Gâsca Lebădă
Denumire științifică: Anser cygnoides
Ordin: Anseriformes
Familie: Anatidae
Gen: Anser
Specie: Anser cygnoides
Distribuția pe glob: Originară din Asia de Est, cu populații sălbatice în Rusia, Mongolia, China și Coreea de Nord. Migrează spre sudul Chinei și sud-estul Asiei în sezonul rece. A fost domesticită și introdusă în Europa și America de Nord, unde există populații sălbatice hibride
Dimensiuni: Lungime: 81–94 cm; Anvergura aripilor: 160–185 cm
Greutate: Mascul: 2,8–4 kg; Femela: 2,5–3,5 kg
Perioada de incubație: 28–30 zile
Număr de pui: 5–8 ouă per pontă
Speranță de viață: În sălbăticie: 12–15 ani; în captivitate: până la 25 de ani
General:
- Gâsca lebădă este una dintre cele mai mari specii de gâște, având un gât lung și elegant, asemănător cu cel al lebedelor, de unde și numele său.
- Se distinge prin capul mic, ciocul negru și puternic, și penajul gri-maroniu, cu o dungă albă sub bărbie.
- Este cea mai strâns înrudită cu gâștele domestice chinezești, din care provin varietăți precum gâsca chineză cu cocoașă.
- Este o specie extrem de vocală, producând sunete puternice, asemănătoare cu o trompetă.
- Foarte inteligentă și sociabilă, dezvoltă legături puternice cu partenerul și cu membrii stolului.
- Preferă să trăiască în perechi monogame, având parteneri pe viață.
- Deși este o gâscă puternică, este vulnerabilă în fața pierderii habitatului și a vânătorii excesive.
- În trecut, a fost un simbol important în cultura asiatică, fiind reprezentată în picturi și artă ca un simbol al loialității și dragostei.
- Spre deosebire de alte gâște, poate zbura la înălțimi mari, fiind o migratoare puternică.
- În unele regiuni, este numită “Gâsca cântătoare”, datorită sunetelor sale melodioase.
- Este foarte inteligentă și sociabilă, recunoscându-și îngrijitorii și interacționând cu ei.
- Gâtul său lung îi permite să ajungă la hrană pe care alte gâște nu o pot atinge.
- Unele populații domestice au fost dresate pentru a păzi fermele, datorită comportamentului lor alert și zgomotos.
Habitat:
- Trăiește în zonele umede din stepele și tundra Asiei, preferând lacurile mari, râurile și mlaștinile.
- Își construiește cuiburile pe malurile râurilor și lacurilor, în zone cu vegetație deasă.
- Se adaptează rapid la habitatele artificiale, fiind des întâlnită în parcuri și lacuri din zonele urbane.
- În perioada de migrație, se odihnește pe pajiști și terenuri agricole, unde se hrănește intens.
Hrană:
Este herbivoră, având o dietă bazată pe:
- Iarbă și plante acvatice.
- Semințe și cereale (grâu, orz, orez).
- Frunze și rădăcini de plante.
În sezonul rece, poate consuma și insecte sau crustacee mici, dacă hrana vegetală este insuficientă. în captivitate, preferă grăunțe și legume proaspete.
Conservare:
- Clasificată de IUCN ca “vulnerabilă” (VU), populațiile sălbatice fiind în declin.
- Principalele amenințări sunt:
- Pierderea habitatului prin drenarea mlaștinilor și construirea barajelor.
- Vânătoarea excesivă, fiind capturată pentru carne și penaj.
- Hibridizarea cu gâștele domestice, ceea ce reduce puritatea genetică a speciei.
- Este protejată în rezervațiile naturale din Asia și prin programe de reproducere în captivitate.