Veverițele -Suntem timide, dar ne tratăm!

Zburătoare, de copac, roșii americane sau de pământ, veverițele provin din familia Sciuridae, una destul de numeroasă, ce include rozătoare de mici și medii dimensiuni.
Ziua de 21 ianuarie a fost aleasă de iubitorii acestei specii, Christy Hargrove din Carolina de Nord și asociația sa de ocrotire a animalelor au reușit să pună în calendarul evenimentelor internaționale această dată.
Uimitor, multe dintre ele sunt considerate dăunători și au un număr foarte mare de prădători naturali, în afara omului, cel care în multe zone ale globului, duce o adevărată cruciadă împotriva acestor amuzante animale.
Cele peste 200 de specii cunoscute au suscitat chiar și creativitatea artistică. Probabil că unii dintre noi ne gândim la simpaticele Chip și Dale ale lui Walt Disney, la mai recenta serie Ice Age, sau la Alvin și trupa sa, dar sigur veverița a devenit sinonimul caracterului efervescent, dinamic, plin de energie, chiar dacă, în realitate sunt destul de timide.
Arealul de răspândire este foarte vast, practic le întâlnim pe tot globul și să nu o uităm pe diva urbană, cea care ne face să zâmbim, indiferent de vârstă, prin parcuri și grădini.
Despre veverița zburătoare siberiană (Pteromys volans) trebuie să dărâmăm niște mituri, de fapt aceasta nu se lansează în adevărate curse aeriene, ci planează de la un arbore la altul. Are o membrană între cele patru membre, ce o ajută să străbată prin aer, distanțe destul de mari. Altfel, când se cațără prin copaci, unde își pregătește cu un veritabil talent arhitectural cuibul, se comportă ca și celelalte colege rozătoare.
Din marea familie Sciuridae mai fac parte și marmotele, câinii de preerie sau popândăii.
Pentru că nu pot digera celuloza, din alimentația lor fac parte alimente bogate în proteine, carbohidrați și grăsimi. În regiunile temperate, primăvara devreme este cea mai grea perioadă a anului pentru veverițe, deoarece nucile pe care le-au îngropat încep să încolțească și nu mai pot fi mâncate. Așa încât dieta este diversificată cu plante, nuci, semințe, conuri de conifere, sau în perioade calde cu fructe, ciuperci și vegetație verde. Unele specii consumă cu plăcere și carne, păsări mici, șerpi mici, ouă sau insecte.
La Grădina Zoologică din București puteți admira două exemplare de veveriță roșie americană (Tamiasciurus hudsonicus), specie diurnă, destul de zgomotoasă, limbajul său de comunicare conține o mare varietate de sunete, unele ascuțite, stridente, altele guturale.

4608 × 3456

Mara de Patagonia – Doar un salt până în Țara de Foc!

Originară din Argentina, mara de Patagonia (Dolichotis patagonum)este, ca mărime, a treia specie de animale rozătoare din lume, după capibara și castor.
Aspectul lor insolit te pune pe gânduri…. să fie iepure, cangur pitic sau căprioară?
Face parte din clasa Mammalia, ordinul Rodentia, familia Caviidae. Corpul, cu o formă destul de „aerodinamică”, este acoperit cu blană scurtă și deasă, în tonuri de gri sau brun închis, iar urechile sunt lungi și ascuție precum cele ale iepurilor sălbatici. Atinge o greutate de circa 8,5 kg și o lungime de aproximativ 800 mm. Picioarele din față sunt mai scurte decât cele posterioare, iar în timpul deplasării pot sări pe toate cele 4 membre.
Deși sunt alergători prin excelență, când simt pericolul pot deveni adevărați atleți de performanță, făcând salturi impresionante de până la 6 metri în aer.
Grădina Zoologică din București găzduiește un grup de exemplare foarte jucăușe și simpatice, pe care vizitatorii le urmăresc pe tot parcursul anului cu aceeași curiozitate și amuzament.
Mara este un animal diurn, ce preferă zonele cu vegetație abundentă, consumă o cantitate considerabilă de hrană. În afară de ierburi, nu refuză fructele și rădăcinoasele, iar în zonele mai aride se pot delecta și cu cactuși, aceștia fiind și o sursă bogată de apă.
Exemplare de mara sunt întâlnite pe tot teritoriul pampasului argentinian, până aproape de Țara de Foc.
Sunt o specie monogamă, masculii își protejează cu mare tenacitate femela cucerită și teritoriul, de eventualii rivali. Un cuplu se desparte doar atunci când unul dintre parteneri moare.
Trăiesc solitari sau în grupuri, adulții păzind puii de pericole sau prădători, cum ar fi vulpile șirete, păsări mari sau feline. Atunci când femelele se pregătesc să dea naștere puilor, între unu și trei cam de trei ori pe an, sapă gropi și tuneluri, ce servesc drept adăpost până când noua generație devine independentă.
Comunică între ele prin intermediul unei mari varietăți de sunete, unele cu octave foarte înalte, altele guturale, joase.
Pe lista IUCN, mara de Patagonia este clasificată ca specie aproape amenințată, cu alte cuvinte, se preconizează ca în viitor, din cauza vânatului excesiv și a pierderii habitatului natural, să devină una vulnerabilă. Din păcate, sunt foarte apreciate pentru carnea și pielea lor, iar fermierii le invadează teritoriul cu turmele de oi.
Mara de Patagonia au un caracter docil și blând, ușor de îmblânzit, considerate a fi un foarte bun animal de companie, în ciuda faptului că sunt rozătoare.

