Gâsca cu Gât Roșu
Denumire științifică: Branta ruficollis
Ordin: Anseriformes
Familie: Anatidae
Gen: Branta
Specie: Branta ruficollis
Distribuție: Cuibărește în Siberia, în zona peninsulei Taimyr, și migrează în sud-estul Europei (România, Bulgaria, Ucraina) și Asia de Vest pentru iernat
Dimensiuni: 53-56 cm lungime, anvergura aripilor 116-135 cm
Greutate: 1,2-1,6 kg
Perioada de incubație: 23-25 zile
Număr de pui: 3-7 ouă
Speranță de viață: 10-15 ani în sălbăticie
General:
Gâsca cu gât roșu este una dintre cele mai frumoase specii de gâște, având un colorit spectaculos: gâtul și partea superioară a pieptului sunt roșii, capul este negru cu pete albe, iar spatele și aripile sunt predominant negre cu margini albe. Este o specie migratoare și una dintre cele mai mici gâște din genul Branta.
Este o pasăre foarte alertă și ageră, ceea ce o ajută să evite prădătorii, dar o face și dificil de observat în sălbăticie. Formează grupuri mari în timpul migrației și iernării, adesea asociindu-se cu alte specii de gâște, cum ar fi gâsca de semănătură (Anser fabalis).
Habitat:
În perioada de reproducere, această specie preferă tundra arctică, unde cuibărește aproape exclusiv în apropierea cuiburilor șoimilor dunăreni (Falco peregrinus). Această strategie reduce riscul atacurilor din partea vulpilor arctice, care evită să se apropie de prădătorii aerieni. În timpul iernii, gâsca cu gât roșu se deplasează spre zone mai calde, alegând câmpii joase, terenuri agricole, mlaștini sărate și lacuri cu vegetație bogată.
Hrană:
Dieta sa este strict erbivoră și variază în funcție de sezon:
- Vara, în tundra arctică, consumă ierburi, frunze, mușchi și licheni.
- Iarna, în zonele de iernare din Europa și Asia, se hrănește cu semințe, ierburi, rădăcini și culturi agricole, precum orz, grâu și rapiță.
Gâștele cu gât roșu sunt foarte active pe terenurile agricole, iar fermierii din regiunile de iernare le consideră uneori dăunătoare pentru culturi.
Conservare:
Specia este considerată vulnerabilă (VU) conform Listei Roșii IUCN, din cauza scăderii numărului de indivizi în ultimele decenii. Principalele amenințări includ:
- Distrugerea habitatului – atât în zona de reproducere, cât și în cea de iernare, din cauza schimbărilor climatice și agriculturii intensive.
- Braconajul – deși specia este protejată, încă există cazuri de vânătoare ilegală.
- Deranjul cauzat de activitățile umane – în special în zonele de iernare, unde păsările sunt deseori alungate de pe terenurile agricole.
Măsurile de conservare includ protejarea habitatelor critice, monitorizarea populației prin inelare și limitarea vânătorii în regiunile de migrație.