Codul de bune practici

Al Administratiei Gradina Zoologica Bucuresti

CODUL DE BUNE PRACTICI AL

ADMINISTRAŢIEI GRĂDINA ZOOLOGICĂ BUCUREŞTI

Bunăstarea animalelor în amplasamentele Grădinii zoologice

1.     Bunăstarea animalelor în amplasamentele grădinilor zoologice este guvernată de cinci principii, constituind principalele standarde care trebuie atinse în desfăşurarea activităţilor specifice.

2.     În scopul asigurării unei experienţe pozitive a animalelor, trebuie să fie satisfăcute toate nevoile specifice fiecărei specii în parte, prin punerea la dispoziţie a elementelor de bază precum oxigen, hrană, apă, adăpost corespunzător precum şi evitarea accidentărilor şi îmbolnăvirilor.

3.     În acest sens liniile directoare pentru codul de bune practici sunt reprezentate de următoarele elemente:

i)                 Aprovizionarea cu mâncare şi apă.

Atât hrana cât şi apa constituie nevoile primare de care are nevoie orice animal în vederea dezvoltării în condiţii cât mai asemănatoare cu cele din habitatul lui natural. În acest sens, modalitatea de prezentare a hranei, frecvenţa cu care este administrată precum şi valoarea nutriţională constituie indicatori calitativi ai acesteia.

Hrana trebuie să fie prezentată şi administrată în condiţii care să simuleze cât mai bine comportamentul natural al fiecărei specii atât din punct de vedere al cantităţii, al calităţii cât şi a valorii nutritive, care poate să varieze în funcţie de sezon.

ii)                Amenajarea amplasamentelor.

Fiecare specie de animale trebuie să beneficieze de amplasamente care să simuleze cât mai bine habitatul natural al speciei respective.  În realizarea amplasamentelor trebuie să se ţină cont de crearea unor refugii care să permită animalelor să se adăpostească de condiţii meteorologice nefavorabile precum ploaia, căldura şi frigul.

De asemenea, trebuie să se ţină cont de specificul fiecărei specii de animale în vederea realizării unor condiţii cât mai asemănătoare cu habitatul natural (spre exemplu, animalele care se caţără trebuie să beneficieze de copaci, ramuri sau alte obiecte care să permită impulsionarea unui comportament natural).

Menţinerea igienei în amplasamente trebuie realizată zilnic, în vederea asigurării confortului fiecărei specii în parte.

iii)              Asigurarea îngrijirilor medicale.

Asigurarea îngrijirilor medicale se realizează de către personalul specializat din cadrul grădinii zoologice.

Protejarea animalelor împotriva rănirilor se realizează prin adaptarea amplasamentelor astfel încât acestea să reducă riscul de accidentări precum şi contactul cu alte animale, în măsura în care acest lucru ar putea să producă accidentări.

Animalele trebuie să beneficieze de asistenţă medicală curativă şi preventivă precum şi de medicamentele necesare aplicarii tratamentelor.

Amplasamentele trebuie să fie ţinute curate, astfel încât să controleze sau să reducă riscul de dezvoltare a agenţilor patogeni.

iv)              Asigurarea dezvoltării unui comportament cât mai apropiat de cel din habitatul natural.

Animalele trebuie să beneficieze de oportunitatea de a-şi exprima un comportament cât mai apropiat de cel din habitatul natural, ţinându-se cond de  ghidurile și de recomandările de înmulţire şi reproducere.

v)                Protecţia împotriva fricii şi stresului.

În vederea prtotejării animalelor împotriva fricii şi stresului trebuie avute în vedere o serie de factori precum: componeţa grupului din cadrul aceluiaşi amplasament, sexul şi numărul animalelor precum şi amplasamentul interior şi exterior.

Amplasamentele trebuie să beneficieze de zone speciale în care animalul să poată să se refugieze de alte animale sau de vizitatori. În cazul în care animalele beneficiază de habitate mixte, eventualul conflict inter-specii trebuie monitorizat şi înregistrat în vederea prevenirii unor astfel de situaţii.

I.                Aprovizionarea cu apă şi hrană

4.     Hrana oferită animalelor trebuie să fie prezentată într-o manieră corespunzătoare şi trebuie să fie de o valoare nutritivă, calitate, cantitate şi varietate specifică fiecărei specii în parte, avându-se în vedere condiţia, mărimea, starea psihologică, reproductivă şi de sănatate a fiecărui animal.

5.     Apa trebuie să fie suficientă, prospătă şi curată şi trebuie să fie disponibilă tot timpul animalelor care au nevoie de ea.

6.     Rezervele de apă şi hrană trebuie să fie preparate şi depozitate în condiţii igienice, ţinându-se cont în mod particular de următoarele reguli:

a)     apa şi mâncarea trebuie să fie protejate împotriva condiţiilor care pot să ducă la deteriorarea sau alterarea ei, a contaminării cu insecte, viermi sau alţi paraziţi;

b)     rezervele de apă şi hrană perisiabile, altele decât cele folosite pentru alimentarea zilnică cu produse proaspete, trebuie să fie depozitate în condiţii şi temperaturi optime, prin congelare;

c)     prepararea hranei şi, acolo unde este cazul a apei, trebuie să fie realizată într-un mediu special amenajat şi dotat;

d)     personalul responsabil cu prepararea hranei trebuie să fie instruit cu privire la standardele personale de igienă iar acesta trebuie să se conformeze acestor standarde, avându-se în vedere riscul de contaminare prin contactul cu echipamentul, ustensilele sau suprafeţele cu care intră hrana în contact.

e)     recipientele folosite pentru prepararea hranei şi apei nu trebuiesă fie folosite pentru alte scopuri.

f)      hrana (inclusiv peştele) trebuie să fie depozitată şi preparată într-o zonă separată de fructe, legume sau alte produse.

7.     Comportamentul natural al animalelor, în mod particular aspectele sociale, trebuie să fie avute în considerare atunci când este distribuită hrana şi apa.