PĂUNUL – Mitologie și realitate

Poate că un titlu mai potrivit ar fi fost „Mândrie și prejudecată”, fără nici o referire la celebrul romanul a lui Jane Austin, ci mai degrabă la percepția comună, în care spectaculoasa pasăre a devenit simbolul vanității, dar și la multitudinea de mituri și legende pe care această specie a suscitat-o, de-a lungul timpului, în diverse culturi.
Păunii aparțin ordinului Galliforme, familia Phasianide, două dintre specii, Pavo cristatus și Pavo muticus, provin din Asia (India, Sri Lanka, Pakistan, Nepal, Java, Malaezia), iar ruda lor apropiată, Afropavo congensis din Congo-Africa.
Sunt păsări omnivore, alternând în dietă insecte, viermi, termite, șopârle, broaște, șerpi, cu flori, iarbă, cereale și muguri de bambus.
În colecția Grădinii Zoologice București, puteți admira și studia mai multe exemplare bogat colorate de păun albastru(Pavo cristatus), dar și varianta albino(păun alb), ce își etalează cu mare enfază penajul flamboaiant.
Din Asia, a fost adus și răspândit cu succes, atât în Europa cât și pe continentul American, iar în anumite zone ale Indiei, cu precădere Gujarat și Rajasthan, sunt domesticite și ținute ca animale de companie, fiind tratate cu mare respect și adoptate ca pasăre națională. Dar povestea lor începe undeva prin culoarele timpului, fiind de cele mai multe ori asociat cu simbolul regalității, al puterii supreme și al legăturii suveranilor cu zeii sau creaturile fantastice.
Atât în țara de baștină, unde zeitatea întruchipată într-un păun se luptă cu forțele răului, dar și în Persia și miticul Babilon, unde era considerat drept unul dintre ocrotitorii regilor ce se urcau pe tron, a fost imortalizat în numeroase picturi sau sculpturi. În arta asiro-babiloniană, mozaicuri, sculpturi, frize și basoreliefuri este des întâlnit, dovadă faptului că a fost domesticit și trăia în anturajul familiilor bogate.
Grecii antici erau convinși că păunii reprezintă pasărea vieții eterne, drept pentru care o consumau ca un adevărat elixir al tinereții. Din muntele Olimp, Hera cobora pe pământ într-un car de aur, tras de păuni. Simbolul ochiului ca unul divin, ce veghează asupra întregii omeniri, provine tot de la greci. Hera, soția lui Zeus, putea afla secretele tuturor, deopotrivă pământeni sau invincibilii zei, prin cei 1000 de ochi ai lui Argus, analogie provenit din penajul păunului.
În arta creștină timpurile și mai apoi în Renaștere, păunul câștigă teren, miticii săi “ochi”, simbolizând cerul înstelat, apoi se sublimează imaginii credinciosului pur, devotat și al marii treceri către viața eternă. Limbajul criptic, încărcat de mesaje, folosit de artiști, uneori ideogramatic integrează fragmente întregi cu păuni, ca personaje cheie. Apoi, din Baroc până la Art Nouveau, drumul său respiră un veritabil crescendo, susținut de magnificul său potențial decorativ și, implicit, valori estetice.
Era contemporană și digitalizarea, dă o altă turnură exprimării plastice, imaginea păunului fiind utilizată în numeroase reclame, sigle, logo-uri, un exemplu fiind chiar cel al televiziunii americane NBC.
Dacă păunul indian nu se află pe lista roșie IUCN, numărul de exemplare de păun verde a scăzut simțitor începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XX, din cauza dispariției progresive a habitatului natural, iar cel de Congo este trecut pe lista speciilor vulnerabile.

Coati – Un „oportunist” cu nasul pe sus!

