Un semnal de alarmă pentru viitorul planetei

Un semnal de alarmă pentru viitorul planetei

Noțiuni precum „iubitor de natură” sau „iubitor de animale” își pierd din semnificație și realism în fața cifrelor dramatice, publicate de instituții și organizații care urmăresc evoluția vieții pe pământ.
Inconștiență sau nepăsare, lipsă de cunoaștere și lista poate continua, sunt motive care au dus la o gestiune lipsită de coerență și inteligență a resurselor naturale ale planetei. Aflat într-un raport de cauză-efect, fenomenul complex al evoluției vieții pe Terra a atins un punct culminat de criză, în care se pune problema luării unor măsuri clare și rapide.
Practic realitatea stă cam așa, în ultimii 50 de ani, numărul de animale sălbatice a scăzut cu 60% și aici vorbim despre pești, păsări, mamifere. Procesul nu este unul lent iar cifrele cresc în progresie geometrică.
Cum va arăta viitorul, în acest ritm?
Nu este o întrebare lansată de un film sau un roman Sf, ci o realitate dură, la care trebuie să facem față noi toți!
Este știut faptul că dacă o specie aparent mai puțin importantă dispare, atunci un întreg lanț trofic este destabilizat. De fapt, intervenția omului asupra naturii a avut repercusiuni catastrofale și numai o acțiune rapidă, prin proiecte susținute poate îndrepta acest rău.
Oceanele și mările planetei, apele în general au fost exploatate și poluate fără încetare, iar acestea sunt mediu de viață pentru numeroase specii de animale și plante. Marea majoritate a campaniilor de conștientizare din ultimii ani au pus un accent sporit pe efectele negative ale plasticului în viața noastră a tuturor, oameni și animale deopotrivă.
Nefiind biodegradabil, reciclabil da, otrăvește practic mediul în care este depozitat sau, din păcate abandonat de către om. Imaginile dramatice surprinse cu animale, păsări sau pești captivi în veritabile curse ale morții au făcut înconjurul internetului.
Poate că nu v-ați gândit niciodată, dar cel de unică folosință, precum aparent inofensivele paie pentru băuturile răcoritoare, sau tacâmurile de la fast food se pot aduna în cantități impresionante, în mări și oceane din cauza deversărilor.
Pescuitul excesiv a dus la reducerea resurselor de hrană și la dispariția unor specii, braconajul, agricultura pe bază de produse chimice, deversările sunt acțiuni ale omului împotriva biodiversității. Practic, rata de extincție a ajuns de 1000 de ori mai mare decât înainte de modificările biologice și chimice.
Dacă vorbim despre defrișări, atunci trebuie să subliniem că statisticile anunță faptul că circa 20% din pădurea tropicală din Amazon a dispărut în ultimii cincizeci de ani.
De aceea, noțiuni precum „specie amenințată”, sau „specie pe cale de dispariție” sunt cât se poate de adevărate. Din păcate, omul este responsabil pentru faptul că, din multe puncte de vedere, calitatea vieții pe pământ a scăzut simțitor în ultimii 50 de ani.
Este adevărat că cifrele sunt alarmante, dar nu este totul pierdut, suntem încă în timp pentru a opri anumite fenomene negative, de distrugere și degradare. A conserva nu înseamnă numai a salva de la dispariție anumite specii, ci de a înțelege și susține echilibrul vieții pe pământ, în întreaga sa anvergură. Prezentul reprezintă baza de pornire pentru un viitor sigur, sănătos și curat.

23 OCTOMBRIE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A LEOPARDULUI DE ZĂPADĂ

23 OCTOMBRIE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A LEOPARDULUI DE ZĂPADĂ

Am avut noroc de o zi frumoasă de toamnă, așa că am putut să îl serbăm cu soare și căldură pe Valdi, leopardul de zăpadă.
La eveniment au participat un grup de copii de la Olga Gudynn International School, dar și toți cei aflați în vizită la Grădina Zoologică.
După o lecție în aer liber, în care atât cei mici cât și adulții au aflat despre hrana, comportamentul, arealul de răspândire, sau problemele legate de braconaj și pierderea habitatului natural al leopardului, s-au vizitat și alte specii de animale. La fiecare, a avut loc un dialog cu participanții ce au dovedit un real interes pentru astfel de evenimente educative, manifestându-și curiozitatea față de viața animalelor sălbatice.
La sfârșitul turului ghidat, a urmat o serie de întrebări și răspunsuri și câteva jocuri recreative.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două ore și a implicat copiii și cadrele didactice de la ISOG dar și vizitatori ai grădinii care au participat cu plăcere la Ziua Leopardului de Zăpadă.

