29 Iulie 2026

SCOPUL

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A TIGRULUI,  eveniment organizat în data de  29 IULIE 2026, de către Administrația Grădina Zoologică București în parteneriat cu Grădinița Gărgărița din sectorul 4 și Pentruanimale.ro, a avut ca scop marcarea importanței acestei zile sărbătorită în fiecare an la nivel mondial, eveniment prin care ne-am propus să subliniem rolul esențial al ecosistemelor în menținerea echilibrului natural și importanța conservării faunei sălbatice.

Tot în această zi a fost prezentat publicului și exemplarul de Tigru siberian, Ameea, transferat la Grădina Zoologică București cu sprijinul Pentruanimale.ro, o contribuție importantă la dezvoltarea colecției de animale.

Evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Tigrului a fost marcat prin două activități, una cu rol în creșterea și îmbunătățirea cunoștințelor copiilor prin joc și creativitate, iar cealaltă cu rol educativ, în care cei prezenți au învățat despre provocările cu care se confruntă tigrii în sălbăticie, dar și despre rolul pe care fiecare îl avem în protejarea naturii..

LOCUL DE DESFĂŞURARE

Incinta Grădinii Zoologice București.

 DATA și ORA DESFĂŞURĂRII

29 iulie 2026, 10.00-15.00.

PARTICIPANŢI

Atelierele dedicate acestei zile importante, au fost desfășurate alături de copii de la Grădinița Gărgărița din sector 4, dar și de micii noștri vizitatori aflați în vizită la ZOO, în cadrul Proiectului educațional Explorăm. Protejăm. Învățăm.

Ne-am bucurat să vedem entuziasmul celor mici.

DESCRIEREA ACTIVITĂŢII

Activitățile pregătite de Ziua Internațională a Tigrului au transformat ziua într-o adevărată sărbătoare la Zoo București !

Cei mici au aflat câte tipuri de tigru există în prezent, în lume, prin ce se deosebesc aceștia, unde trăiesc și de ce protejarea habitatului lor este atât de importantă pentru supraviețuirea speciei. Au fost discuții purtate prin dialog deschis între reprezentanții Grădinii Zoologice și micii participanți, despre provocările cu care se confruntă tigrii în sălbăticie, dar și despre rolul pe care fiecare îl avem în protejarea naturii.

Cei prezenți au creat habitatul tigrului, prin confecționarea unui tablou din hârtie creponată și foi colorate. Și-au ales culorile și au înțeles de ce pentru supraviețuire este întotdeauna nevoie de soare, apă, natură și cât este de important să protejăm ecosistemele.

Copii de toate vârstele au avut parte de experiențe eco-educative gândite pentru a  atrage atenția asupra importanței protecției mediului  prin transmiterea de mesaje scrise pentru natură, cât și pentru sărbătoritul zilei TIGRUL.

Au fost susținute ateliere de confecționare evantaie cu chipul tigrului, în cadrul cărora copii au învățat despre diferențele fizice dintre diferitele tipuri de feline.

Curiozitățile și bucuria copiilor prezenți au contribuit la creerea unei atmosfere primitoare și au făcut ca fiecare copil să se simtă special încă din primele clipe petrecute la Zoo.

Parteri ai evenimentului

Grădinița Gărgărița din sector 4

Pentruanimale.ro

                                                                      Întocmit,

                                                 Inspector de specialitate, Oana GRIGORE