Broasca dungată galbenă

Broasca dungată galbenă

by | 1 Dec 2017

Broasca dungată galbenă

Dendrobates Leucomelas

Clasa: Amphibia

Ordin: Anura

Familie: Dendrobatidae

Gen: Dendrobates

Specie: leucomelas

Speranța de viață în captivitate: 8-15 ani

Lungime: 1 – 6 cm

Greutate: 5 – 4 grame

Broasca otrăvitoare de aur este considerată a fi cel mai otrăvitor animal din lume, producând suficientă toxină nervoasă pentru a ucide 10 oameni. Toxinele provin de la furnici sau alte insecte pe care le mănâncă în sălbăticie.

Broasca dungată galbenă se găsește în regiunea neo-tropicală care include Venezuela, nordul Braziliei, Guyana și sud-estul Columbiei. Ele preferă habitatele umede și pot fi găsite pe solul pădurii, pe pietre umede, trunchiuri de copaci și rădăcini de copaci tropicali.

Broaștele dungate galbene sunt diurne (active în timpul zilei și se odihnesc noaptea). Masculii  sunt foarte teritoriali și pot fi agresivi în apărarea unui teritoriu. Când nu sunt în perioada de reproducere, ele sunt solitare. În sălbăticie hrana este compusă din furnici, termite, mici gândaci, greieri, păianjeni, dar și alte insecte.

Numărul lor în sălbăticie scade urmare a exploatării și distrugerii habitatului lor pentru cherestea. De asemenea ele sunt colectate pentru comerțul cu animale de companie.

În captivitate, broasca dungată galbenă ”săgeată otrăvitoare” își pierde toxinele din piele.  Toxinele din piele sunt foarte intense și sunt capabile să ucidă. De asemenea broaștele dungate sunt utilizate în cercetarea medicală deoarece toxinele pielii sunt o sursă posibilă de medicament pentru om.

La Zoo București puteți admira 9 broaște dungate ”săgeată otrăvitoare”, într-un spațiu creat speciat pentru ele!

 

Broasca fantomă otrăvitoare

Broasca fantomă otrăvitoare

by | 1 Dec 2017

Broasca fantoma otravitoare

Epidobates tricolor

Clasa: Amphibia

Ordin: Anura

Familia: Dendrobatidae

Broasca fantoma otrăvitoare trăiește în zonele din centrul Ecuadorului, în pădurile aflate în apropierea cursurilor de apă, între 1000-1769 m deasupra nivelului mării. Ele sunt foarte mici și variază în mărime de la 1 cm la 4 cm.  Hrana broaștelor fantomă este formată din furnici, gândaci, muște, acarieni, păianjeni, termite și omizi.

Aceste broaste au o piele extrem de toxică, care este rezultatul dieta lor. Otrava este făcută dintr-o combinație de substanțe chimice de la fiecare insectă, care apoi se colectează în glande din pielea broaștelor.

Această otravă este atât de toxică încât numai 2 micrograme sunt necesare pentru a fi fatale pentru oameni.

Pentru a reproduce masculii se luptă reciproc pentru a câștiga atenția femelelor. Femelele vor depune între un ou și treizeci de ouă sub frunze, fiind îngrijite de ambele sexe. Atunci când ouăle se deschid, unul dintre părinți poartă puii pe spate până la o sursă de apă.

Aceste specii sunt încadrate ca fiind amenințate cu dispariția. Cauzele determinate pentru statusul lor în sălbăticie constau în poluarea agrochimică a căilor navigabile și pierderea habitatelor din cauza activităților agricole. De asemenea broaștele fantomă  se colectează în Ecuador pentru uz medicinal.

La Zoo București puteți admira două exemplare din această specie!

Broasca țestoasă de apă

Broasca țestoasă de apă

by | 1 Dec 2017

BROASCA ȚESTOASĂ DE APĂ

Regn: Animalia

Încrengătura: Chordata

Clasa: Reptilia

Ordin: Testudines

Familie: Emydidae

Subfamilie: Emydinae

Gen: Emys

Specie: E. orbicularis

Speranța de viață: 26 ani în captivitate

GENERAL

Broasca țestoasă de apă (Emys orbicularis) este o specie de țestoasă de apă dulce.

Culoarea broaștei țestoase de apă variază, însă există, de obicei, o ușoară strălucire pe o culoare de fundal întunecată (adesea negru). Forma și culoarea carapacei se modifică odată cu vârsta. Țestoasa de apă dulce are o carapace rotunjită, iar scuturile sunt brute și uscate, de culoare maroniu închis, deasupra și negru, în rest, cu un punct galben pe fiecare scut marginal de-a lungul carapacei. În timp ce îmbătrânește, scuturile dorsale devin netede și au, în general, semne galbene pe fundal închis. Capul, membrele și coada sunt întunecate cu pete galbene sau maro deschis și puncte mici. Dimensiunea carapacei variază între 12 și 38 cm și are 12 perechi de scuturi marginale. Capul este acoperit cu o piele netedă. Emys orbicularis are un plastron articulat flexibil, care este ușor legat de carapace. Masculii din această specie se maturizează mai devreme și, în general, rămân mai mici decât femelele.

