Macacul comun

Macacul comun

by | 1 Dec 2017

Macac comun

maccaca fasicularis

 

Clasa: Mamifere

Ordin: Primates

Familie: Cercopithecidae

Gen: Macaca

Specie: M. fascicularis

Răspândire: sud-estul Asiei (în Indonezia şi Filipine, pâna în sudul Burmei)

Habitatul: liziera pădurilor, mlaştini, malurile apelor şi pădurile riverane, zone agricole, în apropierea oraşelor

Lungimea: corpului:

– masculul: 41 – 64 cm

– femela: 38,5 – 50 cm

Lungimea cozii: 40-66 cm

Greutatea:

– masculul: 4,8 – 7 kg

– femela: 3 – 5 kg

Maturitatea sexuală:

– masculul: 6 ani

– femela: 4 ani

Perioada de împerechere: toamna

Durata gestaţiei: 165 zile

Număr pui la naştere: 1, rar 2 pui

Speranța de viaţă: aproximativ 30 de ani în captivitate

GENERAL

Macacul mâncător de crabi sau macacul comun este cea mai comună maimuță din Asia de Sud-est, habitatul principal fiind format din pădurile și mangrovele de-a lungul râurilor, coastelor și insulelor din larg.

 În Sumatra, acestea ating cele mai înalte densități ale populației în mlaștini amestecate de mangrove, păduri secundare și dealuri fluviale. Unele au fost observate, de asemenea, în mlaștini de apă dulce, pajiști cu pășuni, păduri primare joase.

În Thailanda, macacii cu coada lungă se găsesc în păduri, păduri de bambus și în păduri de foioase.

În Malaezia, ele sunt abundente în pădurile de coastă de coastă. Această specie a fost observată consumând multă apă și crabi, de multe ori locuind lângă zone cu apă.

 

HABITAT

Macacul comun trăiește într-o mare varietate de habitate, inclusiv în pădurile tropicale primare, pădurile tropicale distruse și secundare, pădurile de arbuști și pădurile riverane și de coastă de palmier și mangrove.

De asemenea, ele se adaptează cu ușurință așezărilor umane, fiind  considerate sacre la unele temple hinduse și pe unele insule mici, dar sunt dăunători în jurul fermelor și satelor. De obicei, ele preferă și periferia pădurilor. Gama nativă a acestei specii include cea mai mare parte a continentului sud-estic din Asia de sud-est, Bangladesh sud-est prin Malaezia și insulele maritime din sud-estul insulei Sumatra, Java și Borneo, insulele Filipine și Insulele Nicobar Golful Bengal.

HRANA

În ciuda numelui lor, macacul nu consumă crabi ca sursă principală de hrană, fiind mai degrabă un omnivore oportunist, consumând o varietate de animale și plante. Deși fructele și semințele reprezintă 60-90% din dieta lor, ei mănâncă și frunze, flori, rădăcini și scoarță. Ei uneori se hrănesc cu vertebrate (inclusiv pui de pasăre, cuiburi păsări, șopârle, broaște și pești), nevertebrate și ouă de pasăre.

În Indonezia, specia a devenit un înotător competent și un scafandru pentru crabi și alte crustacee în mlaștinile de mangrove. Un studiu realizat în Bukit Timah, Singapore a înregistrat o dietă compusă din 44% fructe, 27% substanțe animale, 15% flori și alte materii vegetale și 14% alimente furnizate de oameni. Este cunoscut faptul că se hrănesc în câmpurile cultivate cu orez, frunze de cassava, fructe de cauciuc, plante taro, nucă de cocos, mango și alte culturi, cauzând adesea pierderi semnificative pentru fermierii locali. În sate, orașe și orașe, aceștia iau frecvent alimente din coșurile de gunoi.  Speciile pot deveni nemulțumite de hrana pe care o găsesc, ceea ce poate duce la agresivitate asupra oamenilor.  

