Pisica sălbatică Animalul anului 2020

Pisica sălbatică Animalul anului 2020

Prestigioasa organizație de protecția mediului din Elveția, Pro Natura, a ales pisica sălbatică (Felis silvestris) drept animalul anului 2020, „investind-o” cu funcția de ambasador al tuturor demersurilor de ocrotire a pădurilor. A fost considerată mult timp dăunător și datorită acestui fapt, numărul de exemplare a scăzut simțitor.
Arealul său de răspândire se întinde pe suprafețe vaste din Europa, Asia sau Africa și este reprezentat de păduri sau sau zone cu vegetație bogată. Este o specie destul de timidă, dar asta nu o împiedică să vâneze în zone în care intră în conflict cu omul, datorită faptului că uneori se hrănește și cu animale domestice.
În țara noastră este des întâlnită în Delta Dunări, dar și în păduri sau la munte, unde fiind carnivor prin excelență, vânează rozătoare mici sau păsări și devine la rândul său pradă pentru râși, vulpi sau păsări mari.
O puteți admira și la Grădina Zoologică din București, unde ca o felină grațioasă ce este, se răsfață la soare, ori de câte ori prinde o zi călduroasă.
Ca aspect seamănă foarte mult cu rudele sale domestice, blana este deasă, în nuanțe de gri-maro, cu firul lung, coada stufoasă, rotunjită și neagră la vârf. Ajunge până la 80 cm lungime și 8 kg greutate.
Este un animal singuratic, seminocturn, activ la sfârșitul zilei, auzul și mirosul sunt foarte bine dezvoltate.
Datorită faptului că, de multe ori se aventurează în apropierea zonelor cu așezări omenești, inevitabilul s-a produs, pisicile sălbatice s-au împerecheat cu cele domestice. Fiind asemănătoare ca aspect, rezultatele nu au fost însă unele spectaculoase.
Istoria acestei specii în Elveția, a cunoscut o evoluție „fericită”, datorită unei schimbări de percepție a iubitorilor de animale dar și pentru că specialiștii i-au acordat locul meritat în echilibrul biodiversității. Campaniile de vânare ale pisicii sălbatice au încetat la sfârșitul anilor 70, iar numărul lor a început să crească, fiind văzute des în ultimul timp în pădurile elvețiene. Odată aflat pe cale de dispariție, acest animal elegant colonizează acum noi teritorii.
În 2020, pisica sălbatică europeană (Felis silvestris) va fi ambasadorul pădurilor și simbol al protecției eficiente a naturii.

3 MARTIE ZIUA MONDIALĂ A VIEȚII SĂLBATICE

3 MARTIE ZIUA MONDIALĂ A VIEȚII SĂLBATICE

WORLD WILDLIFE DAY

La 20 decembrie 2013, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a proclamat ziua de 3 martie ca Ziua Mondială a Vieții Sălbatice. Tot pe 3 martie s-a semnat și Convenția privind Comerțul Internațional cu Specii de Faună și Floră Sălbatică pe cale de dispariție (CITES) în 1973.
În prezent, CITES reglementează comerțul internațional cu peste 36.000 de specii de plante și animale, inclusiv produsele și derivatele lor.
Ziua Mondială a Vieții Sălbatice reprezintă cel mai important eveniment anual mondial dedicat biodiversității.
Tema de anul acesta este „Susținerea vieții pe pământ”, și se referă la toate speciile de animale și plante sălbatice, dar și la comunitățile umane, mai ales cei care trăiesc cel mai aproape de natură.
De asemenea, subliniază importanța utilizării durabile a resurselor naturale în sprijinul realizării Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (ODD), inclusiv Obiectivul 14 (Viața sub apă), Obiectivul 15 (Viața pe uscat), Obiectivul 1 (Fără sărăcie) și Obiectivul 12 (Asigurarea modelelor de consum și producție durabile).
Pentru Grădina Zoologică București această zi reprezintă un reper important de sensibilizare a publicului vizitator asupra problemelor biodivesității, a schimbărilor climatice dar și de construire a unei atitudini proactive față de mediu.

Mărțișor

Mărțișor

Un gând frumos de început de primăvară pentru toți prietenii Grădinii Zoologice!

Veverițele -Suntem timide, dar ne tratăm!

Veverițele -Suntem timide, dar ne tratăm!