8.     Recipientele pentru hrană şi apă, atunci când sunt folosite, trebuie să fie de dimensiuni corespunzătoare şi să fie ţinute în locuri accesibile şi disponibile pentru orice animal din adăpostul respectiv. Metodele de hrănire trebuie să fie sigure pentru animale.

9.     Hrănirea cu animale vii trebuie să fie descurajată şi evitată, fiind posibilă doar în cazuri bine justificate şi cu acordul medicului veterinar, avându-se în vedere relaţia dintre prădător şi pradă (exceptie, reptile). Astfel de hrănire trebuie să supravegheată cu atenţie. Ea nu trebuie să aibă loc în prezenţa publicului.

10.  Hrana şi apa, precum şi recipientele în care acestea sunt servite trebuie să fie poziţionată în aşa fel încât să minimizeze riscul de contaminare prin contactul cu solul, păsările sălbatice, rozători sau alţi dăunători. Recipientele în care se serveşte hrana şi apa trebuie să fie curăţate în mod regulat.

11.  Hrănirea necontrolată a animalelor de către vizitatori trebuie să fie strict interzisă. Atunci cănd acest lucru este permis şi controlat, hrănirea trebuie să fie realizată cu produse corespunzătoare furnizate sau aprobate de către persoana responsabilă cu hrănirea animalelor.

12.  Cantitatea de hrană administrată pe parcursul unei zile trebuie să fie controlată pentru a evita hrănirea excesivă a animalelor. In acest sens se va tine cont de retarele intomcite pentru fiecare animal/specie in parte.

13.  Hrana nemâncată trebuie să fie înlăturată pentru a se asigura igienizarea în cadrul amplasamentelor.

14.  Sfatul medicului veterinar, al biologului, precum și al altor specialişti în ceea ce priveşte nutriţia animalelor trebuie să obţinut şi respectat. De asemenea, trebuie să fie menţinute evideţe şi înregistrări ale tuturor dietelor şi modificărilor din cadrul acestora.

II.              Amenajarea amplasamentelor.

15.  În vederea asigurării bunăstării animalelor, trebuie să fie concepute adăposturi (atât interioare cât şi exterioare) corespunzătoare.

16.  Temperatura, ventilaţia, lumina (atât cea naturală cât şi cea artificială) precum şi nivelurile de zgomot trebuie să fie corespunzătoare, cu respectarea proporţionalităţii între ingienă şi nevoile specifice fiecărui animal din cadrul grădinii zoologice. De asemenea, adăposturile trebuie să fie concepute într-o manieră care să asigure animalelor atât adăpost exterior cât şi exterior, pentru a simula cât mai bine habitatul natural.

17.  În mod particular trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

a)     animalele care au nevoie de anumite condiţii speciale, cele gestante sau cu animale nou-născute trebuie să beneficieze de tratament special;

b)     animalele importate nou venite trebuie să beneficieze de condiţii care să le permită să se acomodeze noului amplasament. În unele cazuri, acest proces poate să fie realizat gradual;

c)     amplasamentele animalelor acvatice trebuie să fie aerate, în funcţie de numărul de specii din fiecare amplasament şi trebuie să fie încălzite şi răcite în conformitate cu nevoile fiecărei specii. Parametrii ambientali precum salinitatea sau calitatea apei, trebuie să fie adecvate fiecărei specii în parte;

d)     amplasamentele interioare trebuie să fie protejate împotriva condiţiilor extreme de căldură, lumină, frig şi umiditate.

18.  Animalele din amplasamentele exterioare trebuie să beneficieze de adăpost suficient pentru a le oferi confortul de care au nevoie. Zonele de refugiu trebuie să fie accesibile animalelor stresate, pentru a le permite să se detaşeze de prezenţa publicului. Adăposturile trebuie să fie construite în aşa fel încât să permită animalelor să dezvolte un comportament defensiv normal.

19.  Trenuie să se asigure adăposturi sigure pentru animale, în vederea evitării oricăror riscuri de accidentare precum şi de pătrunderea în cadrul acestora a unor prădători.

20.  Atunci când într-un adăpost sunt mai multe specii de animale, acesta trebuie să fie conceput în aşa fel încât acestea să nu se rănească între ele.

21.  Adăposturile şi barierele de protecţie trebuie să fie concepute în aşa fel încât să împiedice rănirea animalelor. Trebuie avute în vedere, în mod particular, următoarele aspecte:

a)     orice defect al barierelor de protecţie care ar putea să fie apt să producă o rănire a animalelor trebuie să fie reparat imediat. Dacă nu este posibil acest lucru, animalele trebuie îndepărtate de  posibilul contact cu sursa de pericol până cand aceasta este reparată;

b)     orice vegetaţie care este capabilă să ducă la rănirea animalelor trebuie ţinută sub control sau înlăturată de la rădăcină;

c)     şanţurile umplute cu apă sau uscate folosite pentru a preveni evadarea animalelor trebuie să permită animalelor să se întoarcă în amplasamentul lor;

d)     orice material organic (spre exemplu plantele şi produsele lor, precum seminţele sau fructele) sau anorganic (spre exemplu vopsea sau chimicale) trebuie testate în privinţa toxicităţii înainte de a fi folosite.

22.  Toate plantele şi echipamentele fixe, inclusiv aparatura electrică, trebuie să fie instalate şi menţinute în aşa măsură încât să nu constituie o perturbare a comportamentului animalelor.

23.  Ustensilele sau echipamentele portabile nu trebuie lăsate nesupravegheate în locuri care pot să cauzeze animalelor răni sau care să le ofere mijloacele necesare pentru a evada.

