Jaguar

Jaguar

by | 1 Dec 2017

JAGUARUL

(Pantera Onca)

Clasa: Mamifere

Ordin: Carnivoră

Familie:  Felidae

Gen: Panthera

Specie: P. onca

Distribuție: America Centrală şi de Sud, din sud-estul Statelor Unite până în Patagonia. Cei mai mari jaguari trăiesc în Brazilia, la Mato Grosso.

Habitat: pădurea tropicală, mlaştini, savane, zone aride acoperite numai cu arbuşti

Dimensiuni:

– lungimea corpului: 112-185 cm

– lungimea cozii: 45-75 cm

Greutate:

– masculul: 55-100 Kg

– femela: 45-90 Kg

Maturitate sexuală: la 3 ani

Perioada de împerechere: la tropice tot timpul anului, la marginea ariei de răspândire, toamna devreme

Durata gestației: 93 – 110 zile

Număr pui la naștere: 1-4 pui, de 700 – 900 grame, cu ochii închişi. În următoarele săptămâni încep să-şi descopere mediul, iar în jurul vârstei de 6 luni merg deja cu mama lor la vânătoare.

Hrană: pecari, căprioare, maimuţe, tapiri, capybara, leneşi, păsări, caimani, peşti, ţestoase, ouă de păsări

GENERAL

Jaguarul (Panthera onca) este un mamifer specific continentului american, din familia felidelor. Împreună cu leul, tigrul, leopardul, care sunt specifice zonelor euro-asiatice, este una din marile feline, aparținând, ca și celelalte trei, genului Panthera. Jaguarul este singura felină care nu toarce. Jaguarul şi leopardul se aseamănă foarte mult, ambele animale au constituţie asemănătoare, dar jaguarul are un aspect mai robust şi labe mai puternice, având o apariţie mai impunătoare. Capul jaguarului este mai mare şi mai lat, decât al leopardului. Maxilarul inferior masiv le ajută să muște cu forță, iar caninii lungi sunt folosiți pentru a stăpunge și a apuca. Carnasierii, măsele modificate care taie oasele și tendoanele, sunt foarte bine dezvoltați.

Jaguarii sunt acoperiți cu blană moale, care este pătată cu rozete închise la culoare, care imită efectul razelor soarelui prin frunze. Au o coadă păroasă și flexibilă. Au 5 degete la picioarele anterioare și 4 la cele posterioare și fiecare deget are o gheară curbată retractilă pentru apucarea prăzii.

Jaguarii au simțuri ascuțite. Ochii sunt mari și îndreptați înainte, ceea ce le permite să aprecieze distanțele cu precizie. Pupilele se pot contracta în lumină puternică și se pot dilata mult asigurând o excelentă vedere nocturnă.

Urechile sunt mari, mobile și sub formă de pâlnie pentru a capta sunetele emise de pradă. Mustățile sunt lungi, rigide și extrem de sensibile, ajută la orientare și la vânătoarea nocturnă.

Jaguarul este mai activ în jurul amurgului și al zorilor, deși poate fi activ în orice moment al zilei. De asemenea, se odihnește lângă malurile râurilor și poate fi forțat să se odihnească în copaci în timpul sezoanelor de inundații. Jaguarii sunt dependenți de apă, mai ales în timpul sezonului uscat, când aceștia caută zone de răcorire. Jaguarii trăiesc izolați, cu excepția sezonului de împerechere.

 

HABITAT

Habitatul Jaguarului include pădurile tropicale din America de Sud și Centrală, zone umede deschise, însă preferă pădurea densă. Jaguarul preferă mediile de apă precum mlaștinile permanente, pădurile inundate în anumite anotimpuri. Jaguarii au fost văzuți și la altitudini de 3.800 m, dar evită, în mod obișnuit, pădurile montane.

HRANA

Similar cu alte feline, jaguarul este un carnivor prin definiție, hrănindu-se doar cu carne. Este un vânător oportunist, iar dieta sa cuprinde cel puțin 87 de specii. Jaguarul poate ataca aproape orice vertebrată, preferând o pradă mare. Jaguarul atacă în mod regulat caimani adulți, căprioare, câini și, uneori, chiar anaconda. Vânează chiar și animale domestice.