Cele mai multe țestoase de apă dulce depun ouăle pe pământ, în mod obișnuit, lângă o zonă de apă. Căutarea unor zone de cuibărit de către femelele adulte poate dura mai multe ore până la mai mult de o zi. Odată ce locația cuibului este stabilită, femelele petrec timp pentru construirea cuibului, depunerea ouălor și închiderea cuibului, care poate dura până la alte 4 ore.

HABITAT

Trăiește în Europa de Sud și Europa Centrală, Asia de Vest și Africa de Nord. În perioada post-glacială timpurie, broasca țestoasă a avut o distribuție mult mai largă. A dispărut în Marea Britanie din cauza schimbărilor climatice. Țestoasele Emys orbicularis preferă să trăiască în zonele umede înconjurate de zone împădurite. Specimene de Emys orbicularis se deplasează, în căutarea hranei, în medii montane. Emys orbicularis este, de obicei, considerat semi-acvatic, deoarece mișcările sale terestre se pot întinde pe o distanță de 1000 de metri, iar, ocazional, călătorind până la 4000 de metri distanță de apă.

HRANA

Țestoasele de apă au o dietă mixtă de plante și substanțe animale care pot crește eficiența procesului lor digestiv. Deși se presupune că țestoasele Emys orbicularis sunt strict carnivore, se pare că nu toate Emys orbicularis sunt în întregime carnivore, deoarece dieta lor constă, de asemenea, din hrană vegetală. S-a raportat că dieta unui adult pornește de la o dietă carnivoră la o dietă erbivoră pe măsură ce îmbătrânește și crește în mărime. Acest lucru este, de asemenea, foarte asemănător celorlalte țestoase omnivore Emydidae. Pe măsură ce o broască țestoasă Emys orbicularis crește în vârstă și devine adult, cantitatea de hrană vegetală crește în timpul perioadei de reproducere. Speciile Emys orbicularis preferă alimente mai puțin energice după sezonul de reproducere, perioadă în care cea mai mare parte a energiei este consumată pentru reproducere.

CONSERVARE

Populațiile de Emys orbicularis au scăzut în ultimul secol. Arealul geografic s-a diminuat și, cel mai probabil, va continua să scadă urmare a distrugerii habitatelor. Organizațiile guvernamentale și ecologice vor trebui să adopte măsuri și strategii care să reglementeze vânătoarea de broaște și colectarea de ouă, să protejeze habitatele și să reducă factorii distructivi, inclusiv poluarea.

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo București pot fi admirate 26 de exemplare din specia țestoasei de apă.

Câinele de preerie

Câinele de preerie

by | 1 Dec 2017

CÂINELE DE PRERIE

(Cynomyos Ludovicianus)

Clasa: Mamifere

Ordin: Rodentia

Familie: Sciuridae

Gen: Cynomis

Specie: C. ludovicianus

Distribuție: zonele de prerie din partea centrală şi de sud a Texasului până la graniţa Statelor Unite ale Americii cu Canada

Habitat: păşuni deschise cu vegetaţie joasă

Lungimea corpului: 352-415 mm

Greutate: 0,7-1,5 kg

Hrană: animal erbivor (frunze, rădăcini, tulpini, seminţe)

Număr pui: 1-6

Perioada de gestaţie: 33-38 de zile

GENERAL

Câinii de preerie (genul Cynomys) sunt rozătoare erbivore, originare din pajiștile din America de Nord. Sunt un tip de veveriță de teren, care trăiesc în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. În Mexic, câinii de preerie se găsesc, în principal, în statele nordice, care se află la capătul sudic al Marilor Câmpii: Sonora de nord-est, nordul și nord-estul Chihuahua, nordul Coahuila, nordul Nuevo León și nordul Tamaulipas. În ciuda numelui, nu sunt câini.

HABITAT

Câinii de preerie trăiesc în zone în care temperatura este în timpul verii de 38°C și iarna scăzută până la -37°C, sub pământ. Câinii de preerie locuiesc în zone predispuse la amenințări ecologice, cum ar fi grindina, viscolele, inundațiile, precum și incendiile de secetă.

HRANA

Câinii de prerie sunt, în principal, erbivori, deși mănâncă și insecte. Acești rozători se hrănesc cu o gamă de plante de sezon, precum pirul, iarba-bivolului, nalba, vara, și ciulini, cactuși, rădăcini subterane și bulbi, iarna. În timpul iernii, femelele care alăptează și cele gestante își completează dietele cu zăpadă pentru necesarul de apă suplimentară.