24.  Standardele de igienă, atât a personalului cât şi al amplasamentelor şi sălilor de tratament trebuie să fie menţinute în mod corespunzător. În mod particular, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

a)     trebuie oferită o atenţie sporită curăţării coresponzătoare a amplasamentelor şi echipamentului, pentru a reduce riscul de îmbolnăvire. În cazul animalelor acvatice trebuie monitorizată în permanenţă calitatea apei;

b)     trebuie să fie folosiţi agenţi de curăţare corespunzători, împreună cu rezerve de apă şi metode sigure şi corespunzătoare de a le aplica;

c)     sfaturile medicului veterinar trebuie obţinute şi respectate în ceea ce priveşte modalităţile de curăţare folosite în cadrul amplasamentelor sau a altor zone. Trebuie luate măsuri speciale în cazul în care este detectată o infecţie în cazul unui animal.

25.  Trebuie asigurat un drenaj corespunzător pentru fiecare amplasament, în vederea înlăturării oricărui surplus de apă. De asemena, orice ustensile sau echipamente portabile trebuie sa fie ţinute la distanţa de animale pentru a le feri de eventuale accidentări şi pentru a evita o eventuală evadare.

III.            Asigurarea îngrijirilor medicale.
A.    Controlul de rutină.
26.  Condiţiile, sănătatea şi comportamentul fiecărui animal trebuie să fie verificate cel puţin de două ori pe zi de către persoana sau persoanele care sunt responabile de îngrijirea lor, în vederea înlăturării oricăror condiţii de stres sau nelinişte.

27.  Orice animal care prezintă cauze de îngrijorare trebuie consultat în vederea stabilirii cauzei care a dus la starea respectivă şi anume: stres, boală sau rănire. Atunci când se consideră necesar, acesta trebuie să beneficeze imediat de consult de specialitate precum şi de tratament.

28.  Persoana sau persoanele responsabile cu îngrijirea animalelor trebuie să ţină o evidenţă zilnică care să indice eventualele modificări în dieta zilnică, verificarea stării de sănătate, orice modificări ale comportamentului natural precum şi măsurile care au fost luate în vederea remedierii eventualelor probleme.

B.    Amplasamentele.
29.  Grădina zoologică trebuie să asigure amplasamente corespunzătoare şi igienice, pentru a evita riscul contaminării animalelor cu diverşi agenţi patogeni.

30.  Amplasamentele (atât cele interioare cât şi cele exterioare) trebuie să aibă forma şi designul corespunzător pentru a se asigura:

a)     evitarea dominării animalelor aflate în grupuri sau turme de către anumiţi indivizi din cadrul grupului sau turmei;

b)     evitarea conflictelor dintre animalele din cadrul grupului sau turmei sau dintre diferite specii sau grupuri de vărstă în cazul în care habitatul este unul mixt;

c)     prevenirea răspândirii unui focar de paraziţi sau alţi agenţi patogeni.

31.  Copacii din interiorul amplasamentelor sau din imediata apropiere trebuie să fie verificaţi periodic în vederea evitării rănirii animalelor de crengi rupte, toxicitate sau traumă. Copacii şi plantele căţărătoare trebuie toaletaţi în mod regulat, în vederea prevenirii evadării animalelor.

32.  Distanţa dintre adăposturi şi vizitatori trebuie să fie suficientă pentru a minimiza transmiterea unor boli sau a eventualilor agenţi patogeni.

C.    Îngrijirea veterinară.
33.  Este necesară implementarea unui program de îngrijire veterinară, sub supravegherea medicului veterinar. De asemenea, trebuie dezvoltat un program scris de medicină preventivă care să includă, atunci când este cazul, procedeul de urmat în cazul vaccinării, bolilor, politica post-mortem, contracepţia, carantina, etc.

34.  Serviciile veterinare trebuie să fie realizate de către persoane calificate, experimentate şi competente cu privire la fiecare specie din cadrul colecţiei.

35.  Medicul veterinar trebuie să prezinte dovezi care să ateste educatia permanentă în domeniu atunci când acest lucru este cerut de inspectori, demonstrând continua dezvoltare profesională relevantă cu privire la speciile aflate în colecţie.

36.  Medicul veterinar trebuie să fie responsabil sau implicat activ în următoarele activităţi:

a)     inspecţia de rutină a tuturor animalelor din colecţie;

b)     asigurarea tratamentului tuturor animalelor bolnave;

c)     administrarea vaccinurilor şi deparazitării;

d)     monitorizarea stării de sănătate a tuturor animalelor, inclusiv prelevarea de monstre de sânge sau alte substaţe biologice, în vederea realizării analizelor de laborator;

e)     pregătirea personalului din cadrul grădinii zoologice în ceea ce priveşte sănătatea şi igiena;

f)      asigurarea examinării post-mortem a animalelor, atunci când acest lucru este necesar;

g)     supravegherea perioadei de carantină precum şi alte sarcini cerute de lege sau de bunele practici ale îngrijirilor veterinare din cadrul grădinilor zoologice;

h)     asigurarea nutriţiei şi a dietelor;

i)      realizează proceduri care trebuie urmate în cazul utilizării accidentale de medicamente periculoase.

37.  Nivelul de facilităţi veterinare trebuie să corespundă cu nevoile animalelor, în vederea asigurării bunăstării acestora.

38.  Trebuie ţinute evidenţe exacte, dacă este posibil pe calcultor, prin utilizarea programelor informatice specifice, în vederea punerii la dispoziţia inspectorilor a următoarelor informaţii despre:

a)     medicina preventivă;

b)     medicina clinică şi chirurgicală;

c)     descoperirile patologice rezultate din examinarea post-mortem;

d)     rezultatele examinării post-mortem.

39.  Trebuie să fie concepute sisteme regulate de verificare a animalelor, de către medicul veterinar şi personalul care se ocupă cu îngrijirea acestora, în ceea ce priveşte stările clinice, patologice şi comportamentale, precum şi evidenţa mortalităţii.

40.  Grădina zoologică trebuie să se asigure că sunt disponibile antidoturi pentru potenţialele produse toxice folosite în scop veterinar.

41.  Un membru din cadrul personalului trebuie să fie disponibil tot timpul să ia decizii cu privire la eutanasia animalelor bolnave, la sfatul medicului veterinar. Trebuie asigurată o metodă cât mai uman posibilă, cu respectarea standardelor impuse de protocoale.

