Acvila Codalb

Acvila Codalb

by | 1 Dec 2017

Acvila codalb

(Haliaeetus albicilla)

 

Clasa: Aves

Ordin:  Falconiformes

Familie: Accipitridae

Gen: Haliataeetus

Specie: H. albicilla

Răspândire: Norvegia și Siberia , sud-vestul Groenlandei, Danemarca, Suedia, Polonia și Germania. Un număr mic de exemplare se găsesc în Islanda, Marea Britanie, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Belarus, Austria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, statele din fosta Iugoslavie, Bulgaria, România, Republica Moldova, Ungaria, Grecia, Turcia, Iran, Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Ucraina, Kazahstan, Turkmenistan, Mongolia, China și Japonia.

Dimensiuni: lungime 76 – 92 cm

Greutate: 4.100 g pentru mascul și 5.500 g pentru femelă

Hrana: păsări de apă, mamifere mici , leșuri

Speranța de viață: peste 27 ani în sălbăticie, 42 de ani în captivitate

GENERAL

Codalbul, cunoscut și sub denumirea de Vultur cu coada albă, este o pasăre de pradă diurnă, monogamă ce tinde să își păstreze perechea toată viața. Vânează printr-un zbor jos deasupra apei de unde își prinde prada sau poate realiza cercuri largi la 200 – 300 m înălțime, de unde se uită după pradă. La sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, când peștii depun icrele, stă nemișcat în ape mici și prinde cu sărituri rapide, peștii care trec prin apropiere. Se poate scufunda, dar o face rar.

În natură se estimează că există 5000-7000 de perechi de codalbi: 175 perechi în Groenlanda și aproape 3500 de perechi în Europa (în Islanda 35-40 perechi, Norvegia 1500, Rusia europeană 900-1100, Polonia 180-240, Germania 140 -150, Suedia 100-150).

În România au fost identificate 20-25 perechi cuibăritoare de codalb, întâlnite în regiunea Dunării și în Delta Dunării, în mai multe rezervații naturale incluse în parcul național Delta Dunării.

Specia este amenințată de pierderea și degradarea zonelor umede, poluarea mediului, coliziunea cu generatoarele eoliene, precum și utilizarea fără discernământ a pesticidelor. Metodele forestiere moderne reduc disponibilitatea habitatului de cuibărire adecvat. Pesticidele organoclorurate și poluarea cu metale grele au dus la reduceri în reproducerea cu succes a speciei, în special în regiunea Baltică.

HABITAT

Specia necesită suprafețe mari și deschise de lac, coastă sau valea râului, în zonele boreale temperate și de tundră, în apropiere de stânci sau locuri deschise cu copaci mari vechi pentru cuibărit.

Aceasta este, în principal, o specie migratoare în partea de nord și est a zonei sale de reproducere, de iernare în Europa continentală și Asia de Sud, dar sedentare în altă parte. Păsările sunt de obicei observate individual sau în grupuri de câte doua sau tre exemplare.

HRANA

Hrana este formată din vertebrate (pești, mamifere și în special păsări), din medii marine, de apă dulce și mediile terestre.

CONSERVARE

Această specie are o gamă extrem de mare și nu se apropie de pragurile pentru categoria speciilor vulnerabile. A fost observată o tendința a populației de a fi în creștere din aceste motive, specia fiind evaluată în acest moment cu risc redus de dispariție.

LA ZOO BUCUREȘTI

Un exemplar minunat de acvilă codalb a fost primit de Grădina Zoologică urmare a unui schimb cu Grădina Zoologică Călărași.

Agama cu barbă

Agama cu barbă

by | 1 Dec 2017

Agama cu barbă

Pogona vitticeps

Clasa: Reptilia

Ordin: Squamtata

Familie: Agamidae

Gen: Pogona

Specie: Pogona vitticeps

Lungine: 55 cm

GENERAL

Ambele sexe au o barbă, dar masculii o afișează mai frecvent, mai ales pentru ritualuri de reproducere. Femelele își vor arăta barba ca pe un semn de agresiune. Barba devine întunecată în negru și se umflă în timpul afișării. Masculul de agamă cu barbă poate să-și deschidă, de asemenea, gura, pentru a părea mai intimidant. Dragonul bărbos stă pe 3 picioare și se rotește într-un model circular lent. Se pare că dragonul bărbos se mișcă bine sau înotând cu un singur braț.

 

HABITAT

Dragonul bărbos ocupă o gamă largă de habitate de la deșert până la pădurile uscate și pajiști.

 

HRANA

Agamele cu barbă sunt omnivore oportuniste. Locuiesc în zone în care hrana poate fi greu de găsit, astfel stomacurile lor sunt mari pentru a găzdui cantități mari de materii vegetale, insecte și uneori mici rozătoare sau șopârlă.