CONSERVARE

La începutul secolului al XX-lea, un număr estimat de cinci miliarde de câini de preerie trăiau în America de Vest. De atunci, populația câinilor de preerie a scăzut cu 98%. Câinele de preerie mexican Cynomys mexicanus este pe cale de dispariție, iar Câinele de prerie Utah, Cynomys parvidens, a fost salvat de la dispariție,urmare a eforturilor susținute ale grădinilor zoologice, dar în continuare este considerat o specie în pericol.

Câinele de prerie apare pe Lista Roşie IUCN ca specie ameninţată cu dispariția.

LA ZOO BUCUREȘTI

Trei exemplare de câini de preerie sunt ambasadorii acestei specii la Zoo București. Curioși și mereu în mișcare, câinii de preerie își întâmpină vizitatorii.

Capriorul european

Capriorul european

by | 1 Dec 2017

CĂPRIORUL EUROPEAN

(Capreolus capreolus)

Clasa: Mamifere

Ordin: Artiodactyla

Familie: Cervidae

Gen: Capreolus

Specie: C. capreolus

Distribuție: Europa, S-E Siberiei, Asia Mică, N Iraqului, N Iranului, V Chinei, E Tibetului

Habitat: amestecul de păduri de foioase, terenuri agricole, lăstărişurile şi subarboretul bogat, cu semănături în apropiere

Lungimea corpului : 1-1,3 m

Înălțime: 70-80 cm

Greutate: 15-30 kg. Greutatea variază în funcţie de vârstă, sex, mediu de viaţă, dar şi de la un an la altul în funcţie de abundenţa hranei.

Maturitate sexuală: 1 an

Perioada de împerechere : iulie-august şi mai târziu, în noiembrie-decembrie

Gestația: 22-40 de săptămâni

Număr pui la naștere: 1-3 (în mai)

Hrană: iarbă, flori, frunze, ciuperci, muguri, lujeri, ghindă, jir

Speranța de viață: 10-15 ani, maxim 17 ani

GENERAL

Căpriorii sunt mamifere rumegătoare care formează familia Cervidae. Căpriorul se remarcă prin corpul său bine proporționat și grațios, relativ scurt, cu lungimea de 1-1,3 m, înălțimea la greabăn de 0,65-1 m și greutatea de 15-30 kg. Masculul este mai mare decât femela și mai robust, dar se diferențiază și prin podoaba capilară – coarnele robuste de 20-30 cm.

Corpul este acoperit de blana moale cu un colorit în nuanțe maronii-roșcate. Coada este scurtă, măsoară doar 5 cm., gâtul este lung și subțire, capul este mic și frumos alcătuit. Ochii sunt mari și expresivi, au irisul de culoare maro-închis, sunt blânzi și proeminenți.

Urechile sunt mari, mobile, lungi și ovale, cu vârful ascuțit și acoperite de fire scurte de păr. Simțurile auditiv, vizual și olfactiv sunt bine dezvoltate.

Membrele anterioare, dar și cele posterioare sunt subțiri și lungi, au gheare copitate, mici, mușchii coapselor sunt foarte bine dezvoltați.

Căpriorul aleargă sprinten și destul de rapid, sau se plimbă tacticos pentru a paște și a rumega frunze și fire de iarbă, precaut și atent la tot ce se întâmplă în jurul său.

Căpriorii sunt singurele ungulate care au o perioadă diferită de gestație, în funcție de fiecare exemplar în parte și, prin urmare, ciclul lor de reproducere diferă de cele ale altor specii, chiar strâns legate.

 

HABITAT

Căpriorul trăiește într-o varietate de zone geografice, de la tundră la pădurile tropicale. Deși, adeseori, asociați cu pădurile, mulți căpriori, în special cei europeni, sunt specii ecotone care trăiesc în zonele de tranziție între păduri și tufișuri (pentru acoperire) și prerie și savană (spațiu deschis). Majoritatea căpriorilor locuiesc în pădurea mixtă și în cele de conifere montane mixte.

HRANA

Căpriorii sunt erbivore și se hrănesc în primul rând cu frunze. Aceștia au stomacuri mici și nu au cerințe mari de nutriție. Căpriorii au nevoie de o cantitate mare de minerale, cum ar fi calciu și fosfat, pentru a susține creșterea de coarne, iar acest lucru necesită o dietă bogată în nutrienți.

CONSERVARE

Căpriorul apare pe Lista Roşie IUCN cu risc scăzut; în România este o specie ocrotită prin lege.

LA ZOO BUCUREȘTI

Șapte exemplare de Căprior european vă așteaptă la Zoo București.