42.  Trebuie asigurate facilităţi adecvate pentru examinarea post-mortem a tuturor speciilor din cadrul grădinii zoologice, fie în cadrul biroului veterinar, fie la o distanţă rezonabilă. Animalele decedate trebuie să fie manevrate în condiţii sigure, în vederea minimizării riscului de transmitere a unor infecţii.

43.  Animalele decedate în cadrul grădinii zoologice trebuie să fie examinate post-mortem în concordanţă cu sfatul medicului veterinar. Atunci când este considerat oportun, se vor lua mostre în vederea diagnosticării. Monstrele prelevate trebuie depozitate în conformitate cu indicaţiile medicului veterinar, cât mai departe de substanţele destinate animalelor.

D.    Izolarea şi carantina.

44.  Este necesară amenajarea de zone speciale în cadrul cărora, orice animal nou venit în cadrul grădinii zoologice, săfie izolat în vederea examinării corespunzătoare. Animalele stresate, bolnave sau rănite trebuie să fie puse în stare de carantină, în vederea asigurării tratamentului necesar.

45.  Animalele nou venite trebuie să fie ţinute izolate, oricât de mult este necesar, în vederea examinării corespunzătoare, acomodării cu noul climat precum şi introducerea în starea de carantină în vederea asigurării tratamentului necesar, înainte de a fi plasate alături de alte animale din colecţie.

46.  Echipamenteledeprotecţie şi ustensilele folosite de către personal în zona special amenajată pentru izolarea animalelor trebuie să fie folosite, curăţate şi depozitate doar în zona respectivă.

E.     Salubrizarea şi controlul bolilor.
47.  Deşeurile clinice trebuie să fie îndepărtate cu regularitate şi depozitate în condiţiile determinate de autoritatea locală competentă.

48.  Trebuie stabilit program sigur şi eficient de control al deversării de pesticide, paraziţi şi, acolo unde este cazul, prădători.

49.  Personalul trebuie să fie instruit cu privire la raportarea oricăror oricăror condiţii medicale care ar putea să le afecteze capacitatea de îngrijire a animalelor într-o modalitate sigură şi competentă.

IV.            Asigurarea dezvoltării unui comportament cât mai apropiat de cel din habitatul natural.
50.  Creştere în capativitate trebuie să fie încurajată atunci când există condiţii corespunzătoare şi politici cu privire la fiecare specie deţinută.

51.  Animalele trebuie să beneficieze de condiţii care să le permită sa dezvolete un comportament cât mai apropiat din habitatul natural. Acest lucru poate să fie interzis atunci când încurajarea dezvoltării unui asemenea comportament ar aduce atingere altor animale, pe termen scurt sau lung. De asemena, trebuie concepute măsuri corespunzătoare de prevenire a suprapopulării.

52.  Grădina zoologică trebuie să ţină înregistrări actualizate cu privire la informaţii cu privire la condiţiile biologice şi de creştere aanimalelor, în special în ceea ce priveşte speciile care nu au mai fost deţinute anterior în cadrul grădinii zoologice sau când se planifică noi condiţii de creştere a animalelor din colecţie.

53.  Acomodarea trebuie să privească comportamentul natural al fiecărei specii în vederea asigurării nevoilor fizice şi psihice ale animalelor.

54.  Adăposturile trebuie să fie dotate în concordanţă cu nevoile fiecărui animal, în vederea stimulării şi încurajării dezvoltării unui comportament cât mai natural. Facilităţile de care dispune fiecare animal trebuie să ţină cont de creşterea şi dezvoltarea acestora şi trebuie să le satisfacă nevoile în orice stadiu al dezvoltării.

55.  Speciile de animale sociabile trebuie să fie ţinute în grupuri sociale compatibile. Acestea nu trebuie ţinute izolate decât atunci când acest lucru este necesar în vederea conservării şi asigurării bunăstării grupului şi doar dacă acest lucru nu este în defavoarea specimenului izolat.

56.  Animalele care au o taxonomie diferită nu ar trebui, în mod normal, să fie lăsate să se împerecheze. Atunci când acest lucru este practicat pentru motive justificate, el nu trebuie să compromită integritatea genetică a animalelor.

57.  Atunci când un animal hibrid este transferat într-o altă colecţie trebuie să fie facută această menţiune în mod explicit. Dacă se consideră util, animalul trebuie să fie sterilizat permanent, anterior transferului.

58.  Orice contact fizic între animale şi vizitatori trebuie să fie permis doar pentru o perioadă limitată de timp, cu asigurarea respectării bunăstării animalelor.

59.  Toate animalele trebuie să fie monitorizate de către perosnal competent pentru depistarea din timp a oricăror semne de frică, anxietate, stres sau discomfort. Dacă sunt observate astfel de semne, contactul cu vizitatorii trebuie să înceteze pentru o perioadă suficientă pentru a asigura comfortul animalelor.

V.              Protecţia împotriva fricii şi stresului.
60.  Grădina zoologică trebuie să asigure o politică scrisă cu privire la asigurarea bunăstării animalelor. Aceasta trebuie adusă la cunoştinţa întregului personal.

61.  Animalele trebuie să fie îngrijite doar de către persoanl calificat şi experimentat, sau sub supravegherea acestuia. Îngrijirea animalelor trebuie să fie realizată cu grijă, în vederea asigurării bunăstării animalelor şi evitării unui disconfort, stres sau suferinţă fizică.

62.  Orice contact fizic direct dintre animale şi vizitatori trebuie să fie doar pentru anumite perioade de timp, cu asigurarea bunăstării animalelor şi evitarea creării unei stari de discomfort pentru acestea. Animalele nu trebuie să fie provocate în vederea satisfacerii vizitatorilor.

63.  Animalele care ar putea să reacţioneze într-un mod extrem de stresant nu trebuie să fie ţinute în imediata apropiere vizitatorilor.