CONSERVARE

Unele țări, precum Australia, au interzis strict exporturile de animale sălbatice native. Dragonii bărboși sunt cea mai des întâlnită specie captivă.

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo București puteți admira un exemplar al acestei specii de dragon bărbos!

Alpaca

Alpaca

by | 1 Dec 2017

ALPACA

Vicugna Pacos

Clasa: Mammalia

Ordin: Artiodactyla

Familie: Camelidae

Gen: Lama pacos

Specie: Vicugna pacos

Distribuție : Munții Anzi din Peru până în Argentina, la altitudini de până la 4.800 m, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Australia, Olanda

Dimensiuni: 82 – 99 cm

Greutate: 100 – 190 kg

Durata gestaţiei: 11 -12 luni

Număr pui la naştere: un pui

Speranța de viaţă:  5 -10 ani în sălbăticie, peste 20 ani în captivitate

GENERAL

Alpaca, animal erbivor originar din Anzii Cordilieri, face parte din familia cămilei, fiind înrudită cu lama, guanaco-ul și vicunia din America de Sud, precum și cu cămilele bactriane și dromadere din Asia și Africa.

Alpaca are gâtul subțire, capul mic cu urechi mari și ascuțite. Picioarele sunt moi și căptușite, nelăsând urme, pe măsură ce pășesc, chiar și pe cele mai firave și delicate ierburi. Este un animal rumegător, cu lâna mătăsoasă, lucioasă, călduroasă, lungă și foarte subțire, de culoare albă și, mai rar, neagră. Din lână se fabrică o stofă foarte fină, denumită alpaca. Firul de lână alpaca nu conține lanolină care poate cauza alergii.

La masculii adulți, incisivii și caninii inferiori se dezvoltă în întrecerea dintre dinți și pot ajunge la o înălțime mai mare de 1,2 cm, până la 3 cm. La femele, acești dinți nu se dezvoltă la fel de mult ca la masculi. În afară de diferența dintre morfologia dinților, dimorfismul sexual la alpaca este minor.

Alpaca se exprimă producând zgomote ușoare, dar și executând vocalize. De asemenea, se exprimă și prin limbajul corpului, cum ar fi poziționarea gâtului, a urechii și a coapsei și înclinarea capului. Alpaca are vederea și auzul excelente. Alpaca rareori scuipă oamenii, cu excepția cazului în care este speriată sau abuzată, dar utilizează această formă de comunicare între ele pentru a manifesta o nemulțumire. Alpaca este domesticită și este crescută mai ales pentru lână.

 

HABITAT

Habitatul natural pentru alpaca este în platoul Anzilor, de preferință în apropierea zonelor umede. Clima este severă, atingând temperaturi sub 0 grade în timpul nopții și 16 grade în timpul zilei. Precipitațiile anuale variază între 400 și 700 mm.

HRANA

Alpaca este un animal erbivor, rumegător de talie mijlocie.

În America de Sud, de unde alpaca este nativă, efectivele domestice se hrănesc cu ierburi din munții și văile Anzilor. Speciile sunt adaptate pentru a trăi în zone cu vegetație redusă, iar alpaca are nevoie, de mult mai puțină hrană decât majoritatea animalelor.

La Zoo București, hrana mamiferului este compusă dintr-o combinație de iarbă proaspătă și fân cu proteine scăzute.

CONSERVARE

După sosirea conchistadorilor spanioli în America de Sud, populațiile de alpaca au fost reduse semnificativ și au fost nevoite să se deplaseze în cele mai înalte regiuni ale Anzilor. Alpacalele și lamele au fost înlocuite cu ovine și caprine aduse din Europa. În zilele noastre, populațiile de alpaca nu sunt pe cale de dispariție, dar sunt, încă, răspândite în cele mai înalte regiuni ale Anzilor. Populația de alpaca este de aproximativ 3,5 milioane exemplare. Peru deține 87% din populația alpaca, urmată de Bolivia cu 9,5%. Domesticită, majoritatea exemplarelor din America de Sud este sub controlul păstorilor tradiționali, dar care, în cele mai multe cazuri, cresc laolaltă alpacalele cu lamele. Împerecherea dintre alpaca și lama, face ca alpaca să devină o specie pe cale de dispariție, deoarece compoziția sa genetică este compromisă de încrucișările cu lama.

LA ZOO BUCUREȘTI

Avem o frumoasă familie de alpaca care, în anul 2017, s-a înmulțit cu puiuțul Anakin, al cărui nume a fost ales de prietenii Zoo București. Mereu curioase și atente sunt o atracție pentru vizitatorii de toate vârstele ai Grădinii Zoologice.

