Capriorul european

Capriorul european

by | 1 Dec 2017

CĂPRIORUL EUROPEAN

(Capreolus capreolus)

Clasa: Mamifere

Ordin: Artiodactyla

Familie: Cervidae

Gen: Capreolus

Specie: C. capreolus

Distribuție: Europa, S-E Siberiei, Asia Mică, N Iraqului, N Iranului, V Chinei, E Tibetului

Habitat: amestecul de păduri de foioase, terenuri agricole, lăstărişurile şi subarboretul bogat, cu semănături în apropiere

Lungimea corpului : 1-1,3 m

Înălțime: 70-80 cm

Greutate: 15-30 kg. Greutatea variază în funcţie de vârstă, sex, mediu de viaţă, dar şi de la un an la altul în funcţie de abundenţa hranei.

Maturitate sexuală: 1 an

Perioada de împerechere : iulie-august şi mai târziu, în noiembrie-decembrie

Gestația: 22-40 de săptămâni

Număr pui la naștere: 1-3 (în mai)

Hrană: iarbă, flori, frunze, ciuperci, muguri, lujeri, ghindă, jir

Speranța de viață: 10-15 ani, maxim 17 ani

GENERAL

Căpriorii sunt mamifere rumegătoare care formează familia Cervidae. Căpriorul se remarcă prin corpul său bine proporționat și grațios, relativ scurt, cu lungimea de 1-1,3 m, înălțimea la greabăn de 0,65-1 m și greutatea de 15-30 kg. Masculul este mai mare decât femela și mai robust, dar se diferențiază și prin podoaba capilară – coarnele robuste de 20-30 cm.

Corpul este acoperit de blana moale cu un colorit în nuanțe maronii-roșcate. Coada este scurtă, măsoară doar 5 cm., gâtul este lung și subțire, capul este mic și frumos alcătuit. Ochii sunt mari și expresivi, au irisul de culoare maro-închis, sunt blânzi și proeminenți.

Urechile sunt mari, mobile, lungi și ovale, cu vârful ascuțit și acoperite de fire scurte de păr. Simțurile auditiv, vizual și olfactiv sunt bine dezvoltate.

Membrele anterioare, dar și cele posterioare sunt subțiri și lungi, au gheare copitate, mici, mușchii coapselor sunt foarte bine dezvoltați.

Căpriorul aleargă sprinten și destul de rapid, sau se plimbă tacticos pentru a paște și a rumega frunze și fire de iarbă, precaut și atent la tot ce se întâmplă în jurul său.

Căpriorii sunt singurele ungulate care au o perioadă diferită de gestație, în funcție de fiecare exemplar în parte și, prin urmare, ciclul lor de reproducere diferă de cele ale altor specii, chiar strâns legate.

 

HABITAT

Căpriorul trăiește într-o varietate de zone geografice, de la tundră la pădurile tropicale. Deși, adeseori, asociați cu pădurile, mulți căpriori, în special cei europeni, sunt specii ecotone care trăiesc în zonele de tranziție între păduri și tufișuri (pentru acoperire) și prerie și savană (spațiu deschis). Majoritatea căpriorilor locuiesc în pădurea mixtă și în cele de conifere montane mixte.

HRANA

Căpriorii sunt erbivore și se hrănesc în primul rând cu frunze. Aceștia au stomacuri mici și nu au cerințe mari de nutriție. Căpriorii au nevoie de o cantitate mare de minerale, cum ar fi calciu și fosfat, pentru a susține creșterea de coarne, iar acest lucru necesită o dietă bogată în nutrienți.

CONSERVARE

Căpriorul apare pe Lista Roşie IUCN cu risc scăzut; în România este o specie ocrotită prin lege.

LA ZOO BUCUREȘTI

Șapte exemplare de Căprior european vă așteaptă la Zoo București.