64.  Trebuie să fie asigurate condiţii optime, de preferat separate, pentru animalele gestante şi pentru animalele care au pui, în vederea împiedicării stresării exagerate a acestora.

65.  Separarea temporară a unor animale de grup trebuie să fie făcută în aşa măsură încât să nu facă reintegrarea în grupul respectiv dificilă. Animalele care sunt într-un program de eliberare în habitatul lor natural trebuie să fie ferite de orice interacţiune cu publicul dacă acest lucru ar putea să le cauzeze o stare de stres sau ar compromite eliberarea acestora în sălbăticie.

66.  Grădina zoologică trebuie să deţină un plan anual al tuturor animalelor din colecţie care să ofere informaţii cu privire la starea precum şi rolul fiecărui animal. Acesta trebuie să includă considerente care să arate dacă grădina zoologică este capabilă să asigure nevoile specifiece a animalelor deţinute în colecţie, avându-se în vedere fiecare specie şi utilizând date actualizate cu privire la bunăstarea animalelor.

67.  Fumatul în încinta grădinii zoologice este strict interzis, cu excepţia zonelor special amenajate în acest sens, în vederea asigurării sănătăţii şi bunăstării animalelor.

VI.            Transportul şi mutarea animalelor.
68.  Surplusul de animale din cadrul grădinii zoologice trebuie să fie încredinţat doar către ale grădini zoologice, care dispun de facilităţile şi resursele necesare asigurării bunăstării animalelor. Atunci când este cazul, aceştia trebuie să deţină licenţă corespunzătoare pentru deţinerea anumitor specii.

69.   Trebuie să fie asigurate mijloace corespunzătoare de ridicare, depozitare şi transport, atât pentru transportul în interiorul grădinii zoologice cât şi în exteriorul acesteia, pentru toate speciile de animale din colecţie.

70.  Tehnicile de transport şi depozitare folosite trebuie să aibă în vedere temperamentul şi tendinţa de evadare a animalului, în vederea diminuării riscului de rănire, producere de daune sau stres.

71.  Toate animalele transportate în afara grădinii zoologice trebuie să fie ţinute în condiţii de siguranţă în permanenţă. Acestea trebuie să fie ţinute la distanţă de contactul cu alte persoane în afara personalului din cadrul grădinii zoologice.

72.  Personalul trebuie să adopte măsuri de precauţie şi discreţie în cazul transportului unui animal în exteriorul grădinii zoologice, având în vedere imprevizibilitatea comportamentului în afara amplasamentului lor obişnuit.

VII.         Măsuri de conservare şi educare.
A.    Măsuri de conservare.
73.  Grădina zoologică trebuie să întreprindă cel puţin una din următoarele măsuri de conservare:

a)     participarea la cercetări cu privire la metodele de conservare a speciilor;

b)     pregătirea în metode relevante de conservare;

c)     schimbul de informaţii cu privire la conservarea speciilor;

d)     schimbul de informţii cu privire la creşterea în captivitate;

e)     schimbul de informţii cu privire la repopularea sau reintroducerea speciilor în sălbăticie.

74.  Grădina zoologică trebuie să participe cel puţin la una din măsurile de conservare enumerate mai sus.

75.  Orice activitate de cercetare întreprinsă trebuie să fie în acord cu legislaţia relevantă în domeniu. Acestea nu trebuie să cauzeze nici un prejudiciu animalelor implicate.

B.    Măsuri de educare.
76.  Grădina zoologică trebuie să promoveze educarea şi conştientizarea publicului cu privire la conservarea biodiversităţii, în mod particular prin oferirea de informaţii speciile expuse în cadrul grădinii zoologice şi habitatul lor natural.

77.  Grădina zoologică trebuie să aibă scrisă o strategie de educaţie şi un program activ de educaţie.

78.  Informaţii corecte şi actualizate trebuie să fie puse la dispoziţia publicului oricând. În general, acestea trebuie să includă cel puţin numele speciei (atât cel ştiinţific cât şi cel uzual), habitatul lui natural precum, câteva dintre caracteristicile biologice precum şi statusul de conservare.

79.  Principalele obiective care trebuie avute în vedere de către grădinile zoologice în strategia de educare sunt:

i.       stimularea interesului vizitatorilor cuprivire la habitatele animalelor;

ii.     încurajarea publicului cu privire la înţelegerea problemelor de conservare a speciilor;

iii.   atragerea suportului publicului cu privire la măsurile de conservare a speciilor;

iv.   oferirea unei experienţe pentru vizitatori care să îi determine să facă schimbări cu privire la impactul asupra mediului înconjurător (atât pozitive cât şi negative).

80.  Grădinile zoologice trebuie să fie capabile să demonstreze:

–        rolul educaţional al acestora;

–        cum se aplică planul de educaţie diferitelor tipuri de oameni care vizitează grădinile zoologice.

81.  Un sistem educaţional activ răspunde tuturor nevoilor utilizatorilor şi este disponibl oricând persoanelor interesate. Acest program poate să fie dezvoltat pentru o anumită categorie de audienţă (spre exemplu şcoli) cât şi pentru o gamă largă de persoane, din cadrul mai multor categorii de vizitatori.

VIII.       Siguranţa publică.
82.  În afara cazului în care este efectuat controlul de către personalul autorizat, animalele din cadrul grădinii zoologice trebuie să fie menţinute tot timpul în adăposturile lor. În cazul animalelor care nu au spaţiu delimitatat, acestea trebuie să fie menţinute în perimetrul grădinii zoologice.

83.  Toate animalele trebuie să fie ţinute în adăposturile special amenajate în aceste sens, pentru a evita o posibilă evadare. Porţile şi uşile adăposturilor trebuie să fie ţinute încuiate,în vederea prevenirii accesului neautorizat. În general, orice amplasament  ar trebui să fie dotat cu un sistem dublu de porţi/uşi pentru prevenirea evadării, în cazul în care una dintre porţi/uşi a cedat.