Anaconda Verde

Anaconda Verde

by | 1 Dec 2017

ANACONDA VERDE

(Eunectes murinus)

Clasa: Reptilia

Ordin: Squamata

Familie: Boidae

Gen: Eunectes

Specie: E. murinus

Distribuție: America de Sud

Dimensiuni: 6,6 m.

Greutate: 30 – 70 kg.

Perioada de gestație: 6 – 7 luni.

Număr pui la naștere: 20-80

Hrană: pește, păsări, reptile, mamifere.

Speranța de viață: peste 30 de ani.

GENERAL

Anaconda verde (Eunectes murinus), cunoscută și ca anaconda obișnuită sau boa de apă, este o specie de șarpe din America de Sud, fiind cel mai mare șarpe din lume. În sălbăticie au fost descoperite  anaconde de 10 până la 12 metri care cântăresc și peste 250 kg, deși dimensiunea maximă reală a unei anaconda este subiectul multor cotroverse. Femelele au în mod obișnuit o greutate și o lungime mult mai mari decât masculii, aceștia atingând o lungime medie de 3 metri și femelele de 6 metri. Sexul unei anaconda este reflectat de mărimea pintenilor situați în regiunea cloacală. Masculii au crestături mai mari (7,5 milimetri) decât femelele.

Denumirea științifică a anacondei verzi este derivată din termenul grecesc eленicul, adică “bun înotător”.

Anaconda verde este una dintre cele patru specii de șerpi constrictori, celelalte specii fiind Eunectes notaeus (anaconda galbenă), E. deschauenseei (anaconda întunecată) și E. beniensis (anaconda boliviană).

La fel ca toți șerpii, anaconda are o limbă furculiță care o ajută să localizeze prada și să se deplasese în mediul ei.

Împerecherea poate dura câteva săptămâni. În acest timp, o femelă se poate împerechea cu mai mulți masculi. Masculii concurează pentru a avea acces la femela prin înfășurarea în jurul ei.

Femelele sunt selective în procesul de împerechere. În condiții de densitate ridicată sau atunci când femelele sunt ușor de urmărit, masculii se pot întâlni, ceea ce poate duce la confruntări între ei. Cu toate acestea, luptele între masculi sunt rare.

Femelele sunt ovovivipare și își incubează ouăle timp de 7 luni până când dau naștere la pui vii. Mișcările și comportamentele de hrănire sunt limitate pentru a evita compromiterea sănătății. Femelele fată în apă puțin adâncă, seara sau după-amiaza târziu, la sfârșitul sezonului umed. Femelele pot da naștere și la 82 de pui.

Anaconda verde este mai activă seara. Aceasta se poate deplasa pe distanțe mari și în perioade scurte de timp, în special, în sezoanele anuale uscate. Acestea migrează preferențial după căldura de vârf a zilei. Anacondele sunt capabile să își regleze temperatura corpului.

HABITAT

Eunectes murinus se găsește în America de Sud la est de Anzi, în țări cum ar fi Columbia, Venezuela, Guiana, Ecuador, Peru, Bolivia, Brazilia, insula Trinidad și în nordul Paraguayului. Anaconda trăiește în mlaștini, în principal în pădurile tropicale din bazinele Amazonului și Orinoco. Ea este greoaie pe uscat, dar înoată cu ușurință. Ochii și deschiderile nazale se află pe cap, permițându-i să stea în așteptarea prăzii, rămânând aproape complet scufundată.

HRANA

În principiu, acvatice, consumă o mare varietate de pradă, inclusiv pești, păsări, o varietate de mamifere și alte reptile. Fiind deosebit de mari pot consuma și prăzi mari, cum ar fi tapiri, căprioare, capybaras, caimani, și chiar jaguari, dar o astfel de hrană nu este consumată în mod regulat. Ele folosesc constricția pentru a-și supune prada. Canibalismul printre anacondele verzi este, de asemenea, cunoscut, cele mai multe cazuri înregistrate implicând o femelă mai mare consumând un mascul mai mic.

CONSERVARE

Posibilele amenințări la adresa acestei specii includ pierderea habitatelor și comerțul exotic de animale de companie. Anacondele sunt enumerate ca specii vulnerabile în Anexa II la CITES, dar informațiile despre ele sunt relativ rare. Serviciul pentru pescuitul și sălbăticia venezueleană, Societatea pentru conservarea vieții sălbatice și Convenția pentru comerțul internațional cu specii pe cale de dispariție (CITES) au finanțat proiectul Green Anaconda pentru a se înțelege potențialele amenințări la adresa acestei specii.

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo București poți întâlni o Anaconda verde la Pavilionul de reptile.