Gâsca cu Cap Cenusiu
Denumire științifică: Chloephaga poliocephala
Ordin: Anseriformes
Familie: Anatidae
Gen: Chloephaga
Specie: Chloephaga poliocephala
Distribuție: America de Sud – sudul Chile și Argentina, inclusiv Patagonia
Dimensiuni: 60-70 cm lungime, anvergura aripilor 100-120 cm
Greutate: 2,5-3,5 kg
Perioada de incubație: 25-30 zile
Număr de pui: 4-6 ouă
Speranță de viață: 12-20 ani în sălbăticie
General:
Gâsca cu cap cenușiu este o specie sud-americană mai puțin cunoscută, dar foarte interesantă prin comportamentul său migrator și aspectul distinctiv. Are un cap cenușiu deschis, un corp acoperit cu pene ruginii și dungi fine pe burtă. Masculii și femelele sunt asemănători ca înfățișare, ceea ce este mai puțin obișnuit în rândul gâștelor, unde de obicei masculii sunt mai colorați. Este o pasăre foarte liniștită și sociabilă, trăind în perechi sau în grupuri mici. Pe timpul migrației însă, se pot aduna în stoluri mari care traversează Anzii Patagonieni.
Habitat:
Această gâscă preferă pajiștile montane, zonele umede de la poalele munților și regiunile temperate din sudul Americii de Sud. În timpul iernii, migrează din regiunile sudice ale Patagoniei spre zone mai calde din nordul Argentinei. Se poate observa în apropierea lacurilor și râurilor, dar își petrece majoritatea timpului pe sol, unde se hrănește.
Hrană:
Gâsca cu cap cenușiu este strict erbivoră și se hrănește cu:
- Iarbă și plante erbacee – preferă vegetația joasă din pajiști.
- Semințe și ierburi perene – o sursă importantă de hrană în timpul iernii.
- Frunze și rădăcini – mai ales în perioadele secetoase.
Fiind o pasăre de uscat, se hrănește exclusiv la sol și nu consumă vegetație acvatică, spre deosebire de alte gâște.
Conservare:
Specia este clasificată ca nepericlitată (LC – Least Concern), având o populație relativ stabilă. Cu toate acestea, unele amenințări includ:
- Pierderea habitatului din cauza activităților agricole și a defrișărilor.
- Vânătoarea ilegală în unele zone din Argentina.
- Prădătorii, cum ar fi vulpile și câinii sălbatici, care atacă ouăle și puii.
Măsurile de conservare propuse includ protejarea zonelor de reproducere și migrație, precum și monitorizarea populației în sălbăticie.