84.  Barierele trebuie să fie concepute, construite şi întreţinute într-o manieră sigură şi efectivă, în vederea menţinerii animalelor în adăposturi. Vegetaţia, structurile de căţărare sau alte asemenea obiecte trebuie să fie întreţinute în aşa fel încât să nu ajute la evadarea animalelor.

85.  Porţile, uşile şi barierele care duc către adăposturile animalelor, unde are acces publicul, trebuie să fie concepute, construite şi întreţinute în aşa măsură încât să împiedice blocarea sau rănirea vizitatorilor, în mod particular copiii sau persoanele cu dizabilităţi.

86.  În zonele unde este instalat gard electric, acesta trebuie să fie conform cu normlele legale impuse. Gardul electric folosit pentru adăposturile animalelor trebuie să fie verificat zilnic şi trebuie să dispună de sursă de alimentare alternativă în caz de pană de curent.

87.  Animalele care se caţără sau sar trebuie să fie ţinute în adăposturi suficient de sigure încât să împiedice evadarea acestora, avându-se în vedere înălţimile minime recomandate. De asemenea, animalele care sapă sau trăiesc în vizuini trebuie ţinuteîn adăposturi care împiedice evadarea acestora pe sub bariere.

88.  Atunci când sunt folosite garduri pentru îngrădirea adăposturilor, acestea trebuie să fie fixate bine în pământ, materialele folosite trebuind să asigure siguranţă şi protecţie.

IX.           Managementul şi întreţinerea.
89.  Clădirile, structurile şi zonele unde are acces publicul trebuie să fie întreţinute periodic, în vederea asigurării unor condiţii sigure. Vizitatorilor le este interzis accesul în clădirile sau în alte zone din cadrul grădinii zoologice care prezintă un risc pentru siguranţa şi sănătatea acestora.

90.  Zonele unde este permis accesul vizitatorilor trebuie să fie dotate cu plăcuţe de atenţionare, în special în zonele cu pericol de cădere sau împiedicare.

91.  În zonele unde accesul vizitatorilor se face prin indermediul scărilor, acestea trebuie să fie dotate cu bară de susţinere. În această situaţie trebuie în vedere persoanele cu handicap locomotor şi persoanele cu dizabilităţi, acestea trebuind  să beneficieze de aparatură care să le faciliteze accesul în zonele respective.

92.  Copacii aflaţi în zonele în care vizitatorii au acces trebuie să fie inspectaţi şi toaletaţi cu regularitate de către personal calificat, în vederea evitării rănirii vizitatorilor de crengile sau copacii căzuţi. În mod similar, vegetaţia precum urzicile sau scaietele trebuie să fie ţinute sub control, în vederea evitării accidentării vizitatorilor.

93.  Acolo unde sunt amenajate poteci printre adăposturile animalelor, acestea trebuie să fie concepute, construite şi întreţinute în vederea asigurării trecerii în condiţii de siguranţă a vizitatorilor, evitându-se contactul cu animalele.

X.              Protecţia publicului.
94.  Orice persoană licenţiată în folosirea armelor de foc trebuie să se supună unui antrenament corespunzător, realizat de persoane calificate. Acest antrenament trebuie să fie repetat periodic şi trebuie să fie înregistrat în vederea punerii la dispoziţie în cazul unei inspecţii.

95.  Personalul grădinii zoologice trebuie să fie instruit cu privire la practicile medicinale, în special cu privire la riscuri, efectele secundare, riscurile umane atunci când este cazul şi protocoalele în caz de urgenţă.

 

96.  Atunci când amplasamentele sunt înconjurate de şanţuri (uscate sau implute cu apă) în vederea ţinerii animalelor în zona arondată amplasamentului, acestea trebuie să fie însoţite de garduri, ziduri sau alte asemenea mijloace, suficiente pentru prevenirea apropierii publicului de margini.

 

97.  Sârma ghimpată sau gardul electric trebuie să fie amplasate în aşa măsură încât vizitatorii să nu aibă contact direct cu ele.

98.  Barierele de siguranţă trebuie să fie concepute pentru prevenirea accesului copiilor, pe sub sau peste ele. De asemenea, ele trebuie să fie concepute în aşa fel încât să descurajeze vizitatorii dea se aşeze pe ele.

XI.            Evadările.
99.  Perimetrul grădinii zoologice, inclusiv punctele de acces, trebuie să fie concepute, construite şi întreţinute pentru descurajarea accesului neautorizat în cadrul grădinii zoologice precum şi pentru împiedicarea evadării animalelor.

100.                   Grădina zoologică trebuie să fie dotată cu sisteme de protecţie şi alarmare care să prevină riscul de furt, daune materiale sau eliberări de animale de către persoane care pătrund neautorizat, în afara orelor de vizită, în perimetrul grădinii zoologice.

101.                   Personalul grădinii zoologice trebuie să prevadă eventualul pericol care ar putea să fie cauzat în cazul evadării unui animal şi să stabilească eventualul traseu pe care l-ar parcurge animalul ulterior evadării.  Trebuie realizate toate mijloacele necesare în vederea recuperării oricărui animal care a evadat, viu sau mort.

102.                   Procedurile privitoare la recuperarea animalelor în caz de evadare (atât în cadrul grădinii zoologice cât şi în afara acesteia), eliberare accidentală sau neautorizată trebuie aduse în atenţia şi la dispoziţia întregului personal, printr-un document scris.

103.                   Procedurile cu privirea la evadarea animalelor trebuie să includă următoarele aspecte:

a)      raportarea fiecărei evadări prin cea mai rapidă metodă posibilă, către cel mai experimantat membru al personalului disponibil;

b)     răspunsul pentru o evadare, în oricare dintre situaţii, spre exemplu dacă personalul de pe tura de zi este la datorie, dacă vizitatoii sunt prezenţi sau dacă au evadat mai multe animale;

c)     care este protocolul în eventualitatea unei evadări, incluzând recuperarea animalului, protecţia vizitatorilor, alertarea poliţiei şi a altor autorităţi competente;

d)     controlul vizitatorilor inclusiv oferirea de asigurări, adăpostireea acestora în clădiri cu uşi şi ferestre închise, evacuarea grădinii zoologice;

e)     securizarea perimetrului grădinii zoologice prin închiderea tuturor punctelor de acces sau ieşire din aceasta;

f)      aprovizionarea cu arme de foc şi echipamente de tranchilizare în vederea tranchilizării sau omorârii animalului evadat, conform detaliilor stabilite de personalul grădinii zoologice şi poliţie;

g)     aprovizionarea cu echipament adecvat a membrilor echipei de  recuperare, inclusiv cu vehicule de protecţie.