CONSERVARE

Macacul comun face parte din a treia gamă, cea mai mare din orice specie de primate. Lista roșie a IUCN clasifică speciile ca fiind cel mai puțin amenințate, iar CITES le enumeră în cadrul anexei  II (“nu neapărat amenințat cu dispariția”, în care comerțul trebuie controlat pentru a evita riscurile de dispariție). Un studiu recent al populațiilor sugerează necesitatea unei mai bune monitorizări a populațiilor datorită creșterii comerțului  și a nivelului în creștere a conflictului între macaci și oameni, care reduc nivelurile globale ale populației, în ciuda răspândirii largi a speciilor . Macacul filipinez cu coada lungă (M. f. Philippensis) este listat ca fiind aproape amenințat, iar M. f. condorensis este considerat vulnerabil.

.

LA ZOO BUCURESTI

La Zoo București avem un exemplar mascul, ambasadorul acestei specii.

Mangusta

Mangusta

by | 1 Dec 2017

Mangusta

(mungos mungo)

Regn: Animalia

Increngatura: Chordata

Clasa: Mammalia

Ordin: Carnivora

Subordin: Feliformia

Familie: Herpestidae

Gen: Mungos

Specie: M. mungo

GENERAL

Mangusta este un mamifer mic frecvent întâlnită în părțile centrale și estice ale Africii. Locuiește în savană, păduri deschise și pășuni și se hrănește în primul rând cu gândaci și millipede. Mangustele folosesc diferite tipuri de dunuri pentru adăpost, inclusiv morminte de termite. Mangusta trăiește în colonii cu o structură socială complexă.

HABITAT

Mangusta se găsește într-o mare parte a Africii de Est, Sud-Est și Sud-Central. Există, de asemenea, populații în savanele nordice din Africa de Vest. Aceasta trăiește în savană, în păduri și în pășuni deschise, mai ales în apropierea apei, dar și în ariile uscate, spinoase, dar nu și în deșerturi. Mangustele folosesc diferite tipuri de dune pentru adăpost, cel mai adesea mușuroaie de termite abandonate. Mangustele vor locui, de asemenea, în adăposturi de stâncă si în tufișuri. Mangustele preferă ascunzătorile cu mai multe intrări. Mangustele  trăiesc în grupuri mari. Culturile terenurilor agricole servesc drept sursă suplimentară de hrană.

HRANA

Mangusta se hrănește în principal cu insecte, miriapoduri, reptile mici și păsări, iar cea mai mare parte din dieta lor, este reprezentată  în mod obișnuit de furnici, greieri, termite, lăcuste și omizi. Alte elemente de pradă ale mangustei includ broaște, șopârle, șerpi mici, păsări de sol și ouă atât de păsări, cât și de reptile. Mangustele își folosesc simțul mirosului pentru a-și localiza prada și a le scoate cu ghearele lungi, atât din ​​găuri din pământ, cât și din găuri din copaci. Mangustele sunt întâlnite de asemenea, în apropierea bălegarului de erbivore mari, deoarece acestea atrag insecte.

CONSERVARE

Mangustele trăiesc în multe dintre zonele protejate din Africa. Serengeti din Tanzania, are o densitate de aproximativ 3 manguste/km. În sudul Africii de Sud, numerele de manguste se află la o densitate similară la 2,4/km. Per ansamblu, mangusta tinde să fie mai abundentă în zonele de est și sud-est ale zonei Africii decât în ​​zonele mai occidentale.

LA ZOO BUCURESTI

Zoo București găzduiește trei exemplare de mangustă.

Mara de Patagonia

Mara de Patagonia

by | 1 Dec 2017

MARA DE PATAGONIA

Dolichotis patagonum

Clasa: Mammalia

Ordin: Rodentia

Familie: Caviidae

Specie: Dolichotis patagonum

Greutate: 7,73 kg – 8,44 kg

Lungime: variază între 610 și 810 mm, cu o medie de 700 mm

Perioada de gestație: aproape 100 de zile

Pui la naștere:  1-3 pui

Speranța de viață: 14 ani în grădini zoologice

GENERAL

Mara de Patagonia este cel de-al doilea cel mai mare membru al familiei Caviidae. Ele pot fi deosebite de ceilalți membri ai Caviidae prin dimensiunile lor mari, urechi lungi ca iepurele (Dolichotis înseamnă literalmente “ureche lungă”) și coadă scurtă, aproape fără păr, pe care o ține aproape de corp. Are blană scurtă, gri, cu o zonă de culoare albă,pe coapsă.

