În întreaga lume, fluturii au fost asociați cu transformarea, din cocon, într-o creatură total diferită și elegantă, fluturele.
România este recunoscută pentru bogățiile sale naturale, ea fiind și una dintre destinațiile de top din Europa pentru bird-watching. Dar, această țară frumoasă, este puțin cunoscută pentru alte comori sălbatice ale sale, precum fluturii.
Fluturii viu colorați, ce zboară din floare în floare, sunt încă o prezență comună pe pășunile montane, poienile din păduri, dar și pe pajiștile stepice din România. Cel puțin 200 de specii de fluturi au fost identificați în România.