104.                   Un membru al personalului trebuie să fie tot timpul disponibil pentru luarea deciziei de eutanasiere a animalelor evadate.

105.                   Grădina zoologică trebuie să stabilească un lanţ al responsabilităţilor, care trebuie să fie scris şi actualizat în permanenţă. Acesta trebuie să fie comunicat întregului personal şi publicat în zonele destinate personalului.

106.                   Grădina zoologică este responsabilă de selecţia armelor de foc şi a echipamentelor de tranchilizare corespunzătoare, în vederea gestionării situaţiei de evadare a unui animal. Întreg personalul trebuie să fie instruit cu privire la procedurile în caz de urgenţă de evadare a unui animal.

107.                   Toate evadările trebuie să fie înregistrate, fiind obligatorie întocmirea unui raport detaliat cu privire la evadarea respectivă. De asemenea, este obligatorie notificarea autorităţilor competente în cel mai scurt timp posibil, nu mai tarziu de 24 de ore cu privire la evadarea oricărui animal sălbatic.

XII.         Ieşirile și indicatoarele
108.                   Ieşirile trebuie să fie poziţionate şi semnalizate corespunzător. Orice ieşire principală trebuie curată şi uşor de deschis din interior, în vederea evacuării vizitatorilor din grădina zoologică.

109.                   De asemenea, acestea trebuie să poată să fie închise oricând, pentru prevenirea evadării animalelor.

110.                   Un număr adecvat de indicatoare de avertizare precum şi panouri informative corespunzătoare trebuie să fie amplasate în toate locurile unde vizitatorii ar putea să intre în contact cu animalele. Acestea pot să fie alcătuite fie din simboluri, fie din simboluri împreună cu mesaje de atenţionare scrise.

111.                   În cazul în care amplasamentele sunt împrejmuite de garduri electrice, acesteatrebuie să fie semnalizate corespunzător, conform prevederilor legale.

112.                   Pe lângă bariere, indicatoare de avertizare trebuie amplasate în toate zonele unde personalul sau vizitatorii ar putea să cadă.

113.                   Toate clădirile care nu sunt sigure, trebuie să fie ţinute închise. Pe lângă acest lucru, trebuie montate indicatoare de avertizarecare să arate că accesul în clădirile respective este fie nesigur, fie interzis.

114.                   În zonele în care este permis accesul cu vehicule manevrate de către personalul grădinii zoologice, trebuie amplasate indicatoare în acest sens însoţite de marcaje rutiere.

115.                   Grădina zoologică trebuie să aibă în vedere utilizarea de semne care să fie suficient de clare şi accesibile tuturor categoriilor de vizitatori (spre exemplu copii, persoane care nu ştiu să citească, persoane străine).

XIII.       Evidenţa colecţiei.
116.                   Grădina zoologică trebuie să ţină şi să actualizeze evidenţa tuturor exemplarelor din colecţie. Atunci când acest lucru este posibil, animalele trebuie să fie identificate individual.

117.                   Evidenţa trebuie să fie actualizată periodic şi ţinută într-un registru (în format fizic sau electronic) pentru a facilita accesul rapid la informaţiile necesare. Aceasta trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:

a)     identificare şi numele ştiinţific;

b)     originea (dacă este animal sălbatic sau crescut în captivitate, inclusiv datele de identificare al părinţilor şi, dacă este cazul locaţia anterioară);

c)     data intrării în colecţie şi persoana de la care a fost primit;

d)     data (sau data estimativă) a naşterii sau eclozării;

e)     sexul (atunci când acesta este cunoscut);

f)      orice semne distinctive, inclusiv microcipuri;

g)     starea clinică, inclusiv detaliile despre fiecare tratament primit;

h)     istoriculvieţii şi al comportamentului;

i)      data morţii şi rezultatele examinării post-mortem şi a analizelor medicale;

j)      atunci când aavut loc o evadare, prejudiciu sau rănire cauzată animalului sau de către acesta trebuie menţionate motivele evadării, prejudiciile sau rănirile suferite precum şi şi măsurile întreprise în vederea remedierii acestor probleme;

k)     mâncarea şi dieta.

118.                   Pe lângă aceste evidenţe individuale, anual trebuie realizată şi o evidenţă a tuturor animalelor din colecţie. O copie trebuie să fie înaintată autorităţilor locale competente.

119.                   Evidenţa anuală a colecţiei trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:

a)     numele comun şi cel ştiinţific al speciilor;

b)     totalul colecţiei la data de 1 ianuarie;

c)     numărul de animale primite din surse exterioare pe parcursul anului;

d)     numărul naşterilor sau eclozărilor din cadrul colecţiei pe parcursul anului;

e)     numărul deceselor;

f)      numărul de animale expediate, inclusiv vânzări;

g)     numărul total de exemplare dincolecţie, la data de 31 decembrie;

h)     sexul fiecărui animal, acolo unde este cunoscut.

XIV.       Pregătirea personalului.
120.                   Numărul, experienţa şi pregătirea personalului din cadrul grădinii zoologice trebuie să fie suficient pentru a asigura buna desfăşurare a activităţilor, ţinându-se cont şi de sărbători, îmbolnăviri sau alte absenţe.

121.                   Trebuie ţinută o listă cu personalul care este autorizat să interacţioneze cu animalele, precum şi resposabilităţile, nivelul de experienţă, pregătire şi calificare a ficăruia.