Două subspecii sunt recunoscute: Dolichotis patagonum centricola și Dolichotis patagonum patagonum, care se disting în funcție de localizarea geografică și de culoarea blănii.

Mara de Patagonia este rozătoare. În cea mai mare parte a anului, ele călătoresc în perechi de mascul – femelă și, foarte rar. Densitățile populației locale se pot intensifica în mod dramatic în această perioadă, și au fost observate grupuri de până la 70 de indivizi.

HABITAT

Mara de Patagonia trăiește numai în regiunile centrale și sudice ale Argentinei. În general clasificată ca deșert, această zonă prezintă o gamă largă de microhabitate distincte, variind de la câmpiile nisipoase până la stepele arse. Precipitațiile sunt extrem de imprevizibile și există schimbări uriașe în precipitații. Zona este destul de caldă, temperaturile medii vara fiind de obicei în jur de 20 de grade Celsius, iar temperaturile de iarnă rar scadă sub îngheț. În general, mara de Patagonia preferă să construiască dune în habitat deschis, dominat de ierburi și alte plante cu creștere redusă. Ele monitorizează vizual  pradă, ceea ce este mai puțin eficient în habitate mai închise.

Mara de Patagonia este o specie monogamă, iar perechile de sex opus se leagă de obicei pentru viață. Legătura este menținută în principal de eforturile masculului, care urmărește și apără femela oriunde merge. Ca să iși marcheze teritoriul său, el urinează asupra ei, în jurul ei, și o apără cu înverșunare de masculii rivali.

HRANA

Mara de Patagonia arată o flexibilitate considerabilă în adaptarea dietei. Indiferent de sezon, ierburile reprezintă aproape 70% din dieta lor.

În plus față de iarbă, o proporție semnificativă din dieta lui D. patagonum constă din diferite specii de cactuși. În general, cactușii ar putea reprezenta o sursă importantă de apă pentru această specie. Acest lucru poate ajuta la compensarea imprevizibilității precipitațiilor.

CONSERVARE

Mara de Patagonia este clasificată ca fiind aproape amenințată pe lista roșie a speciilor amenințate de către IUCN. Modificarea habitatului, cel mai probabil cauzată de introducerea oilor domestice, este o problemă majoră cu care se confruntă această specie. Dolichotis patagonum sunt, de asemenea, vulnerabile la vânătoare, deoarece sunt ucise pentru carne și piele

LA ZOO BUCUREȘTI

La Zoo București puteți vedea o familie frumoasă compusă din cinci exemplare de Mara de Patagonia!

Marmoseta Geoffroy

Marmoseta Geoffroy

by | 1 Dec 2017

MARMOSETA GEOFFROY

Callithrix geoffroy

Clasa: Mammalia

Ordin: Primates

Familie: Cebidae

Gen: Callithrix

Specie: Callithrix Geoffroy

Greutate: 300 – 360 grame

Lungime: 12-15 cm

Număr de pui: 2 pui

Perioada de gestație: 148 zile

Speranța de viață: 10 ani în sălbăticie, 12 ani în grădini zoologice

GENERAL

Marmoseta lui Geoffroy (Callithrix geoffroyi) se găsește în sud-estul Braziliei. Acestea locuiesc în statul Espirito Santo și în partea estică și nord-estică împădurită a statului Minas Gerais. Se află la nord de Rio Jequitinhonha și Aracuai și de la sud până la granița de stat a Espirito și Rio de Janeiro. Populația de la sud de Rio Jequitinhonha a provenit din animale eliberate în apropierea râului în 1975. Această populație s-a răspândit spre est. O populație hibridă de Callithrix penicillata x C. geoffroy a fost găsită în Serra da Piedade de-a lungul Rio Piracicaba. Marmosetele sunt diurne și arboreale, trăind în grupuri de 8 – 10 indivizi.