Dinamic și jucăuș, diurn prin excelență, Coati este un mamifer omnivor, deloc mofturos în ceea ce privește consumul de mici nevertebrate, larve, ouă de păsări sau frunze și fructe.
Dacă vreți să îl admirați în adevărata sa splendoare, vă așteptăm în fiecare zi la Grădina Zoologică din București. Altfel, habitatul său natural acoperă zone întinse din continentul Nord American până în America Centrală și de Sud.
Aspectul său aduce cu bursucul sau ratonul, corpul este acoperit cu o blană deasă, în nuanțe blânde de maro, brun roșcat, maroniu sau chiar negru, cu o coadă lungă pe care o folosește la menținerea echilibrului, atunci când se deplasează cu mare grație dintr-un copac în altul. Pe pământ coboară atunci când se află în căutare unor „delicii culinare”, dealtfel este foarte agil, mișcându-se cu mare viteză atât pe sol, cât și la înălțime.
Ceea ce îl face ușor de recunoscut este botul alungit, cu nări proeminente, pe care îl utilizează de multe ori și pentru a săpa după hrană. Are un miros foarte bine dezvoltat, simțind de la mare distanță prada sau prădătorul, în acest caz feline și păsări de talie mare, sau șerpii boa. Greutatea unui exemplar variază între 3,5 și 6 sau chiar 7 kg, corpul atinge circa 670 mm iar coada 690 mm.
Si dacă vă întrebați de ce l-am numit „oportunist”, intenția nu a fost una de a-i asocia o atitudine ireverențioasă, ci, mai degrabă de a-l gratula pentru capacitatea de a se orienta în găsirea celor mai bune surse de hrană, dar și felul în care simte și evită pericolele. Pe scurt, este un adevărat „descurcăreț”al lumii animalelor!
Masculii care ating maturitatea sexuală preferă un trai solitar, în schimb femelele trăiesc în grupuri numeroase cu pui de diferite generații. Dealtfel, „doamnele” Coati sunt foarte vigilente, protejând tinerele generații atât față de prădătorii naturali și pericole ce apar la fiecare pas, la înălțimea vegetației luxuriante, cât și față de pretendenții tulburați de vârtejul hormonal al perioadei de împerechere, aceștia practic își mănâncă puii pentru a forța femelele să intre rapid în călduri. Familiile de Coati sunt destul de zgomotoase, mamele comunică permanent cu tinerele generații printr-o serie de sunete cu tonalități variate, fapt ce demonstrează un limbaj destul de complex și implicit un nivel ridicat de inteligență.
Din păcate, datorită aspectul simpatic și jovial, dar și al unei atitudini mai puțin responsabile a omului, se află pe lista scurtă a preferințelor în materie de animale de companie. Adevărul este că sunt foarte dificil de îmblânzit, fiind destul de imprevizibile ca reacții, agresive și foarte energice. Nu este un bun partener de joacă pentru copii și nu agreează compania omului, în ciuda aspectului aparent inofensiv.
Numărul de exemplare scade vertiginos datorită defrișărilor masive, extinderii agriculturii în zonele pădurilor tropicale, a vânătorii și a faptului că interacțiunea cu omul, de multe ori înclină balanța nefavorabil pentru Coati.
Pentru a afla mai multe despre această minunată specie și pentru a-i observa grația și îndemânarea cu care sfidează gravitația, atunci când are chef de puțină mișcare, vă așteptăm la Zoo!

ANTILOPA ELAND – Frumusețea sălbatică a Africii

Antilopa Eland(Taurotragus oryx) este cea mai mare din lume, dar este cea mai lentă și greoaie, atingând doar aproximativ 25km/oră, atunci când încearcă să scape din situațiile limită. În schimb poate sări până la 10 m lungime, ceea ce îi conferă un avantaj față de prădătorii naturali, marile feline ale stepei africane.
Este una dintre cele mai adaptabile dintre ierbivore, populează zone întinse din Estul și Sudul Africii, de la savană, pajiști înalte sau înălțimi muntoase. Nu este un animal foarte pretențios în ceea ce privește hrana, consumând cu plăcere deopotrivă ierburi de tot felul, fructe suculente, rădăcini dar și frunze, pe care le „culege” cu coarnele din copaci.
Exemplarele tinere au pielea de culoarea cafelei cu lapte, dar pe măsură ce îmbătrânesc se „îmbracă” în nuanțe de gri închis cu tentă albăstruie. Caracteristicile fizice includ coarnele răsucite și lungi, un guler în jurul gâtului gros, din piele cu falduri ample, masculii pot atinge chiar si 1000 kg, iar femelele 600kg.
Este un animal destul de docil, parcurge distanțe mari pentru a se hrăni, stau în grupuri de „creșă” , atunci când femelele au pui.
Deși nu se află pe lista speciilor amenințate cu dispariția, sunt protejate, numărul de exemplare a scăzut simțitor datorită vânatului intensiv, pentru carne dar, mai ales, pentru pielea sa. Datorită lipsei de agresivitate, a fost domesticită, iar astăzi, laptele său este foarte apreciat pentru calitățile nutritive, bogat în conținut proteic.
Ca o curiozitate, specialiștii care au petrecut mai mult timp, observându-le comportamentul, au decoperit un sunet caracteristic, pe care îl scot atunci când se deplasează. Un trosnet sec, produs de mișcarea membrelor anterioare, ce poate fi auzit de la distanță, lucru care anunță apropierea unei turme, sau, în perioada de împerechere, masculii își marchează sonor teritoriul.
Simpatice și drăgălașe, cu un caracter blând și maleabil, antilopele eland și-au câștigat, pe bună dreptate, admirația și ocrotirea iubitorilor de animale. Au fost deseori transformate în personaje amuzante, în lung-metrajele de animație, iar instantaneele surprinse de artiștii fotografi au făcut înconjurul lumii, datorită filonului emoțional fructificat în spectacol de lumină și culoare. Arta africană abundă în reprezentări zoomorfe și simbolistică mistică, ce au drept protagonistă antilopa eland. Aprecierile de ordin estetic ale creatorilor indigeni sunt încărcate și de componenta ezoterică ce ține de forța conexiunilor create între om și natură.