CONSERVARE

În multe regiuni populaţiile de jaguari sunt în declin, statutul lor în libertate fiind de specie ameninţată.

Populația de jaguari este amenințată de distrugerea și fragmentarea habitatului, uciderea pentru trofee și comerțul ilegal.

Rata defrișărilor din America Latină este cea mai ridicată din lume. Dezvoltarea agriculturii industriale și extinderea fermelor de vite au provocat despăduriri masive ceea ce a condus la restrângerea habitatului în care trăiesc jaguarii.

Inclusă în apendicele I al CITES, jaguarul este protejat la nivel național, cu interzicerea vânătorii în Argentina, Brazilia, Columbia, Costa Rica, Guyana Franceză, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Suriname, Statele Unite ale Americii și Venezuela și restricții de vânătoare în Guatemala și Peru.

Sunt dezvoltate programe de monitorizare națională, regională și locală a jaguarilor.

În ciuda protecției legale și a vânătorii reduse pentru blană, jaguarii sunt din ce în ce mai supuși riscului distrugerii habitatului și eliminării lor de pe lângă fermele de vite.

LA ZOO BUCUREȘTI

May este ambasadorul acestei specii la Zoo București. Amplasamentul său a fost special creat pentru a-i permite dezvoltarea comportamentului natural specific.

Kinkajou

Kinkajou

by | 1 Dec 2017

Kinkajou

Potos Flavus 

Clasa: Mammalia

Ordin: Carnivora

Familie: Procyonidae

Gen: Potos

Specie: flavus

Răspândire: zona neotropicală, din Mexic până în Bolivia.

Dimensiuni: 40 – 76 cm

Greutate: 1,5 – 4,5 kg

Perioada de gestație: 98-120 zile

Număr pui la naștere:  1 – 2

Speranța de viață: 20 ani

 

GENERAL

Kinkajou face parte din familia carnivorilor Procyonidae (ratoni, coati și rudele acestora). Kinkajou sunt animale arboricole și posedă multe adaptări comune speciilor arboricole, cum ar fi o coadă lungă, complet prehensilă și picioare care apucă bine, pentru o mare agilitate în copaci. În timpul deplasării terestre, kinkajou este grațios ca o felină.  Kinkajous sunt considerați foarte buni “alpiniști”. Folosesc flexibilitatea spinării pentru a manevra ramurile copacilor și pentru a obține hrana din ramurile terminale. Această flexibilitate, care permite o rotație de 180 ° între pelvis și cap, este o trăsătură unică care distinge kinkajous de rudele lor apropiate, coati și ratoni (McClearn 1992), (Ford și Hoffmann, 1988, McClearn, 1992).

Kinkajous sunt de dimensiuni medii (1,5 kg până la 4,5 kg), cu o blană lânoasă, de culoare maro-gălbuie, deși în unele regiuni s-au observat diferite nuanțe de culoare (Ford și Hoffmann 1989). Au corpuri alungite cu picioare scurte, un cap rotunjit cu ochi mari, un bot mic și urechi rotunde. Kinkajous sunt deosebit de bine cunoscuți pentru agățarea cu capul în jos în timp ce se hrănesc, folosindu-și coada și picioarele de sprijin pentru a se susține.

Kinkajous sunt polenizatori importanți. În timp ce călătoresc de la o floare la alta pentru a bea nectar, polenul florii se lipește de fața lor și apoi se transmite la floarea următoare. Obiceiurile lor de hrănire îi determină să se deplaseze mult, în fiecare seară.

HABITAT

Kinkajou trăiesc într-o varietate de habitate forestiere, inclusiv pădurea uscată tropicală, pădurea tropicală amazoniană, pădurea de coastă de la Oceanul Atlantic, pădurea tropicală și pădurile din regiune de savană din Surinam.

HRANA

Kinkajou este un frugivor, habitatul oferindu-i o mare varietate de specii de plante din mai multe familii, în funcție de abundența sezonieră (Julien-Laferrière, 2001). Selecția fructelor pare să se bazeze pe abundență și accesibilitate, mai degrabă decât pe culoare, dimensiune, valoare nutritivă, conținutul de semințe sau morfologia generală a fructelor (Julien-Laferrière, 2001). Fructele sunt în mare parte ingerate atunci când sunt coapte, dar unele studii arată că și kinkajou consumă și fructe necoapte. Câteva studii au sugerat că smochinele sunt o parte importantă a dietei kinkajou și pot constitui până la jumătate din dietă.