Masculul și femela dominantă din fiecare grup de marmosete formează o legătură pereche monogamă. Numai această pereche va reproduce. Comportamentul dominant al femelei de reproducere va opri ovulația la alte femele din grup. Acest proces poate fi ajutat de feromoni produși în glandele mirositoare ale femelelor dominante. Ca urmare, femelele subordonate nu se pot reproduce în timp ce rămân în grup. O astfel de ierarhie este mai puțin evidentă în rândul masculilor.

HABITAT

Marmosetele locuiesc în zonele inferioare secundare și în pădurile sub-montane, pădurile veșnic verzi, marginea pădurilor și zonele de pădure uscate. Ele se găsesc, în general, la o altitudine cuprinsă între 500 și 700 m, dar pot fi găsite la 800 m.

HRANA

Marmosetele sunt omnivore, consumând în principal fructe, insecte și plante. Ele mănâncă și flori, nectar, broaște, melci, șopârle și păianjeni.

.

CONSERVARE

Marmoseta lui Geoffroy este considerată că nu prezintă risc privind dispariția de către de IUCN. Tendința populației pentru această specie este clasificată ca stabilă. Cu toate acestea, distrugerea pe scară largă a habitatului specific al acestei specii, cauzează scăderea populației. În 1982, Russell Mittermeier a recomandat ca C. geoffroy să fie listată ca fiind pe cale de dispariție, însă studiile efectuate în 1991 au descoperit că acestea sunt abundente la nivel local. În 1994, 1996, și în 2000, C. geoffroy a fost catalogată ca fiind vulnerabilă de către IUCN. Astăzi, această specie nu este considerată c fiind amenințată grav cu dispariția.

LA ZOO BUCURESTI

La Zoo București puteți admira 6 exemplare foarte jucăușe de Marmoste Geoffroy!

Marmoseta cu urechi de bumbac

Marmoseta cu urechi de bumbac

by | 1 Dec 2017

MARMOSETA CU URECHI DE BUMBAC

Callithrix jacchus

 

Clasa: Mammalia

Ordin: Primates

Familie: Cebidae

Gen: Callithrix

Specie: Callithrix jacchus

Greutate: 300 – 360 grame

Lungime: 12-15 cm

Număr de pui: 2 pui

Perioada de gestație: 148 zile

Speranța de viață: 10 ani în sălbăticie, 12 ani în grădini zoologice

GENERAL

Marmoseta cu urechi de bumbac  are o lungime a corpului de aproximativ 12 – 15 cm, cu o coadă lungă de 29,5 – 35 cm. Caracteristicile distinctive ale marmosetelor cu urechi de bumbac includ căptușeala alungită a urechilor și zona albă pe frunte. Blana lor de pe cap este, de obicei, maro închis, în timp ce blana lor din spate este de o culoare brun-maro. Acestea au, de asemenea, dungi de coadă foarte pronunțate.

HABITAT

Marmosetele cu urechi de bumbac pot fi găsite în zona de margini a pădurilor, spre deosebire de adâncurile din interiorul acesteia. Ele trăiesc în mai multe tipuri de păduri, inclusiv plantații.

 

HRANA

Această specie mănâncă insecte, păianjeni, fructe, flori și nectar. Mai rar, au fost observate hrănindu-se cu șopârle mici, ouă de pasăre, cuiburi și broaște.

CONSERVARE

Marmosetele cu urechi de bumbac sunt una dintre cele mai periclitate specii callitrichid. Distrugerea completă a habitatului lor din nord-estul Braziliei a amenințat grav această specie, însă numărul lor din zona de sud-est a Braziliei pare să crească. Cu toate acestea, specia a fost încadrată de către IUCN ca neprezentând încă risc pentru includerea în categoria speciilor vulnetabile.

LA ZOO BUCURESTI

La Zoo București puteți admira o pereche de marmosete cu urechi de bumbac!