVARE

În multe regiuni populaţiile de jaguari sunt în declin, statutul lor în libertate fiind de specie ameninţată.

Populația de jaguari este amenințată de distrugerea și fragmentarea habitatului, uciderea pentru trofee și comerțul ilegal.

Rata defrișărilor din America Latină este cea mai ridicată din lume. Dezvoltarea agriculturii industriale și extinderea fermelor de vite au provocat despăduriri masive ceea ce a condus la restrângerea habitatului în care trăiesc jaguarii.

Inclusă în apendicele I al CITES, jaguarul este protejat la nivel național, cu interzicerea vânătorii în Argentina, Brazilia, Columbia, Costa Rica, Guyana Franceză, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Suriname, Statele Unite ale Americii și Venezuela și restricții de vânătoare în Guatemala și Peru.

Sunt dezvoltate programe de monitorizare națională, regională și locală a jaguarilor.

În ciuda protecției legale și a vânătorii reduse pentru blană, jaguarii sunt din ce în ce mai supuși riscului distrugerii habitatului și eliminării lor de pe lângă fermele de vite.

LA ZOO BUCUREȘTI

May este ambasadorul acestei specii la Zoo București. Amplasamentul său a fost special creat pentru a-i permite dezvoltarea comportamentului natural specific.

Lebăda de vară

Lebăda de vară

by | 1 Dec 2017

Lebăda de vară

Cygnus olor

Clasa: Aves

Ordin: Anseriformes

Familie:Anatidae

Gen: Cygnus

Specie: Cygnus olor

 

Lebada de vară sau cucuiată este originară din insulele britanice, Europa centrală de nord și Asia centrală de nord. Iarna, lebedele de vară se găsesc la sud de Africa de Nord, de Orientul Apropiat și de nord-vestul Indiei și Coreei. Acestea au fost introduse cu succes în America de Nord, unde sunt o specie larg răspândită. De foarte multe ori poate fi văzută în zonele urbane.

 

Lungimea corpului este  de 140-160 cm, anvergura de 200-240 cm, o masă corporală medie de 11.500 g (mascul) si 9.000 g (femela). Are un penaj alb uniform, cu cioc portocaliu. Picioarele și laba piciorului sunt negre. Masculii sunt puțin mai mari decât femelele, cu o proeminențâ neagră vizibilă pe cioc.

Hrana este formată din vegetația acvatică, grâne, insecte și melci.

Habitatul specific al lebedei de vară este format din zonele cu apă dulce sau sărătă, lacuri, râuri, lagune, mlăștini.

Adulții nu sunt împerecheați pentru viață. De fapt, s-au observat că unii au câte patru perechi sau chiar se despart de un partener în favoarea altuia. Nu se produce fenomenul de migrație în masă, deși în timpul iernii pot exista întâlniri care numără mai mult de 100 de exemplare în apă sărată deschisă. Viteza maximă de zbor este de la 50 la 55 mph.

Populatia din Europa este relativ mica, respectiv 86.000-120.000 de perechi. Declinuri au fost înregistrate în cateva țări în perioada 1990-2000, dar au fost compensate de alte populații care au crescut sau au ramas stabile. Amenințătirle specifice speciei se datorează intoxicarii cu plumb, ca urmare a pescuitului cu greutati de plumb. De la interzicerea acestui material ca greutate de lansare pe undițe, populațiile și-au revenit. De asemenea, poluarea zonelor de apă reprezintă un alt risc semnificativ pentru lebede.

La Zoo București puteți admira o pereche minunată de lebede de vară!

Leul

Leul

by | 1 Dec 2017

LEUL

(Panthera leo)

Clasa: Mammalia

Ordin: Carnivoră

Familie: Felidae

Gen: Panthera

Specie: Leo

Răspândire: Africa și în Pădurea Gir din India

Dimensiuni:  Masculul 1.7 – 2.5 m, femela 1.4 – 1.7 m

Greutate:  Masculul 150-225 kg, femela 120-150 kg.

Perioada de gestație: 3,5 luni

Număr pui la naștere:  1-6

Speranța de viață: 15 ani sălbăticie, 30 ani captivitate

GENERAL

Leii diferă de ceilalți membri ai genului mare de feline, tigri, pantere, leoparzi și jaguari. Masculii adulți de leu sunt mult mai mari decât femelele și de obicei au o coamă impresionantă formată din păr în jurul gâtului. Culoarea, dimensiunea și abundența coamei variază între exemplare și în raport de vârstă. Funcția coamei este de a face ca masculii să arate mai impresionant pentru femele și mai intimidanți pentru masculii rivali. Coama groasă a leului îi protejează, de asemenea, gâtul împotriva ghearelor, în timpul luptelor cu alți masculi, în disputele teritoriale sau de împerechere.