Zebu Din arca ierbivorelor exotice

Înrudit cu iebivorele din familia numeroasă a bovinelor, Zebu este un mamifer rumegător cu un aspect particular. Seamănă destul de mult cu vaca autohtonă, dar, interesant de remarcat, asemeni dromaderilor, are o cocoașe de grăsime pe umeri, lesne de remarcat, coarne ample și mai multe straturi de piele în jurul gâtului.
Și cum familiile bogate au și istorie îndelungată, strămoșul său este o specie dispărută (Auroch) de boi sălbatici ce populau Europa, Africa și India. Peșterile Lascaux sau Altamira sunt pline cu desene rupestre, cu acest animal ce s-a pierdut pe culoarele timpului, dar care are astăzi numeroase „rude” domesticite și folosite de om pentru carne, lapte, piele sau ca animale de povară. Dealtfel, laptele de zebu este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bogate în carbohidrați și grăsimi. Populația indigenă din anumite zone ale Africii îl consumă prelucrat ca iaurt sau brânză, iar în India este transformat în ghee. Procedeul este destul de elaborat, iaurtul pus într-un vas de teracotă este deshidratat până când se obține un fel de unt, care la rândul său se fierbe și prin evaporare treptată, se ajunge la o substanță(particule de cazeină), ce rezistă mai mult timp și se folosește la gătit.
În religia hindusă, Zebu este considerat sacru, respectat și ocrotit în fiecare comunitate, fiind des întâlnit rătăcind alene pe străzi sau odihnindu-se la umbră, răsplătit cu ghirlande de flori și mici delicii culinare.
Este destul de blând, sunt rare cazurile în care reacționează violent, trăiește în turme și se adaptează foarte bine la temperaturi ridicate.
Cele aproximativ 75 de specii cunoscute vin și cu numeroase variante cromatice, nuanțe de alb și negru, brun, marouri blânde sau cafeniu. Poate ajunge la greutatea de 200 Kg și circa 1 m înălțime. Ca speranță de viață, atinge aproximativ 20 de ani.
Există și varianta de Zebu pitic, dar este obținut prin încrucișări repetate de către crescătorii din Statele Unite. Devine din ce în ce mai popular, datorită dimensiunilor sale și aspectului drăgălaș, dar și a faptului că dau o producție mare de lapte.
Dacă am reușit să vă trezim curiozitatea asupra aceastei specii, o puteți admira și la Grădina Zoologică din București, unde se bucură din plin de interesul vizitatorilor.

SERVALUL – O „pisică” în savana africană

Zvelt, agil și cu privire mereu alertă, Servalul (Leptailurus serval) este un mamifer carnivor, al cărui areal de răspândire cuprinde întreg teritoriul Africii, cu excepția deșertului saharian.
Aspectul său aduce foarte mult cu pisica, de aceea este denumit uneori și pisica serval.
Vă invităm la Grădina Zoologică să admirați această grațioasă felină, despre care specialiștii ce i-au suptavegheat comportamentul, spun că se bucură de un înalt grad de inteligență.

Servalul este foarte asemănător cu ghepardul, dar de mai mici dimensiuni și cu coada mai scurtă. Fiind relativ ușor de domesticit și dresat, de-a lungul timpului îl regăsim de multe ori imortalizat alături de om. Cele mai vechi reprezentări sunt cele din arta egipteană, unde apare bucurând privirile faraonilor și a familiilor acestora.
Deși nu se află pe lista speciilor amenințate cu dispariția, servalii sunt vânați intens pentru blana lor, iar numărul de exemplare scade îngrijorător. Totodată, în anumite zone ale globului sunt folosiți ca animale de companie și împerecheați cu pisicile, rezultând exemplare hibrizi.
În ambientul natural sunt o specie solitară, le place căldura, trăiesc în imediata apropiere a unei surse de apă și cu vegetația relativ bogată. Comunică printr-un limbaj bogat în sunete. Blana în nuanțele ierburilor înalte de savană, cu pete de culoare neagră, îi conferă un camuflaj perfect în raidurile rapide de vânătoare. Se hrănește cu rozătoare mici, iepuri, păsări, insecte, reptile și broaște. Sunt mai activi la răsărit și la apus, de aceea se spune că sunt animale semi-nocturne. Picioarele din spate sunt mai lungi ca cele din față, caracteristică utilă pentru salturile în înălțime ce depășesc 3m, după păsări în zbor.
Ating în greutate aproximativ 18 kg masculi și 12 kg femelele. Dacă în libertate durata de vârstă este de circa 10 ani, în captivitate se cunosc recorduri de peste 20 de ani.
Prădători naturali ai acestora sunt hienele, șacalii și leoparzii. Cu toate că uneori a fost ținta acuzațiilor omului legate de raidurile nocturne prin gospodăriile populației băștinașe, îi este recunoscut și rolul de veritabil păstrător al echilibrului ecologic, datorită faptului că vânează cu precădere rozătoarele mici, ce afectează culturile agricole. 4608 × 3456