Cerb Lopatar

Cerb Lopatar

by | 1 Dec 2017

CERBUL LOPĂTAR

 

(Dama Dama)

Clasa: Mamifere

Ordin: Artiodactyla

Familie: Cervidae

Gen: Dama dama

Specie: D. dama

Distribuție: în toată Europa, cu excepţia celor mai nordice regiuni, Asia Mică, în câteva regiuni din America de Nord. Introdusă în multe ţări.

Habitat: preferă pădurile de foioase din zona dealurilor, pădurile de câmpie înconjurate de culturi agricole.

Dimensiuni:

– lungimea corpului  1 – 1,7 m

– coada 0,16-0,19 m

Greutate:

– masculul 63 – 103 kg

– femela 29 – 54 kg
Maturitate sexuală: 16 – 17 luni, după care femelele se pot reproduce în fiecare an, iar masculii abia de la vârsta de 4 ani

Perioada de împerechere: septembrie – octombrie

Durata gestației: 7- 8 luni

Număr pui la naștere: 1

Greutatea la naștere: 4 – 5 kg

Hrană: ierburi, frunze, lujeri, jir, ghindă şi alte fructe de pădure

Speranța de vieță: 20 ani

GENERAL

Cerbii sunt asemănători ca înfățișare antilopelor, dar se deosebesc de acestea prin coarnele lor solide, de obicei ramificate și care se regenerează în fiecare an.

Cerbul lopătar (Dama dama) este un mamifer erbivor rumegător, originar din ținuturile mediteraneene. Mai trăiește în sălbăticie în Grecia și semidomestic în cele mai multe țări din Europa, inclusiv România.

Cerbul lopătar face parte din genul Dama, nu din genul Cervus, care include cerbul comun (Cervus elaphus) și cerbul Sika (Cervus nippon). Diferențele principale dintre aceste genuri constau în faptul că cerbii din genul Dama au coarne „lățite”, sunt lipsiți de părul lung de pe gât și nu prezintă canini în maxilarul superior.

Culoarea blănii este brun-roșcată, cu pete albe pe spinare, în timpul verii, în timp ce iarna culoarea blănii pe spinare este brun-aurie.

Coarnele apar numai la mascul. Ele încep să se lățească în forma unei lopeți de la mijlocul ramurii către vârf, fapt care a dus la denumirea de lopătar.

Organizarea socială depinde în mare măsură de hrana pe care o pot procura. Speciile mai mici pasc, de obicei, frunze și ramuri și trăiesc, în general, separat sau în grupuri mici. Speciile mai mari pasc în habitatele deschise, unde rivalizează mai puțin pentru hrană. Aceste specii trăiesc adesea în turme pentru a oferi protecție împotriva prădătorilor. Aceste grupuri sunt, de obicei, de același sex, cu excepția perioadei de rut când se angajează în lupte pentru stăpânirea unui harem.

HABITAT

Cerbul lopătar  trăiește, în principal, în zonele împădurite. El preferă păduri de foioase vechi, de diferite densități, intercalate cu zone de iarbă, dar se întâlnesc și în păduri mixte, zone cu vegetație subalpină, pășuni, savană.

HRANA

Cerbul lopătar consumă o varietate de vegetație, de obicei, ierburi. Alte elemente din dieta lor pot include, arbusti pitici, frunze, muguri, lăstari și coajă. Hrana este adaptabilă și depinde de sezon și disponibilitate. Perioadele lor de vârf de hrănire sunt, de obicei, la amurg și zori, dar pot, de asemenea, să se hrănească și de-a lungul zilei.

CONSERVARE

Cerbul lopătar în România este protejat prin lege. Pe Lista Roşie IUCN apare cu risc scăzut.

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo București puteți admira 4 exemplare de Cerb lopătar.