Leul este singura felină cu adevărat sociabilă, care trăiește în grupuri ale căror dimensiuni variază ca dimensiuni și dinamică. Leii sunt animale nocturne sau crepusculare, petrecându-și cea mai mare parte din zi, în jur de 20 de ore, odihnindu-se. Motivele pentru care aceștia își petrec atât de mult timp odihnindu-se sunt determinate de necesitatea conservării energiei, lipsa prăzii, precum și pentru a suporta căldura din timpul zilei.

Leul vânează, de obicei, stând la pândă și apoi surprinde prada. Atunci când vânează și nu are șanse să prindă prada, leul va renunța la urmărire după 45-100 m. Acesta își sufocă sau sugrumă prada, ținând-o cu colții de gât, în același timp punând o labă pe nasul, gura sau traheea prăzii. În ciuda puterii sale mari și a eficienței de care dă dovadă, de multe ori leul ratează vânătoarea și nu prinde nimic.

HABITAT

Leul african trăiește în câmpie sau savană, cu o bază de pradă mare (cea mai mare parte ungulate) și care au o acoperire teritorială suficientă, disponibilă. În aceste habitate optime, leul este cel de-al doilea cel mai numeros prădător mare, după hienele Crocuta crocuta. Leul poate, de asemenea, trăi și în alte habitate, cu excepția pădurilor tropicale și a deșerturilor. Leul poate trăi în habitate împădurite, muntoase și semi-deșertice. Este capabil să trăiască la altitudini mari. Există o populație de lei în munții Bale din Etiopia la 4.240 m.

Leul asiatic trăiește în pădurile de tec – pădurea Gir din India.

HRANA

Leul este carnivor, iar dieta sa constă în: antilope gnu, girafe, bivoli, zebre, gazele, rozătoare, iepuri, păsări, reptile. Uneori acesta mai vânează și pui de elefanți, rinoceri sau hipopotami. Leul nu se va da în lături nici de la a fura prada altor carnivore, precum hiena. În timp ce își urmărește prada, un leu poate parcurge o distanță de 100 de metri în câteva secunde.

Leul este un carnivor care, de obicei, vânează în grupuri, dar prada este ucisă de un leu individual. Ei adesea ucid mai mult decât este necesar. Femelele-mame au mai multă dificultate în a vâna decât celelalte femele, prin urmare, în majoritatea cazurilor, femelele sunt cele care vânează. Masculii sunt mai agresivi în timpul hrănirii decât femelele, chiar dacă, mai puțin probabil, au ucis prada.

Leul african mănâncă cele mai comune ungulate mari din zonă. Unii tind să aibă propriile preferințe alimentare, să vizeze pradă mare, cum ar fi bivoli, girafe etc. Leii care nu reușesc să captureze pradă mare vor mânca păsări, rozătoare, pești, ouă de struț, amfibieni și reptile.

 

CONSERVARE

Numărul exemplarelor de lei a suferit o scădere de aproximativ 43% în ultimii 21 ani (aproximativ 3 generații de lei, 1993 – 2014).

Panthera leo leo (leii barbari) și P.I. melanochaita (leii cape) sunt două subspecii dispărute ale leului african.

Populațiile de lei africani au scăzut considerabil în Africa de Vest, iar în multe țări africane acestea sunt restrânse la zonele protejate.

La nivel internațional se urmăresc soluții adaptate pentru crearea legăturilor între rezervațiile sălbatice, pentru a evita pierderea viabilității genetice a speciei.

Leii asiatici, P.I. persica, se limitează la o populație din rezervația forestieră Gir din India, alcătuită din mai puțin de 200 de indivizi maturi. Leul asiatic este listat în cadrul Listei Roșii a IUCN ca fiind amenințat critic cu dispariția și este inclus în cadrul Anexei I la Convenția CITES.

Sanctuarul din Palpur-Kuno Wildlife din nord-vestul statului Madhya Pradesh a fost identificat ca un potențial habitat de reintroducere a acestei specii în India. Amenințările speciei în Pădurea Gir din India includ și proximitatea oamenilor și degradarea habitatelor.

LA ZOO BUCUREȘTI

Mark și Ella, ambasadorii acestei specii sunt îndrăgostiții de la Zoo București. Amplasamentul modern creat pentru ei, cu elemente ce permit dezvoltarea comportamentului natural este de natură a reda mediul nativ și de a transmite vizitatorului modul de viață  specific al leilor.

Ziua Internațională a Leului, 10 august!

Mark și Ella au fost răsfățații Zoo București, primind cadouri speciale.