Rățușca cea urâtă

RĂȚUȘCA CEA URÂTĂ

Literatura dedicată celor mici abundă în povești emoționante, cu mesaj profund educativ și simbolistică bogată. Din perspectiva antropologiei culturale, basmele, miturile, legendele sunt un mecanism de comunicare a valorilor specifice fiecărei națiuni sau colectivități. Poveștile dedicate celor mici se înscriu în această linie și converg către mesajul comun conștientizator. Sunt instrumente de educație dar și de formare a unei conștiințe adresate fiecărui individ în parte.
Ion Creangă sau Petre Ispirescu sunt și azi, surprinzător în multitudinea de super eroi din seria Marvel, la fel de fascinanți pentru tinerele generații.
Operele Fraților Grimm sau cele ale lui Andersen au suscitat interesul chiar și al scenariștilor de filme ce ocupă primele locuri în box-office. Cu toate astea, nu trebuie să uităm că literatura înseamnă cultură, bază a unei civilizații moderne.
Ne oprim la povestea „Rățușca cea urâtă” pentru că am întâlnit la Grădina Zoologică chiar personajul principal. Lebedele noastre, albe sau negre, elegante și grațioase, reiterează într-o cadență mai veselă, basmul cu drăgălașul boboc ce s-a rătăcit în cuibul unei rațe.
În micul univers unde vede lumina zilei, se simte exclus și izolat, datorită lipsei de asemănare cu ceilalți pui, ce îl considerau urât. Doar atunci când se întâlnește pe lac, din întâmplare, cu un cârd de lebede, se integrează în adevărata sa lume.
Mesajul este actual, optimist și educativ. Povestea se adresează atât copiilor cât și adulților și îndeamnă la regăsire, căutarea valorilor reale, verticalitate, demnitate și coerență.
Dacă v-a plăcut basmul și dacă vreți să le vedeți în mediul natural pe divele noastre, veniți la Grădina Zoologică. Pe unda leneșă a lacului, plutesc cu o lejeritate înnăscută, de.. sunt păsări de apă, familiile de lebede(Cygnus olor – Lebădă albă de vară și Cygnus atratus – Lebăda neagră).
Arealul de răspândire este vast, se regăsesc în zonele temperate, dar și în Australia, Noua Zeelandă sau America de Sud. Este o specie migratoare, se hrănește cu alge, plante sau viețuitoare mici.
Grația și misterul său i-a inspirat pe artiști și creatori de frumos. În marile mituri și legende ale lumii, Leda este răpită de Zeus, transformat în lebădă. În multe culturi, simbolizează sufletele celor morți și marea trecere, în altele frumusețea absolută. Celebra balerina Maia Plisețkaia a redat, prin inegalabila sa interpretare, tumultul și suferința din “Lacul lebedelor”.

CHILL OUT – VARA LA ZOO

Lunga vară fierbinte și-a intrat în drepturi, nu mai e nici un dubiu. Chiar dacă mai trecem și prin zile ploioase, destul de nervoase uneori, totuși nu trebuie să uităm că suntem în plin anotimp cald. La Zoo, lucrurile stau bine, întreaga colecție de animale beneficiază de condiții optime de viață, iar prietenii care ne trec pragul, poposesc la foișor sau la hamace pentru o porție de umbră și relax.
Pentru cei care se întreabă dacă animalul preferat suferă din cauza temperaturilor înalte și cum reușesc necuvântătoarele să supraviețuiască valurilor succesive de caniculă, avem numai vești bune. Grădina Zoologică București susține, ca în fiecare an, un program profesionist, atent supravegheat de specialiști, de confort și bunăstare a animalelor.
În funcție de fiecare specie, sunt asigurate soluții de păstrare a unui ambient relaxant, vegetația este stropită în repetate rânduri, spații umbrite unde se pot retrage în funcție de momentul zilei și bazine cu apă. Pentru hidratatre, sunt administrate și săruri speciale, iar la nivel de dietă, hrana ce rămâne neconsumată este imediat retrasă pentru a se evita alterarea.
Odată sosiți în vizită, veți remarca anumite specii, precum tigri, puma, ursul sau chiar lupii de tundra cum se răsfață în bazinele cu apă proaspătă, spre deliciul privitorilor. Simpaticele maimuțele sunt delectate cu ceaiuri reci și sucuri din fructe, iar aerul condiționat le răcorește din plin amplasamentele.
Dacă vă este dor de Valdi, leopardul de zăpadă, îl veți găsi la umbra vegetației abundente, sau lângă izvorul de apă curgătoare.
Ierbivorele mari sau struții lenevesc sub umbrare, iar păsările de apă, cum altfel, fac zilnic un spectacol inegalabil cu jocuri acvatice ce atrag grupurile de copii și amuză adulții. Vecinii trag cu ochiul, unii la ceilalți, păsările flamingo și pelicanii, fiecare cu piscine lui, iar broaștele țestoase scot nasul la soare, din când în când.
Avem și animale representative pentru zonele calde, precum suricatele, fenekul sau vulpea deșertului, tigrii indieni, cămile dromader, păsări exotice și reptile. Chiar dacă provin din părți ale globului unde soarele arde mai tot timpul anului, locatarele noastre de la Zoo sunt atent supravegheate și nu suferă de căldură. Prin intermediul enrichementului, capitol ce cuprinde o serie întreagă de măsuri ce susțin bunăstarea animalelor, condițiile din amplasamente sunt în permanență adaptate la vreme și la nevoile fiecărei specii.
Vă așteptăm la Zoo, noi ținem căldura la distanță! 4608 × 2592
4608 × 3456