Cercopitecul de savană

Cercopitecul de savană

by | 1 Dec 2017

CERCOPITECUL DE SAVANĂ

(Chlorocebus aethiops)

 

Clasa: Mammalia

Ordin: Primates

Familie: Cercopithecidae

Gen: Chlorocebus

Specie: aethiops

Răspândire: din Senegal până în Etiopia și din Africa de Sud până în nord-estul Africii

Dimensiuni: 400 – 650 mm

Greutate: 3-8 kg

Perioada de gestație: 165 zile

Număr pui la naștere:  1

Speranța de viață: 30 ani

GENERAL

Cercopitecii de savană sunt o specie activă și agilă de maimuțe, care se găsesc în întreaga Africa Subsahariană, și care se aventurează, ocazional, în zonele urbane în căutarea hranei. Călătoresc în grupuri mari, numite trupe, și își petrec zilele în căutarea hranei și găsirea unor locuri de odihnă confortabile și sigure.

Sunt specii interesante, cărora le place să stea la înălțime în copaci. Au sprâncenele și pântecele albe, chipurile negre, iar blana are o nuanță verde. Datorită culorii lor interesante, acestea sunt uneori numite “maimuțe verzi”. Sunt ușor de recunoscut după fețele, mâinile și picioarele acoperite cu piele neagră.

Felinele mari, cum ar fi leoparzii, precum și hienele, vulturii și șerpi, sunt doar câteva dintre animalele care atacă cercopitecii. Câinii domestici reprezintă o amenințare gravă la adresa cercopitecului, la fel, ca și oamenii care vânează maimuțele, în special, pentru carne.

Comunicarea în cadrul grupului este esențială atunci când vine vorba de evitarea prădătorilor. Cercopitecii apelează la o mare varietate de semnale sonore de alarmă care sunt folosite pentru a îi avertiza pe ceilalți despre pericolul potențial. Fiecare apel provoacă un răspuns diferit, cum ar fi fuga în copaci sau privirea spre cer pentru a fi conștient de pericolul de sus.

Acestea sunt animale extrem de sociabile, călătoresc în grupuri mici și sunt una dintre puținele specii care au grupuri multi-masculine. Masculii de rang înalt își demonstrează locul în ierarhie, plasându-și coada în poziție verticală, rigidă, și plimbându-se pe lângă masculii de rang inferior.

HABITAT

Considerat unul dintre primatele cele mai răspândite în Africa, cercopitecii se pot adapta cu ușurință la o varietate de habitate. De obicei, în grupuri de până la 30 de indivizi, aceste maimuțe agile trăiesc la marginea pădurilor și chiar în mijlocul habitatelor de stepă cu vegetație arbustivă, din toată Africa subsahariană și întotdeauna în jurul unor surse de apă permanente.

HRANA

Cercopitecii sunt omnivori, cu un accent puternic pe fructe. Hrana lor, adesea, include insecte, materie vegetală și, uneori, ouă, mamifere și păsări mici.

CONSERVARE

Cauzele principale de amenințare a speciei constau în defrișările masive și distrugerea habitatului natural. Sunt incluși în cadrul Anexei II Cites, iar conform clasificării IUCN nu sunt amenințați cu dispariția. Din păcate, aceste animale sunt capturate și vândute ca animale de companie.

LA ZOO BUCUREȘTI

Karina este ambasadorul Zoo București al acestei specii. Este mereu atentă și vioaie în cadrul amplasamentului său.

Coati

Coati

by | 1 Dec 2017

COATI

(Nasua Nasua)

Clasa: Mamifere

Ordin: Fissipeda

Familie: Procyonidae

Gen: Nasua

Specie: N. nasua

Distribuție: sudul statului Arizona, sud-vestul statului New Mexico, Mexic, America Centrală, America de Sud până în Argentina

Habitat: marginea pădurilor de foioase și conifere, păduri riverane

Dimensiuni:

– corpul: 410 – 670 mm

– coada: 320 – 690 mm

Greutatea: 3,5-6  kg

Maturitate sexuală:

– femela: 2 ani

– masculul: 3 ani

Perioada de împerechere: în timpul iernii

Durata gestației: 74-77 zile

Număr pui la naștere: 2 – 6

Hrană: plante, insecte, păianjeni (este în primul rând insectivor), mamifere mici, amfibieni, reptile (șopârle)

Durata vieții: în libertate 7-8 ani, în captivitate 17 ani

GENERAL

Coati, genele Nasua și Nasuella, cunoscute și sub denumirea Coati-Mundi, este membru al familiei de raton (Procyonidae), un mamifer diurn, originar din America de Sud, America Centrală și sud-vestul Americii de Nord. Denumirea este derivată din limba Tupi din Brazilia.