Macacul comun

Macacul comun

by | 1 Dec 2017

Macac comun

maccaca fasicularis

 

Clasa: Mamifere

Ordin: Primates

Familie: Cercopithecidae

Gen: Macaca

Specie: M. fascicularis

Răspândire: sud-estul Asiei (în Indonezia şi Filipine, pâna în sudul Burmei)

Habitatul: liziera pădurilor, mlaştini, malurile apelor şi pădurile riverane, zone agricole, în apropierea oraşelor

Lungimea: corpului:

– masculul: 41 – 64 cm

– femela: 38,5 – 50 cm

Lungimea cozii: 40-66 cm

Greutatea:

– masculul: 4,8 – 7 kg

– femela: 3 – 5 kg

Maturitatea sexuală:

– masculul: 6 ani

– femela: 4 ani

Perioada de împerechere: toamna

Durata gestaţiei: 165 zile

Număr pui la naştere: 1, rar 2 pui

Speranța de viaţă: aproximativ 30 de ani în captivitate

GENERAL

Macacul mâncător de crabi sau macacul comun este cea mai comună maimuță din Asia de Sud-est, habitatul principal fiind format din pădurile și mangrovele de-a lungul râurilor, coastelor și insulelor din larg.

 În Sumatra, acestea ating cele mai înalte densități ale populației în mlaștini amestecate de mangrove, păduri secundare și dealuri fluviale. Unele au fost observate, de asemenea, în mlaștini de apă dulce, pajiști cu pășuni, păduri primare joase.

În Thailanda, macacii cu coada lungă se găsesc în păduri, păduri de bambus și în păduri de foioase.

În Malaezia, ele sunt abundente în pădurile de coastă de coastă. Această specie a fost observată consumând multă apă și crabi, de multe ori locuind lângă zone cu apă.

 

HABITAT

Macacul comun trăiește într-o mare varietate de habitate, inclusiv în pădurile tropicale primare, pădurile tropicale distruse și secundare, pădurile de arbuști și pădurile riverane și de coastă de palmier și mangrove.

De asemenea, ele se adaptează cu ușurință așezărilor umane, fiind  considerate sacre la unele temple hinduse și pe unele insule mici, dar sunt dăunători în jurul fermelor și satelor. De obicei, ele preferă și periferia pădurilor. Gama nativă a acestei specii include cea mai mare parte a continentului sud-estic din Asia de sud-est, Bangladesh sud-est prin Malaezia și insulele maritime din sud-estul insulei Sumatra, Java și Borneo, insulele Filipine și Insulele Nicobar Golful Bengal.

HRANA

În ciuda numelui lor, macacul nu consumă crabi ca sursă principală de hrană, fiind mai degrabă un omnivore oportunist, consumând o varietate de animale și plante. Deși fructele și semințele reprezintă 60-90% din dieta lor, ei mănâncă și frunze, flori, rădăcini și scoarță. Ei uneori se hrănesc cu vertebrate (inclusiv pui de pasăre, cuiburi păsări, șopârle, broaște și pești), nevertebrate și ouă de pasăre.

În Indonezia, specia a devenit un înotător competent și un scafandru pentru crabi și alte crustacee în mlaștinile de mangrove. Un studiu realizat în Bukit Timah, Singapore a înregistrat o dietă compusă din 44% fructe, 27% substanțe animale, 15% flori și alte materii vegetale și 14% alimente furnizate de oameni. Este cunoscut faptul că se hrănesc în câmpurile cultivate cu orez, frunze de cassava, fructe de cauciuc, plante taro, nucă de cocos, mango și alte culturi, cauzând adesea pierderi semnificative pentru fermierii locali. În sate, orașe și orașe, aceștia iau frecvent alimente din coșurile de gunoi.  Speciile pot deveni nemulțumite de hrana pe care o găsesc, ceea ce poate duce la agresivitate asupra oamenilor.  

CONSERVARE

Macacul comun face parte din a treia gamă, cea mai mare din orice specie de primate. Lista roșie a IUCN clasifică speciile ca fiind cel mai puțin amenințate, iar CITES le enumeră în cadrul anexei  II (“nu neapărat amenințat cu dispariția”, în care comerțul trebuie controlat pentru a evita riscurile de dispariție). Un studiu recent al populațiilor sugerează necesitatea unei mai bune monitorizări a populațiilor datorită creșterii comerțului  și a nivelului în creștere a conflictului între macaci și oameni, care reduc nivelurile globale ale populației, în ciuda răspândirii largi a speciilor . Macacul filipinez cu coada lungă (M. f. Philippensis) este listat ca fiind aproape amenințat, iar M. f. condorensis este considerat vulnerabil.

.

LA ZOO BUCURESTI

La Zoo București avem un exemplar mascul, ambasadorul acestei specii.