LESS IS MORE

Universul amplu și surprinzător al biodiversității nu contenește să ne încânte cu exemple de adaptare și supraviețuire. Prădători mari sau mici și verigi esențiale în lanțul trofic, animalele sălbatice ne dau minunate lecții de viață.
De cele mai multe ori, doar cele impunătoare și despre care știm că au apetit vorace ne induc teamă, dar realitatea este de multe ori, alta. Așa încât sintagma “Less is more“ se aplică și la lumea animalelor.
Dacă în materie de arhitectură sau artă, ne trimite la minimalism și esență ideologică a purității formelor în design, în materie de zoologie, termenul poate migra și către metodele de apărare ale unor specii de animale.
Exemplu concludent sunt micile și delicatele broaște otrăvitoare, pe care le puteți admira în paludariile de la Grădina Zoologică. Broasca fantoma otrăvitoare – Ebidobates tricolor și Broasca dungată galbenă „săgeata otrăvită” – Dendrobates leucomelas sunt adevărate dive ale ținuturilor umede din America de Sud.
Dimensiunile lor reduse, circa 3-4 cm, doar câteva grame în greutate, aspectul simpatic drăgălaș, pielea bogat colorată, le conferă un aer aparent inofensiv.
Paleta cromatică reprezintă un semnal de alarmă pentru prădătorii lor naturali, care știu de cele mai multe ori, că nu sunt comestibile. Spunem de cele mai multe ori, pentru că sunt numeroase cazurile în care animale de mari dimensiuni cad pradă veninului lor letal. Renumele lor a trecut dincolo de granița lumii animalelor, omul găsind util acest venin în anumite activități. Un exemplu este populația indigenă din zonele în care trăiesc speciile de broaște otrăvitoare. Aceștia înmoaie vărful săgeților și al armelor folosite pentru vânătoare în veninul secretat de micile dar atât de periculoase amfibiene.
Totodată, cercetările în domeniul medical au dus la concluzia că arma redutabilă a acestor mici prădători este o posibilă sursă de medicamente pentru om.
Broasca dungată galbenă este diurnă, se hrănește cu furnici, termite, insecte mici. Este o specie pusă în pericol de masiva distrugere a habitatului natural, dar și de faptul că au devenit o adevărată atracție în materie de animale de companie. Asta pentru că, în captivitate, își pierd toxinele din piele.
Fantoma otrăvitoare se hrănește cu omizi, termite, gândaci, fabricându-și substanța letală printr-o combinație destul de elaborată, de la fiecare victimă, strângând-o apoi într-o glandă aflată la nivelul tegumentului. Veninul lor, doar într-o cantitate infimă, este fatal și omului.

Lupul părul își schimbă, dar năravul ba!

Cu acest proverb suntem destul de familiarizați, dar în spatele lui stă un adevăr științific și este valabil pentru mai multe categorii și specii de animale.
Năpârlirea reprezintă un adevărat detox de sezon, de fapt este un proces fiziologic, controlat de sistemul endocrin, de cădere și înlocuire simultană a învelișului pilos la animale. Se produce atât la nevertebrate, cât și la păsări, reptile sau mamifere și este un fenomen de durată.
Nevertebratele și aici vorbim despre insecte, arahnide sau crustacee, pe care le întâlnim în mai toate ecosistemele, de la cel terestru, marin sau aerian, își schimbă exoscheletul (învelișul protector), perioadă în care sunt mai vulnerabile la atacul prădătorilor.
Reptile suferă această transformare cu o frecvență mare, uneori chiar și de douăsprezece ori pe an. Doar șerpii năpârlesc o dată pe an, eliminând stratul exterior de piele ce păstrează forma morfologică, asemeni unei haine vechi și demodate.
La păsări, schimbarea penajului se face la trecerea dintre anotimpurile rece și cald, de la cap către coadă și se produce destul de lent, astfel încât pasărea poate în continuare să zboare.
Animalele, domestice sau sălbatice, năpârlesc la nivelul blănii, respectiv părului, fenomen ce se manifestă distributiv. Procesul este mai vizibil la cele care trăiesc în zonele în care se face alternanța anotimpurilor, de exemplu atunci când urmează sezonul rece, mai toate se îmbracă în blănuri dese, cu firul lung, veșmânt pe care îl elimină odată cu sosirea primăverii.
Dragi prieteni ai Zoo, chiar și locatarii grădinii se pregătesc cu perseverență de schimbarea sezoanelor, fapt pentru care veți remarca anumite modificări în aspectul exterior al anumitor specii de animale.
De exemplu, cerbii lopătari în perioada de primăvară renunță la renumitele coarne care le cad și cresc unele noi. Nu este un fenomen dureros și nu este rezultatul intervenției omului.
Spectaculoșii lupi de tundră înlocuiesc blana de iarnă, deasă și cu firul lung cu una mai ușoară, iar albul imaculat se colorează în nuanțe de bej. Cămilele și dromaderii, vecini prietenoși de amplasamente fac schimbul de stagiune vestimentară cu o blană mai scurtă, renunțând la firele lungi și aspre ce seamănă cu niște haine ce au stat prea mult în garderoba unui teatru ambulant. Chiar și lamele se pregătesc de venirea anotimpului cald, dar fenomenul este mai puțin vizibil.
La păsări veți remarca penele vechi pe care le abandonează pentru unele în colorit flamboaiant iar pe alocuri este vizibilă lipsa penajului. Sunt precum copiii care pierd dinții de lapte. Nu rămân știrbi pentru restul vieții, ci se face loc pentru creșterea unor dinți noi, sănătoși și puternici.