În principal nocturn, Kinkajou petrece o mare parte a nopții, singur, în pomii fructiferi.

Kinkajous posedă o limbă curios de lungă, extensibilă. Unele studii au arătat că, în anumite populații și în anumite sezoane, insectele, larvele și vertebratele mici pot reprezenta o parte semnificativă din dieta lor.

CONSERVARE

Distrugerea habitatului cauzată de oameni a redus gama și dimensiunea populației de kinkajou. Defrișările reprezintă, probabil, cea mai mare parte a distrugerii habitatelor. IUCN a încadrat specia ca nefiind amenințată cu dispariția, având în vedere gamă largă de răspândire și caracterul adaptabil la un grad de schimbare a zonelor de habitat.

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo București puteți admira un exemplar al acestei specii!

Lama

Lama

by | 1 Dec 2017

LAMA

(Lama glama)

Clasa: Mamifere

Ordin: Artiodactyla

Familie: Camelidae

Gen: Lama

Specie: L. glama

Distribuție : Munții Anzi din sudul Perului, vestul Boliviei, nord-vestul Argentinei

Habitat : pășuni alpine şi cu arboret, la 2300-4000 m altitudine

Dimensiuni: lungimea corpului 1,2-1,7 m; înălțimea la greabăn 1,2 m

Greutate: 130-155 kg

Maturitate sexuală: la 2-3 ani

Perioada de împerechere: noiembrie – mai

Durata gestaţiei: 11 -12 luni

Număr pui la naştere: un pui, care se deplasează la 10 -15 minute după naștere.

Hrană: iarbă, frunziș

Speranța de viaţă:  peste 10 ani.

GENERAL

Lama (Lama glama) este o cămilă de origine sud americană, folosită pe scară largă ca animal de carne și de povară încă din epoca pre-columbiană. Înălțimea unei lame este de 1,7 m, până la 1,8 m la vârful capului și poate cântări între 130 și 200 kg. La naștere, puiul de lamă (numit cria) poate cântări între 9 și 14 kg. Lamele trăiesc de obicei de la 15 până la 25 de ani, unele lame supraviețuind și mai mult de 30 de ani. Sunt animale foarte sociabile și trăiesc cu alte lame ca și cireadă. Lâna produsă de o lamă este foarte moale și fără lanolină. Fibra de lână de lamă este recunoscută pentru că este călduroasă și ușoară.

Lamele sunt inteligente și pot învăța sarcini simple după doar câteva repetări. Ca animal de povară poate transporta între 25 și 30% din greutatea corporală pe o distanță de 8 până la 13 km (5-8 mile). Numele llama (scris “lama” sau “glama”) a fost adoptat de coloniștii europeni de la peruanii nativi.

HABITAT

Lamele provin din câmpiile centrale ale Americii de Nord cu aproximativ 40 de milioane de ani în urmă. Ele au migrat în America de Sud cu aproximativ trei milioane de ani în urmă, în timpul Great American Interchange. Până la sfârșitul ultimei perioade de gheață (acum 10 000-12 000 de ani), camelidele au dispărut din America de Nord. În anul 2007, în America de Sud existau peste șapte milioane de lame și animale alpaca. Datorită importului din America de Sud la sfârșitul secolului al XX-lea, în prezent, există peste 158.000 lame și 100.000 de animale alpaca în Statele Unite ale Americii și Canada.

HRANA

Lamele sunt adaptate la condiții foarte dure de viață. Nu au nevoie de o hrană specială. Preferă iarba de graminee sau iarba de pășune.

Lamele sunt rumegătoare. Aceasta înseamnă că au un stomac complex cu câteva compartimente care le permit să consume alimente de celuloză de calitate inferioară. Compartimentele stomacului permit fermentarea alimentelor dure, urmate de regurgitare și remestecare. Spre deosebire de alte rumegătoare care au patru compartimente (vaci, oi, capre), lamele au numai trei compartimente stomacale: rumen, omasum și abomasum.