122.                   Personalul competent trebuie să fie tot timpul disponibil şi la datorie. Fiecare membru al personalului trebuie să fie competent în responsabilităţile individuale şi trebuie să beneficieze de oportunitatea de a beneficia de pregătire, în vederea atingerii unei calificări optime.

123.                   Grădina zoologică trebuie să se asigure că persoanlul angajat nu are condamnări cu privire la fapte care aduc atingere bunăstării animalelor sau măsurilor de conservare, conform prevederilor legale.

XV.         Facilităţile publice.
124.                   Trusele de prim ajutor precum şi punctele de acordare a primului ajutor trebuie să fie accesibile în permanenţă şi semnalizate corespunzător.

125.                   Pe durata desfăşurării programului, un număr adecvat de personal instruit în acordarea primului ajutor trebuie să fie disponibil în vederea acordării acestuia. În acest scop trebuie întocmite instrucţiuni scrise cu privire la îngrijirea medicală precum şi procedurile care trebuie urmate în eventualitatea unui incident care include contactul dintre un animal veninos şi personal sau vizitatori.

126.                   Aceste instrucţiuni trebuie să includă măsurile imediate care trebuie întreprinse, printre care şi completarea unui formular care să fie trimis către spital împreună cu victima.

127.                   Acest formular trebuie să includă următoarele precizări:

a)     natura muşcăturii sau înţepăturii şi speciile care au cauzat acest lucru;

b)     specificaţiile anti-veninului care însoţeste pacientul;

c)     numărul de telefon al celui mai apropiat centru care se ocupă cu studierea veninului;

d)     numărul de telefon al specialistului care trebuie contactat;

e)     atunci când acest lucru este aplicabil, înregistrările medicale ale victimei din cadrul personalului;

128.                   Instalaţiile sanitare trebuie să fie adecvate, echipate şi întreţinute corespunzător, cu asigurarea unei cantităţi suficiente de apă curată,săpun şi mijloace de uscare a mâinilor.

XVI.      Zonele de contact cu animalele.

129.                   În cazul în care sunt zone special amenajate în care vizitatorii pot să interacţioneze direct cu animalele (în special animale exotice ierbivore sau primate), trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

a)     riscurile asumate, în special în ceea ce priveşte bolile transmisibile de la animale la om şi contactul direct cu animalele.

b)     numărul maxim de vizitatori care au permisiunea de a intra în amplasament precum şi regulile pe care aceştia trebuie să le respecte;

c)     asigurarea în permanenţă a personalului caresă-i însoţească pe vizitatori pe toată durata vizitei, în vederea asigurării respectării protocoalelor şi a intervenţiei în cazul în care intervine un conflict între vizitatori şi animale;

d)     personalul şi/sau vizitatorii trebuie să dispuna de mijloace clar definite care să le permită să cheme după ajutor atunci când este cazul, inclusiv personalul specializat în acordarea primului ajutor;

e)     hrănirea animalelor trebuie să aibă loc doar sub supravegherea personalului care însoţeşte vizitatorii.

XVII.     Achiziţia, eutanasia şi examinarea post-mortem a animalelor din colecţie
130.                   Achiziţia oricăror animale trebuie să se realizeze ţinându-se cont de următoarele aspecte:

–        legalitatea achiziţiei;

–        necesitatea achiziţiei;

–        provenienţa animalului;

–        bunăstarea animalului;

131.                   Atunci când se primesc animale, Gradina Zoologică trebuie să se asigure că dispune de condiţii care sa asigure comfortul animalului si simularea unui comportament cât mai apropiat de cel din habitatul natural.

132.                   Eutanasia este o procedură acceptabilă doar în măsura în care acesta nu poate să beneficieze de toate condiţiile necesare pentru asigurarea bunăstării acestuia, atunci când eliberarea acestuia în sălbăticie nu este posibilă.

133.                   Eutanasia este jutificabilă în următoarele condiţii:

–        dacă, în opinia medicului veterinar, animalul suferă de o boală incurabilă sau de dureri sau suferinţe severe, care nu pot să fie ameliorate sau înlăturate;

–        dacă animalul prezintă un grad ridicat de pericolo pentru siguranţa oamenilor (spre exemplu în cazul evadării);

–        dacă este necesară eliminarea surplusului de animale, atunci când suprapopularea ar putea să aducă atingere celorlalte animale.

134.                   Eutanasia trebuie să fie realizată prin metode cât mai umane şi scurte, în vederea minimizării suferinţei provocate animalului.

135.                   În mod normal, carcasele de animale trebuie să fie înlăturate repede şi prin metode sigure şi transportate către un laborator veterinar profesional.

136.                   Atunci când acest lucru nu este posibil, trebuie asigurate toate condiţiile desfăşurării examinării post-mortem într-o manieră sigură şi igienică.

137.                   Atunci când examinarea post-mortem imediată nu este posibilă atunci, după consultarea cu medicul veterinar, se va proceda la dopozitarea carcaselor în spaţii şi la temperaturi optime, în vederea asigurării autopsiei la un moment ulterior, fără alterarea materialului supus examinării.

138.                   Carcasele nu trebuie să fie congelate decât în cazul în care medicul veterinar solicita acest lucru în mod expres.

139.                   În cazul animalelor care se descompun foarte repede (spre exemplu peştii), atunci când este imperios necesar a se proceda cât mai repede la examinarea post-mortem, acest lucru se va putea realiza şi de către peronal calificat din cadrul grădinii zoologice, nefiind necesară examinarea de către medicul veterinar.

140.                   După realizarea examinării post-mortem, carcasele şi organele trebuie să fie aruncate conformdispoziţiilor legale în vigoare. Atunci când acest lucru este posibil, carcasele specimenelor  importantevor fi oferite instituţiilor instituţiilor ştiinţifice (în mod special muzeelor).

141.                   Tehnicile de examinare post-mortem trebuie să fie realizate în mod corespunzătoar, astfel încât să nu ducă la distrugerea carcasei animalului supus examinării.