UN MENIU CU ȘTAIF

Venim în întâmpinarea unor eventuale întrebări, pe care prietenii Zoo ni le-ar putea pune în legătură cu hrana animalelor, cantitatea sau calitatea acesteia.
Colecția de animale deținută de Grădina Zoologică beneficiază de un regim bogat și diversificat, bazat pe rețete atent studiate, ce conțin ingredientele necesare unei diete zilnice echilibrate.
Prădători sau pradă, necuvântătoarele din toate speciile și dimensiunile sunt îngrijite, supravegheate și răsfățate cu alimentele adecvate, ceea ce înseamnă și un stil de viață sănătos. În perioada sezonului cald, avem chiar și un program de chill-out, săruri de hidratare și ceaiuri reci.
Fiecarei specii în parte, i se servește zilnic o cantitate necesară și suficientă de hrană, ce conține toate componentele similare celei din libertate, cu proteine, carbohidrați, grăsimi, fibre.
Poate vi se pare greu de crezut, dar la Zoo se pune mare preț pe o adevărată gastronomie în materie de hrănire a animalelor, iar dacă urmăriți plăcuțele informative, veți descoperi, alături de multe alte informații utile, care vă dau dimensiunea reală a stilului de viață al fiecărei specii, areal de răspândire, habitat, dimensiuni și hrana acestora. Veți afla, unii poate cu stupoare sau chiar dezgust, că drăgălașele marmosete consumă cu mare plăcere larve, insecte(greieri), fructe, flori, sau chiar broaște. Dinamicele suricate se delectează cu nevertebrate mici, larve, insecte(greieri), scorpioni, geko, ouă, alături de rădăcini sau fructe. Admiratorii păsărilor exotice descoperă că tucanul tropetist nu va refuza niciodată chiar și ouăle altor păsări dar și insecte, papagalii consideră o delicatesă larvele suculente, asezonate cu nectar, polen, muguri sau semințe.
Sistemul digestiv al animalelor este diferit de cel al nostru, de asemenea și nevoile de hrană, iar omul, aflat în vârful lanțului trofic este responsabil de echilibrul acestuia.
Îi rugăm pe prietenii Grădinii Zoologice, să respecte și să ajute la răspândirea și înțelegerea regulilor de hrănire a animalelor și să conștientizeze că orice sursă de hrană exterioară, oferită de vizitatori, este un mare rău făcut animalelor, ce duce la îmbolnăvirea sau chiar moartea acestora.
Vă rugăm, nu hrăniți animalele!

Un semnal de alarmă pentru viitorul planetei

Noțiuni precum „iubitor de natură” sau „iubitor de animale” își pierd din semnificație și realism în fața cifrelor dramatice, publicate de instituții și organizații care urmăresc evoluția vieții pe pământ.
Inconștiență sau nepăsare, lipsă de cunoaștere și lista poate continua, sunt motive care au dus la o gestiune lipsită de coerență și inteligență a resurselor naturale ale planetei. Aflat într-un raport de cauză-efect, fenomenul complex al evoluției vieții pe Terra a atins un punct culminat de criză, în care se pune problema luării unor măsuri clare și rapide.
Practic realitatea stă cam așa, în ultimii 50 de ani, numărul de animale sălbatice a scăzut cu 60% și aici vorbim despre pești, păsări, mamifere. Procesul nu este unul lent iar cifrele cresc în progresie geometrică.
Cum va arăta viitorul, în acest ritm?
Nu este o întrebare lansată de un film sau un roman Sf, ci o realitate dură, la care trebuie să facem față noi toți!
Este știut faptul că dacă o specie aparent mai puțin importantă dispare, atunci un întreg lanț trofic este destabilizat. De fapt, intervenția omului asupra naturii a avut repercusiuni catastrofale și numai o acțiune rapidă, prin proiecte susținute poate îndrepta acest rău.
Oceanele și mările planetei, apele în general au fost exploatate și poluate fără încetare, iar acestea sunt mediu de viață pentru numeroase specii de animale și plante. Marea majoritate a campaniilor de conștientizare din ultimii ani au pus un accent sporit pe efectele negative ale plasticului în viața noastră a tuturor, oameni și animale deopotrivă.
Nefiind biodegradabil, reciclabil da, otrăvește practic mediul în care este depozitat sau, din păcate abandonat de către om. Imaginile dramatice surprinse cu animale, păsări sau pești captivi în veritabile curse ale morții au făcut înconjurul internetului.
Poate că nu v-ați gândit niciodată, dar cel de unică folosință, precum aparent inofensivele paie pentru băuturile răcoritoare, sau tacâmurile de la fast food se pot aduna în cantități impresionante, în mări și oceane din cauza deversărilor.
Pescuitul excesiv a dus la reducerea resurselor de hrană și la dispariția unor specii, braconajul, agricultura pe bază de produse chimice, deversările sunt acțiuni ale omului împotriva biodiversității. Practic, rata de extincție a ajuns de 1000 de ori mai mare decât înainte de modificările biologice și chimice.
Dacă vorbim despre defrișări, atunci trebuie să subliniem că statisticile anunță faptul că circa 20% din pădurea tropicală din Amazon a dispărut în ultimii cincizeci de ani.
De aceea, noțiuni precum „specie amenințată”, sau „specie pe cale de dispariție” sunt cât se poate de adevărate. Din păcate, omul este responsabil pentru faptul că, din multe puncte de vedere, calitatea vieții pe pământ a scăzut simțitor în ultimii 50 de ani.
Este adevărat că cifrele sunt alarmante, dar nu este totul pierdut, suntem încă în timp pentru a opri anumite fenomene negative, de distrugere și degradare. A conserva nu înseamnă numai a salva de la dispariție anumite specii, ci de a înțelege și susține echilibrul vieții pe pământ, în întreaga sa anvergură. Prezentul reprezintă baza de pornire pentru un viitor sigur, sănătos și curat.

