RAȚA MANDARIN

Aix Galericulata

Rața Mandarin se întâlnește în estul Siberiei, China și Japonia, iar în perioada de iarnă în sudul Chinei și Japonia. Există o populație mică și în Marea Britanie, care provine din eliberarea exemplarelor captive de Rață Mandarin.

Rățoiul Mandarin cu penajul său de împerechere se numără printre cele mai împodobite și mai frumoase păsări. Are pene aurii la gât, o creastă proeminentă pe cap și pene de un galben strălucitor, pe fiecare aripă interioară.

Este una din rațele cele mai arboricole, adesea odihnindu-se pe crengi și făcându-și cuibul în scorburi. Are ghearele ascuțite pentru a se agăța de ramuri, iar coada este lungă și lată, acționând ca o frână la aterizare.

Hrana sa constă din semințe, nuci și unele nevertebrate, cum ar fi insecte și melci.

Distrugerea habitatului a avut un impact sever asupra populațiilor orientale de Rațe Mandarin. Actuala populație asiatică poate fi mai mică de 20.000 de păsări. Un factor care a ajutat Rața Mandarin să supraviețuiască este determinat de faptul că nu sunt vânate pentru mâncare. Rața Mandarin este prețuită de japonezi și chinezi. În aceste țări, ele reprezintă un simbol al fericirii și fidelității conjugale.

Vizitatorii Grădinii Zoologice București pot urmări cele 16 exemplare de Rațe Mandarin.