CONSERVARE

Folosirea lamelor ca gardieni în America de Nord a început în anii 1980, iar unii producători de oi au folosit, de atunci, lamele cu succes,  cel mai frecvent în regiunile de vest ale Statelor Unite, unde trăiesc prădători mai mari, cum ar fi coioții și câinii sălbatici. Cercetările sugerează că folosirea mai multor lame pentru pază nu este la fel de eficientă ca atunci când paza se realizează cu un singur animal. Dacă sunt mai mulți masculi, de exemplu, aceștia au tendința de a se distrage și pot ignora turma. Unele lame se pare că se atașează mai repede de oi sau capre. Mulți producători de ovine și caprine indică o legătură specială care se dezvoltă rapid între miei și lamele de pază. Folosirea lamelor ca gardieni a redus pierderile cauzate de prădători pentru mulți producători. Valoarea animalelor salvate în fiecare an depășește costul de cumpărare și întreținere anuală a unei lame. Deși nu fiecare lamă este potrivită pentru locul de muncă, majoritatea sunt o alternativă viabilă, nonletală pentru reducerea pierderilor, fără a necesita vreo pregătire și puțină îngrijire.

LA ZOO BUCUREȘTI

Zoo București găzduiește patru exemplare curioase de Lama, lângă familia de alpaca.

Lemurul cu coadă vargată

Lemurul cu coadă vargată

by | 1 Dec 2017

Lemur cu coada vargată

Lemur Catta

Clasa: Mammalia

Ordin: Primates Familie:

Gen: Cheirogaleidae (dwarf and mouse lemurs), Daubentonidae (aye-aye), Indridae (indri, sifakas); Lemuridae (lemurs and bamboo lemurs), Lepilemuridae (sportive lemurs)

Raspandire: padurile uscate si tufis din Madagascar de sud si sud – vest.

Dimensiuni: 39-46 cm

Greutate: 2,5 kg

Perioada de gestatie: 130-144 zile

Numar pui la nastere: 1

Speranta de viata: 27 ani salbaticie, 33 ani captivitate

GENERAL

Lemurii cu coadă vărgată sunt prosimieni, specii mai primitive decât maimuțele, trăiesc în grupuri sociale de 15-20 indivizi. Femelele stau în același grup în care s-au născut, în timp ce masculii se vor mișca de obicei între grupuri la fiecare 2 până la 5 ani. Aceste grupuri sunt extrem de sociale, cu interacțiuni complexe. Ierarhia este stabilită de obicei în tinerețe, toate femelele fiind dominante peste masculi.

Comunicarea dintre lemurii cu coada inelată este complexă. Sunt utilizate semnale de comunicare vizuală, precum pozițiile corpului și expresiile faciale, pe lângă comunicarea vocală. Comunicarea tactică este importantă între mame și pui, precum și între ceilalți membri ai grupului. În prezent există peste 100 de specii de lemur. Întrucât trăiesc într-o singură zonă (Madagascar și în apropiere de Insulelel Comoro), grupul de mamifere compus din lemuri este considerat cel mai periclitat.

Cei mai mulți lemuri își petrec timpul în copaci. Cu toate acestea Lemurul cu coada vărgată petrece o bună parte a zilei pe pământ și adoră să stea la soare. Lemuri au tendința să se miște pe toate patru membrele.

HABITAT

Lemurii cu coadă vărgată se găsesc în trei habitate distincte din sudul și sud-vestul Madagascarului. Pădurile cu acoperiș continuu din această regiune sunt dominate de copaci Tamarind (Tamarindas indica) și de alți arbori mari care au o înălțime de 20-25 metri. Deși lemurul cu coadă vărgată se găsește în toate habitatele de copaci, ei se găsesc cel mai frecvent în pădurile cu baldachin.

HRANA

Se hrănesc cu pește, crustacee, mormoloci, broaște țestoase, pescăruși și rațe sălbatice.