31 OCTOMBRIE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MĂRII NEGRE

31 OCTOMBRIE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MĂRII NEGRE

THE BLACK SEA DAY

Sărbătorită pe 31 octombrie, Ziua Internațională a Mării Negre, marchează data la care
cele şase ţări riverane Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina, au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră, în 1996.
Documentul conţine strategii şi măsuri pentru salvarea şi reabilitarea Mării Negre, cu accent pe reducerea impactului poluării asupra ecosistemului marin.
Bătrânul Pont Euxin are multe povești de spus, în bogata sa istorie, pe malurile sale s-au peridat civilizații și popoare ce au lăsat mărturie orașe întregi, poeme și legende. Dar, dincolo de latura poetică și artistică, Marea Neagră reprezintă și o sursă bogată de resurse naturale. Este cel mai cel mai mare bazin de apă salmastră(cu o salinitate scăzută) al lumii, cu o faună și floră variată. Suprafața sa totală este de circa 423.000 km pătrați, iar la noi în țară litoralul se întinde pe 245 km.
Din păcate, ca și în multe alte cazuri, intervenția omului a dus la un dezechilibru major în evoluția biodiversității. Exploatarea resurselor de petrol și gaze naturale, agricultura pe bază de produse chimice, poluarea, deversările, activitatea portuară sunt doar câteva exemple care au dus la dispariția unor specii de plante și animale marine. Intensificarea transporturilor a însemnat și apariția unor specii, aduse de vasele ce traversează mările și oceanele lumi. Și-au găsit un mediu propice de dezvoltare dar au interacționat într-un mod negativ cu cele autohtone. Dacă mai punem la socoteală și reducerea sau pierderea habitatelor naturale, din diverse motive, ce țin de activitatea omului, ne putem da seama de anvergura unui fenomen complex, ce duce la afectarea în timp, a biodiversității din Marea Neagră.
Ziua Internațională a Mării Negre reprezintă un pas înainte în conștientizare și acțiune de protejare atât pentru generația actuală cât și viitor.

LEOPARDUL DE ZĂPADĂ Un aristrocrat enigmatic al înălțimilor

LEOPARDUL DE ZĂPADĂ Un aristrocrat enigmatic al înălțimilor

LEOPARDUL DE ZĂPADĂ
Un aristrocrat enigmatic al înălțimilor

Solitar și misterios, leopardul de zăpadă(Panthera Uncia) este un mamifer de dimensiuni mari, din clasa felidelor.
Pentru a crește gradul de conștientizare asupra numărului mic de exemplare ce trăiesc în libertate, statisticile vorbesc de circa 6000, organismele internaționale de specialitate au stabilit data de 23 octombrie ca Ziua Internațională a Leopardului de zăpadă. Manifestările ce au loc în jurul acestei date aduc în prim plan nevoia de conservare a speciei și importanța adoptării măsurilor de prevenire a braconajului.
Arealul său de răspândire se întinde pe o suprafață largă din zonele muntoase ale Asiei Centrale. De fapt, fiecare exemplar vânează pe o zonă întinsă, un teritoriu bine determinat, trăiește solitar, la altitudini de până la 4500 m, pe crestele munților, sau pe platouri înalte.
Pândește cu multă răbdare și vânează grațiosul ibex, capre de munte, păsări, iepuri sau chiar reni, fiind capabil să doboare o pradă de trei ori mai mare decât el. Este greu de observat, deoarece este activ mai mult seara sau la răsăritul soarelui. Pe timpul zilei este retras, sporind misterul țesut în jurul obiceiurilor și comportamentului său.
Aspectul său este foarte elegant, un corp fluid, de felină mare, cu o blană spectaculoasă deasă și moale, în nuanțe de gri fum până la un alb argintiu, cu pete negre. Asemeni amprentelor umane, fiecare exemplar deține un cod cromatic și de dispunere a petelor. Privirea magnetică, metalizată denotă o atenție deosebită, iar coada groasă, acoperită de blană îi servește ca balansoar în sărituri.
La Grădina Zoologică din București, puteți admira în fiecare zi un superb exemplar pe nume Valdi, căruia îi place viața la înălțime și este un nobil desăvârșit!

Fenek -O vulpe în deșert

Fenek -O vulpe în deșert

Cea mai mică specie de vulpe din lume, Fenekul este un veritabil supraviețuitor al deșertului.
Corpul său are o lungime de 34-36 cm, coada este de 28-30 cm și ajunge până la greutatea de un kilogram și jumătate. Labele sale sunt în întregime acoperite de blană, ce asigură protecția împotriva temperaturilor extreme și ajută la deplasarea pe nisip. Interesante și amuzante, urechile supradimensionate sunt un excelent sistem audio și termic în egală măsură. Funcționează precum un radar ultrasofisticat în detectarea prădătorilor dar și al hranei, localizând prada în primul rând prin sunet. Fenekul vânează insecte, rozătoare, păsări, șopârle dar adaugă în dieta zilnică și rădăcini sau plante care îi furnizează doza necesară de apă.
Totodată urechile asemănătoare celor de liliac acționează ca radiatoarele și disipează căldura.
Fenekul este un animal monogam, trăiește în grupuri formate din descendenți de mai multe generații. În arealul său de răspândire este activ atunci când temperatura scade, adică mai ales după apusul soarelui, când vânează și sapă tuneluri în nisip pentru a-și face adăpost.
Aspectul său drăgălaș și dimensiunile reduse l-au făcut un animal atractiv de companie, un fenomen care a dus la scăderea drastică a numărului de exemplare, alături de vânatul excesiv pentru blana sa deasă.
Dacă am reușit să vă captăm interesul pentru acest minunat animal, vă așteptăm la Zoo să îl admirați și să aflați mai multe despre Fenek!