23 OCTOMBRIE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A LEOPARDULUI DE ZĂPADĂ

Am avut noroc de o zi frumoasă de toamnă, așa că am putut să îl serbăm cu soare și căldură pe Valdi, leopardul de zăpadă.
La eveniment au participat un grup de copii de la Olga Gudynn International School, dar și toți cei aflați în vizită la Grădina Zoologică.
După o lecție în aer liber, în care atât cei mici cât și adulții au aflat despre hrana, comportamentul, arealul de răspândire, sau problemele legate de braconaj și pierderea habitatului natural al leopardului, s-au vizitat și alte specii de animale. La fiecare, a avut loc un dialog cu participanții ce au dovedit un real interes pentru astfel de evenimente educative, manifestându-și curiozitatea față de viața animalelor sălbatice.
La sfârșitul turului ghidat, a urmat o serie de întrebări și răspunsuri și câteva jocuri recreative.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două ore și a implicat copiii și cadrele didactice de la ISOG dar și vizitatori ai grădinii care au participat cu plăcere la Ziua Leopardului de Zăpadă.

31 OCTOMBRIE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MĂRII NEGRE

THE BLACK SEA DAY

Sărbătorită pe 31 octombrie, Ziua Internațională a Mării Negre, marchează data la care
cele şase ţări riverane Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina, au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră, în 1996.
Documentul conţine strategii şi măsuri pentru salvarea şi reabilitarea Mării Negre, cu accent pe reducerea impactului poluării asupra ecosistemului marin.
Bătrânul Pont Euxin are multe povești de spus, în bogata sa istorie, pe malurile sale s-au peridat civilizații și popoare ce au lăsat mărturie orașe întregi, poeme și legende. Dar, dincolo de latura poetică și artistică, Marea Neagră reprezintă și o sursă bogată de resurse naturale. Este cel mai cel mai mare bazin de apă salmastră(cu o salinitate scăzută) al lumii, cu o faună și floră variată. Suprafața sa totală este de circa 423.000 km pătrați, iar la noi în țară litoralul se întinde pe 245 km.
Din păcate, ca și în multe alte cazuri, intervenția omului a dus la un dezechilibru major în evoluția biodiversității. Exploatarea resurselor de petrol și gaze naturale, agricultura pe bază de produse chimice, poluarea, deversările, activitatea portuară sunt doar câteva exemple care au dus la dispariția unor specii de plante și animale marine. Intensificarea transporturilor a însemnat și apariția unor specii, aduse de vasele ce traversează mările și oceanele lumi. Și-au găsit un mediu propice de dezvoltare dar au interacționat într-un mod negativ cu cele autohtone. Dacă mai punem la socoteală și reducerea sau pierderea habitatelor naturale, din diverse motive, ce țin de activitatea omului, ne putem da seama de anvergura unui fenomen complex, ce duce la afectarea în timp, a biodiversității din Marea Neagră.
Ziua Internațională a Mării Negre reprezintă un pas înainte în conștientizare și acțiune de protejare atât pentru generația actuală cât și viitor.

Fenek -O vulpe în deșert

Cea mai mică specie de vulpe din lume, Fenekul este un veritabil supraviețuitor al deșertului.
Corpul său are o lungime de 34-36 cm, coada este de 28-30 cm și ajunge până la greutatea de un kilogram și jumătate. Labele sale sunt în întregime acoperite de blană, ce asigură protecția împotriva temperaturilor extreme și ajută la deplasarea pe nisip. Interesante și amuzante, urechile supradimensionate sunt un excelent sistem audio și termic în egală măsură. Funcționează precum un radar ultrasofisticat în detectarea prădătorilor dar și al hranei, localizând prada în primul rând prin sunet. Fenekul vânează insecte, rozătoare, păsări, șopârle dar adaugă în dieta zilnică și rădăcini sau plante care îi furnizează doza necesară de apă.
Totodată urechile asemănătoare celor de liliac acționează ca radiatoarele și disipează căldura.
Fenekul este un animal monogam, trăiește în grupuri formate din descendenți de mai multe generații. În arealul său de răspândire este activ atunci când temperatura scade, adică mai ales după apusul soarelui, când vânează și sapă tuneluri în nisip pentru a-și face adăpost.
Aspectul său drăgălaș și dimensiunile reduse l-au făcut un animal atractiv de companie, un fenomen care a dus la scăderea drastică a numărului de exemplare, alături de vânatul excesiv pentru blana sa deasă.
Dacă am reușit să vă captăm interesul pentru acest minunat animal, vă așteptăm la Zoo să îl admirați și să aflați mai multe despre Fenek!