Zburătoare, de copac, roșii americane sau de pământ, veverițele provin din familia Sciuridae, una destul de numeroasă, ce include rozătoare de mici și medii dimensiuni.
Ziua de 21 ianuarie a fost aleasă de iubitorii acestei specii, Christy Hargrove din Carolina de Nord și asociația sa de ocrotire a animalelor au reușit să pună în calendarul evenimentelor internaționale această dată.
Uimitor, multe dintre ele sunt considerate dăunători și au un număr foarte mare de prădători naturali, în afara omului, cel care în multe zone ale globului, duce o adevărată cruciadă împotriva acestor amuzante animale.
Cele peste 200 de specii cunoscute au suscitat chiar și creativitatea artistică. Probabil că unii dintre noi ne gândim la simpaticele Chip și Dale ale lui Walt Disney, la mai recenta serie Ice Age, sau la Alvin și trupa sa, dar sigur veverița a devenit sinonimul caracterului efervescent, dinamic, plin de energie, chiar dacă, în realitate sunt destul de timide.
Arealul de răspândire este foarte vast, practic le întâlnim pe tot globul și să nu o uităm pe diva urbană, cea care ne face să zâmbim, indiferent de vârstă, prin parcuri și grădini.
Despre veverița zburătoare siberiană (Pteromys volans) trebuie să dărâmăm niște mituri, de fapt aceasta nu se lansează în adevărate curse aeriene, ci planează de la un arbore la altul. Are o membrană între cele patru membre, ce o ajută să străbată prin aer, distanțe destul de mari. Altfel, când se cațără prin copaci, unde își pregătește cu un veritabil talent arhitectural cuibul, se comportă ca și celelalte colege rozătoare.
Din marea familie Sciuridae mai fac parte și marmotele, câinii de preerie sau popândăii.
Pentru că nu pot digera celuloza, din alimentația lor fac parte alimente bogate în proteine, carbohidrați și grăsimi. În regiunile temperate, primăvara devreme este cea mai grea perioadă a anului pentru veverițe, deoarece nucile pe care le-au îngropat încep să încolțească și nu mai pot fi mâncate. Așa încât dieta este diversificată cu plante, nuci, semințe, conuri de conifere, sau în perioade calde cu fructe, ciuperci și vegetație verde. Unele specii consumă cu plăcere și carne, păsări mici, șerpi mici, ouă sau insecte.
La Grădina Zoologică din București puteți admira două exemplare de veveriță roșie americană (Tamiasciurus hudsonicus), specie diurnă, destul de zgomotoasă, limbajul său de comunicare conține o mare varietate de sunete, unele ascuțite, stridente, altele guturale.

4608 × 3456

Mara de Patagonia – Doar un salt până în Țara de Foc!

Mara de Patagonia – Doar un salt până în Țara de Foc!

Originară din Argentina, mara de Patagonia (Dolichotis patagonum)este, ca mărime, a treia specie de animale rozătoare din lume, după capibara și castor.
Aspectul lor insolit te pune pe gânduri…. să fie iepure, cangur pitic sau căprioară?
Face parte din clasa Mammalia, ordinul Rodentia, familia Caviidae. Corpul, cu o formă destul de „aerodinamică”, este acoperit cu blană scurtă și deasă, în tonuri de gri sau brun închis, iar urechile sunt lungi și ascuție precum cele ale iepurilor sălbatici. Atinge o greutate de circa 8,5 kg și o lungime de aproximativ 800 mm. Picioarele din față sunt mai scurte decât cele posterioare, iar în timpul deplasării pot sări pe toate cele 4 membre.
Deși sunt alergători prin excelență, când simt pericolul pot deveni adevărați atleți de performanță, făcând salturi impresionante de până la 6 metri în aer.
Grădina Zoologică din București găzduiește un grup de exemplare foarte jucăușe și simpatice, pe care vizitatorii le urmăresc pe tot parcursul anului cu aceeași curiozitate și amuzament.
Mara este un animal diurn, ce preferă zonele cu vegetație abundentă, consumă o cantitate considerabilă de hrană. În afară de ierburi, nu refuză fructele și rădăcinoasele, iar în zonele mai aride se pot delecta și cu cactuși, aceștia fiind și o sursă bogată de apă.
Exemplare de mara sunt întâlnite pe tot teritoriul pampasului argentinian, până aproape de Țara de Foc.
Sunt o specie monogamă, masculii își protejează cu mare tenacitate femela cucerită și teritoriul, de eventualii rivali. Un cuplu se desparte doar atunci când unul dintre parteneri moare.
Trăiesc solitari sau în grupuri, adulții păzind puii de pericole sau prădători, cum ar fi vulpile șirete, păsări mari sau feline. Atunci când femelele se pregătesc să dea naștere puilor, între unu și trei cam de trei ori pe an, sapă gropi și tuneluri, ce servesc drept adăpost până când noua generație devine independentă.
Comunică între ele prin intermediul unei mari varietăți de sunete, unele cu octave foarte înalte, altele guturale, joase.
Pe lista IUCN, mara de Patagonia este clasificată ca specie aproape amenințată, cu alte cuvinte, se preconizează ca în viitor, din cauza vânatului excesiv și a pierderii habitatului natural, să devină una vulnerabilă. Din păcate, sunt foarte apreciate pentru carnea și pielea lor, iar fermierii le invadează teritoriul cu turmele de oi.
Mara de Patagonia au un caracter docil și blând, ușor de îmblânzit, considerate a fi un foarte bun animal de companie, în ciuda faptului că sunt rozătoare.