Kinkajou

(Potos flavus)

Clasa: Mamifere

Ordin: Carnivora

Familie: Procyonidae

Gen: Potos

Specie: P. flavus (singurul membru al genului Potos)

Distribuție: America Centrală și America de Sud

Greutate: 2-3 kg

Lungimea corpului:40-50 cm

Lungimea cozii: 40-55 cm

Hrană: fructe (în special smochine), frunze, flori, nectar, uneori insecte (preferă furnicile)

Habitat: păduri tropicale (animal arboricol, nocturn)

Prădători: vulturul Isidor, acvila Harpia, jaguarul, omul.

Gestația: 112-118 zile

Număr pui la naștere: 1, rar 2

Speranța de viață: 18-21 ani

Statutul de conservare: risc scăzut de dispariție (IUCN-Lista Roşie). Cu toate acestea, sunt vânate pentru comerțul ilegal ca animale de compaie, pentru blana lor (se fac portofele și șei de cai), dar și pentru carnea lor. 

Au blana cu păr scurt, o coadă foarte flexibilă cu care se agață de crengi. Limba este lungă de 12 cm și folosită pentru a culege nectarul din flori și insectele. Este înrudit cu ratonul și panda roşu. Seamană puțin cu maimuțele dar nu este înrudit cu ele. Au capul rotund, urechile mici și picioare scurte. 

Este activ între orele 19.00 și miezul nopții și încă aproape o oră înainte de dimineață. În timpul zilei doarme în zone umbrite între crengile copacilor evitând lumina directă a soarelui. Uneori sunt păstrați ca animale de companie. Sunt jucăuși, în general, liniștiți, docili și nu miros urât. Pot fi agresivi când sunt treziți în timpul zilei, la zgomote și mișcări bruște.