Fazanul comun este una dintre cele mai răspândite specii de păsări de vânătoare. Masculul are un colorit spectaculos, cu pene aurii, verzi și roșii irizate, în timp ce femela este maro pentru a se camufla mai bine. Fazanul comun Este originar de pe malul estic al Marii Negre, fiind adus în Europa de greci și romani. Este mai mic la corp decât fazanul gulerat și cel mongolic și spre deosebire de aceștia, nu are guler alb. Culoarea generală este mai închisă – pe cap și gât – verde metalic, batând în albastru, în rest fondul este roșu închis și aripile brune – verzui. Coada prezintă dungi transversale închise. Fazanul comun este mai puțin prolific decât celelalte subspecii, dar este cu mult mai rezistent, necesitând îngrijiri reduse din partea omului.

Glasulul său este un țipăt, care poate fi auzit seara când se urcă în arbori pentru dormit, dimineața în zori când coboară, ori de câte ori se consideră amenințăți de vreun pericol și în perioada de împerechere. Femela scoate și ea un ticăit ușor, iar în copac se urca fără să dea glas. Dintre simțuri cel mai dezvoltat pare a fi văzul, apoi auzul. Localizarea fazanului în teren depinde de anotimpuri. Primăvara când vegetația începe să se ridice și să ofere adapost, fazanul iese la câmp, la început la culture de păioase și mai târziu în porumbiști. Când porumbul se usucă și frunzele încep să facă zgomot la adierea vântului, fazanul iese și caută ierburile uscate, grupurile de mărăcini, desișurile, etc. Toamna când câmpul este dezgolit fazanul se retrage din nou la adăpostul pădurii, iar în lipsa acestuia în stufărișuri, culturi de protecție și orice vegetație care îi poate oferi adăpost. Manifestă o slabă fidelitate față de locul unde a crescut.