Uliu Porumbar
Denumirea științifică: Accipiter gentilis
Ordinul: Falconiformes
Familia: Accipitridae
Genul: Accipiter
Specia: Accipiter gentilis
Distribuția pe glob: Uliul porumbar este o pasăre răpitoare larg răspândită în pădurile din emisfera nordică — Europa, Asia și America de Nord. Preferă pădurile de conifere, mixte și temperate, dar se adaptează la diverse tipuri de habitat forestier
Dimensiuni: Lungimea corpului: 45–60 cm; Anvergura aripilor: 80–120 cm (femelele sunt mai mari)
Greutatea: Mascul: 500–700 g; Femelă: 700–1000 g
Perioada de incubare/gestație: 30 de zile; puii sunt hrăniți de ambii părinți timp de 35–40 de zile
Număr de pui: 2–4 ouă per cuib; supraviețuirea puilor depinde de condițiile de mediu și prădători
Speranța de viață: Până la 15 ani în sălbăticie, dar în medie 5–10 ani din cauza riscurilor naturale
General:
Uliul porumbar este o pasăre răpitoare puternică, renumită pentru agilitatea sa în zbor și capacitatea de a vâna alte păsări și mamifere mici. Este adesea comparat cu șoimul, dar spre deosebire de acesta, uliul porumbar preferă pădurile dense și poate vâna prin pădurile deasă, folosindu-se de abilitatea sa de a zbura rapid prin copaci. Este cunoscut pentru tehnica de vânătoare în care atacă dintr-o ambuscadă, prădând păsări de dimensiuni medii sau mici, dar și mamifere mici cum ar fi iepurii sau șoarecii. De asemenea, este o pasăre teritorială, ce își apără cuibul și zona de vânătoare împotriva altor prădători.
În mod interesant, uliul porumbar este un vânător „strategic”, care preferă să prindă prada prin surprindere. Atacurile sale sunt rapide și precise, făcându-l un vânător eficient. Este adesea văzut în pădurile de conifere sau în pădurile mixte, fiind o pasăre care preferă în mod special să vâneze în zonele împădurite dense. Uliul porumbar este cunoscut pentru abilitatea sa de a zbura cu o mare viteză printre copaci, fiind capabil să se strecoare rapid prin pădurile dense, ceea ce îl face un vânător foarte eficient în mediile acvatice sau în pădurile deasă.
Este una dintre cele mai îndrăznețe păsări răpitoare, iar masculii sunt foarte teritoriali și agresivi, chiar și față de alte păsări răpitoare, ceea ce duce la confruntări spectaculoase în aer.
Deși este un vânător de temut, uliul porumbar are și un comportament mai „blând” atunci când își hrănește puii, oferindu-le cu răbdare prada proaspăt prinsă.
Habitat:
Uliul porumbar preferă pădurile dense și zonele împădurite care oferă atât adăpost, cât și surse abundente de hrană. Se poate găsi în păduri de conifere, păduri mixte sau păduri de foioase. De asemenea, poate fi găsit în apropierea marginii pădurilor sau în zonele de tranziție între păduri și câmpii.
Acesta cuibărește adesea în copaci mari, unde își construieste cuibul, de obicei în vârfuri de arbori, departe de pericolele de la sol. Uliul porumbar este o pasăre teritorială, iar masculii sunt foarte agresivi atunci când își apără zona de vânătoare.
Hrană:
Uliul porumbar este un vânător de păsări, însă dieta sa poate include și mamifere mici sau reptile. Preferă să vâneze păsări de dimensiuni medii, cum ar fi porumbeii, țarca sau stilturile, dar este capabil să prindă și mamifere mici cum ar fi iepurii, șoareci sau chiar rozătoare. Tehnica sa de vânătoare presupune prinderea prăzii printr-un zbor rapid și un atac surprinzător.
De asemenea, este cunoscut pentru abilitatea de a vâna în pădurile dense, unde își folosește agilitatea și viziunea excepțională pentru a detecta prada aflată în mișcare. Deși preferă prada vie, uliul porumbar nu va refuza și o pradă mai puțin mobilă, cum ar fi animalele rănite sau moarte.
Conservare:
Accipiter gentilis nu este o specie amenințată global, însă populațiile sale sunt afectate de pierderea habitatului și de poluarea mediului. În anumite regiuni, defrișările și dezvoltarea urbană pot reduce numărul de păduri adecvate pentru cuibărit și vânătoare. În plus, vânătoarea ilegală și folosirea pesticidelor care afectează hrana naturală a acestei specii reprezintă amenințări majore.
În unele țări, uliul porumbar este protejat prin reglementări de conservare, care includ restricții de vânătoare și protejarea habitatelor naturale. Organizațiile de conservare lucrează pentru a menține pădurile și zonele de vânătoare intacte pentru a sprijini populațiile de ulii porumbari.