HABITAT

În ansamblu, zona în care trăiește este larg răspândită, ocupând habitate, de la ariile fierbinți și aride, până la pădurile tropicale umede amazoniene sau chiar pe pantele reci ale munților Anzi, inclusiv pajiștile și zonele de stuf. Domeniul lor geografic se întinde de la sud-vestul S.U.A. (sudul Arizonei, New Mexico și Texas) până în nordul Uruguayului.

HRANA

Sunt animale omnivore; dieta lor constă, în principal, din nevertebratele pe care le găsesc pe pământ, cum ar fi tarantula, dar și din fructe. De asemenea, mănâncă vertebrate mici, cum ar fi șopârle, rozătoare, păsări mici, ouă de păsări și ouă de crocodil.

CONSERVARE

Coati nu este clasificat ca fiind amenințat cu dispariția,  prezentând o populație stabilă în sălbăticie. Din păcate această specie este vânată pentru carne și blană.

Pierderea habitatului urmare a defrișărilor pădurilor și vânătoarea practicată de către localnici sunt potențiale amenințări la adresa speciei.

LA ZOO BUCURESTI

La Zoo Bucuresti, cinci exemplare de coati așteaptă să fie vizitați.

Fenec

Fenec

by | 1 Dec 2017

FENEC

(Vulpes zerda)

Clasa: Mamifere

Ordin: Carnivoră

Familie: Canidae

Gen: Vulpes

Specie: V. zerda

Habitat: deşert

Greutate: 0,7 – 1,6 kg

Lungimea corpului: 29 – 40 cm

Lungimea cozii: 20 – 30 cm

Lungimea urechilor: 10 – 15 cm

Hrană: animal omnivor (insecte, rozătoare, păsări mici, ouă, reptile, uneori fructe şi legume)

Protecția speciei: apare în Anexa II, CITES

Gestația: 50 – 53 zile

Număr pui: 2 – 4

GENERAL

Fenecul (Vulpes Zerda) este o specie de mamifer înrudit cu vulpea. Numele său uzual, fenec, provine din cuvântul arab fenek, care înseamnă vulpe, iar zerda provine din grecescul xeros, care înseamnă uscat. Acesta este cel mai mic reprezentant al familiei Canidelor.

Fenecul are urechile relativ mari, vârful cozii în nuanțe de negru. Are blana crem până la crem-gălbuie. Tălpile sale îmblănite sunt adaptate la mersul pe nisipul moale, fierbinte. E predominant nocturn.

Lucru neobișnuit printre vulpi, se asociază în grupuri de câte 10 indivizi, dar relațiile dintre aceștia nu sunt clare. Fiecare membru sapă o vizuină de câțiva metri în pământul moale. Împerecherea are loc în perioada ianuarie-februarie, iar puii rămân în vizuină timp de 2 luni. Sunt pe deplin maturi al 11 luni.

 

HABITAT

Reprezentanții acestei specii pot fi găsiți în deșertul Sahara, peninsula Sinai și deșertul Arabiei, fiind perfect adaptați la mediul arid.

HRANA

Fenecul în sălbăticie consumă 90% proteine care provin de la animale și insecte. Restul de 10% constă, în principal, din rădăcini pe care le găsește prin săpare. Hrana acestei vulpi variază, de la fructe și semințe la ouă, termite și șopârle.

CONSERVARE

Fenecul este vânat pentru blana sa. Este, de asemenea, prins și ținut ca animal de companie.

Începând cu anul 2001, exemplare de Fenec sunt adăpostite în grădinile zoologice în scopul creșterii captive, cercetării și educației.

Fenecul apare în Anexa II, CITES.

LA ZOO BUCURESTI

Două exemplare de Fenec se află la Zoo București.