CONSERVARE

Această specie a fost inclusă de IUCN în categoria speciilor amenințate cu dispariția, fiind listată în cadrul Anexei 1 CITES. Izolarea pe insula Madagascar a permis speciilor de lemuri să evolueze. Cel mai mare lemur. Starea de conservare a speciilor de lemur variază de la cele vulnerabile (lemurul cu coadă vărgată, până la amenințate critic cu dispariția (aye-aye, Sifaka lui Verreaux). Din specia Lemurului Nordic sportiv se estimează că mai sunt aproximativ 50 de exemplare, reprezetând o reducere a populației cu peste 80% în ultimii 21 de ani. Cauzele principale care determină amenințarea gravă a speciilor de lemuri constau în primul rând în pierderea habitatului natural urmare a exploatărilor forestiere și a defrișărilor masive pentru agricultură și minerit. Nu de puține ori lemurii sunt vânați pentru hrană, iar specia aye-aye este foarte des vânată.

Lemurii cu coadă vărgată sunt cuprinși în cadrul Anexei 1 CITES și au fost încadrați ca specii în pericol de dispariție. Crearea zonelor protejate în parcurile naționale Andohahela, Andringitra, Isalo, Tsimanampetsotsa, Zombitse, Vohibasia, și, eventual, în părțile sudice ale Kirindy Mitea, precum și implicarea grădinilor zoologice reprezintă măsurile principale implementare pentru protejarea speciei.

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo Bucuresti avem o colecție fascinantă de 5 lemuri cu coadă vărgată. Urmare a implicării echipei Zoo București, s-a realizat reproducerea în captivitate. Întrucât puiuțul de lemur nu a fost acceptat de către mama sa, a fost crescut de către medicii veterinari până la vârsta de 1 an. Cu excepția sezonului rece, când pot fi văzuți numai în amplasamentul interior, lemurii cu coadă vărgată sunt cu adevărat niște specii fascinante. În zilele însorite îi puteți vedea meditând în grup sau foarte activi și pasionați de elementele special create și dispuse în cadrul amplasamentului.

.

Lemurul roșu

Lemurul roșu

by | 1 Dec 2017

LEMURUL ROȘU

(Varecia rubra)

Regn: Animalia

Încrengătura: Chordata

Clasa: Mammalia

Ordin: Primates

Subordin:  Strepsirrhini

Familie: Lemuridae

Gen: Varecia

Specie: V. Rubra

GENERAL

Lemurul roșu este una dintre cele două specii din genul Varecia rubra; celălalt este lemurul alb-negru (Varecia variegata). La fel ca toți lemurii, este nativ din Madagascar și apare numai în pădurile tropicale din Masoala, în nord-estul insulei. Este una dintre cele mai mari primate din Madagascar, cu o lungime a corpului de 53 cm, o lungime a cozii de 60 cm si o greutate de 3,3-3,6 kg. Blana lui moale și groasă este de culoare roșie și neagră și are un smoc colorat pe piept, dar unii sunt cunoscuți ca având o dungă albă sau roz pe spatele membrelor și un inel la baza cozii într-o culoare similară.

HABITAT

Habitatul specific al lemurilor roșii este format din pădurile tropicale din Masoala, în nord-estul insulei Madagascar.

 

HRANA

Lemurul roșu este, în principal, un consumator de fructe, deși este cunoscut că mănâncă și frunze și muguri.

CONSERVARE

Lista roșie a IUCN precizează că lemurul roșu rubra este în pericol critic de dispariție. Arderea habitatului, cicloanele, mineritul, vânătoarea și comerțul ilegal cu animale de companie reprezintă reale amenințări. Ei au, de asemenea, prădători naturali, cum ar fi șerpii mari, vulturii și focile.

Crearea Parcului Național Masoala în 1997 a contribuit la protejarea acestei specii, însă mulți lemuri roșii nu trăiesc în limitele parcului și sunt încă supuși unui risc ridicat. Exploatarea ilegală a pădurilor a crescut din 2009, ceea ce a redus habitatele forestiere disponibile. Populația captivă a lemurilor roșii este de 590 de exemplare. Populația lemurilor roșii formează obiectul unui Plan de Supraviețuire a Speciilor. Mai multe grădini zoologice lucrează împreună la creșterea și îngrijirea populației captive.

 

LA ZOO BUCUREȘTI

Două exemplare de Lemur roșu se află la Zoo București și se bucură în fiecare zi de amplasamentul creat, atât cel interior cât și cel exterior, în cadrul căruia au fost dispuse elemente speciale pentru stimularea comportamentului natural.