Corali

Corali

Recifurile de corali, împreună cu habitatele de mangrove și alte medii marine tropicale, susțin cea mai mare biodiversitate marină din lume. Coralii sunt colonii de animale micuțe, numite polipi, fiecare coral având un corp sub formă de sac. Unul dintre capete este atașat de un schelet de calciu, iar celălalt capăt este deschis și înconjurat de tentacule.

Majoritatea coralilor își folosesc celulele urzicătoare pentru a se hrăni cu placton și peștișori, noaptea, iar ziua obțin energie de la algele simbiotice din stomacul lor. Energia și oxigenul create ajută coralul să crească și să construiască structuri de calciu (recife). Algele sunt și cele care dau culoare coralilor.

Polipii se pot apara singuri sau în grupuri de indivizi, în ultimul caz, anumite exemplare se specializează uneori pentru diferite funcții, cum ar fi reproducerea, hrănirea sau apărarea.

Peste un sfert (27%) din cele 845 de specii de corali de construcție a recifurilor din lume au fost listate ca amenințate pe lista roșie a IUCN, iar 20% sunt considerate aproape amenințate. Coralii reprezintă un habitat esențial pentru multe specii de pești și nevertebrate, ceea ce le face cele mai diverse ecosisteme din ocean.

Recifele de corali din regiunea Caraibelor au fost afectate de declinul recent, rapid al populației a două specii-cheie: Staghorn Coral (Acropora cervicornis) și Elkhorn Coral (Acropora palmata), ambele fiind listate ca amenințate critic cu dispariția.

Amenințările primare pentru corali sunt schimbările climatice și pescuitul distructiv, scăderea calității apei urmare a  poluării și degradarea habitatelor de coastă. Schimbările climatice determină creșterea temperaturii apei și intensificarea radiației solare, ceea ce duce la înălbirea coralilor și la îmbolnăvirea adesea a mortalității coralului în masă. Un studiu realizat de IUCN în 2008 a constatat că 566 din 799 de specii de corali de apă caldă de recif sunt probabil afectate de impactul schimbărilor climatice.

O altă amenințare la adresa coralilor este creșterea nivelului de dioxid de carbon atmosferic. Aceasta reduce concentrațiile de ioni de carbonat de ocean și capacitatea coralilor de a construi schelete.

Când coralii mor, la fel și alte plante și animale care depind de recife de corali pentru hrană și adăpost, ceea ce poate duce la prăbușirea unor ecosisteme întregi“, afirmă Kent Carpenter, coordonatorul Programului speciilor IUCN.

La nivel global, Arhipelagul Indo-Malay-Filipine sau “Triunghiul Coralilor” are cel mai mare număr de specii în categorii amenințate. Această regiune este cunoscută și ca epicentrul biodiversității marine și are cea mai mare bogăție de specii de corali.

Deși au fost afectate de evenimentele de încălzire localizate, de dezvoltarea litoralului și de alte activități umane, recifele de corali din Pacificul de Sud și de Est au un număr mai mic de specii amenințate. În orice regiune, pierderea potențială a acestor ecosisteme de corali va avea efecte uriașe de cascadă pentru speciile dependente de recife și pentru numărul mare de persoane și națiuni care depind de resursele de recif de corali pentru securitatea economică și alimentară.

 

 

 

Fazanul Himalayan

Fazanul Himalayan

FAZANUL DE HIMALAYA

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Clasă: Aves

Ordin: Galliformes

Familie: Phasianidae

GENERAL

Fazanul de Himalaya a fost adus în Europa, pentru prima dată, în jurul anului 1900, în Anglia. Este originar din centrul Asiei. Este cel mai mare fazan din România, atingând 1,5 kg sau și mai mult. Capul și gâtul îi sunt de culoare verde – bronz, pieptul de culoarea bronzului.  Gulerul alb nu este continuu, ci în formă de semilună, pe fiecare latură a gâtului. Se caracterizează printr-o mare rezistență la excesele climaterice, fiind originar dintr-o regiune cu climă continentală.

 

HABITAT

Fazanul de Himalaya trăiește în zonele muntoase și în zonele de țărmuri din regiunea Himalaya din India, Nepal, Kashmir și Pakistan. Se găsesc, în principal, în vestul Nepalului, Kumaon, Garhwal, Tehri Garhwal, Statele Simla, Bussahir, Kullu, Chamba până în jurul districtului Hazara. Sondajele din 1981 și 2003, în zona Dhorpatan din vestul Nepalului, au creat 70 de locații de asistare, sugerând că în acest domeniu există numere substanțiale (aproximativ 200 de păsări). Într-un alt studiu efectuat în 2010, fazanul fani a fost depistat în 21 de locații de ascultare din districtul Kullu din Himachal Pradesh . Acestea se găsesc în principal peste 6000 de metri altitudine.

HRANA

Exista mai multe modalități practice de hrănire a fazanilor. Unii crescători consideră că aceste păsări trebuie hrănite cu cât mai multe produse de origine animală cu un conținut de peste 30% în proteine, alții preferă o alimentație variată cu diferite amestecuri în furaje la care se adaugă și hrană naturală de origine animalieră.

CONSERVARE

Datorită pierderii continue a habitatelor, dimensiunilor mici ale populației și vânătorii în unele zone, fazanul este apreciat ca fiind vulnerabil pe lista roșie a speciilor amenințate IUCN . Acesta figurează ca fiind în pericol. Încercările de reintroducere a fazanilor în captivitate în Pakistan nu au reușit.

LA ZOO BUCUREȘTI

Fazanul este prezent la Zoo București.

Fenec

Fenec

FENEC

(Vulpes zerda)

Clasa: Mamifere

Ordin: Carnivoră

Familie: Canidae

Gen: Vulpes

Specie: V. zerda

Habitat: deşert

Greutate: 0,7 – 1,6 kg

Lungimea corpului: 29 – 40 cm

Lungimea cozii: 20 – 30 cm

Lungimea urechilor: 10 – 15 cm

Hrană: animal omnivor (insecte, rozătoare, păsări mici, ouă, reptile, uneori fructe şi legume)

Protecția speciei: apare în Anexa II, CITES

Gestația: 50 – 53 zile

Număr pui: 2 – 4

GENERAL

Fenecul (Vulpes Zerda) este o specie de mamifer înrudit cu vulpea. Numele său uzual, fenec, provine din cuvântul arab fenek, care înseamnă vulpe, iar zerda provine din grecescul xeros, care înseamnă uscat. Acesta este cel mai mic reprezentant al familiei Canidelor.

Fenecul are urechile relativ mari, vârful cozii în nuanțe de negru. Are blana crem până la crem-gălbuie. Tălpile sale îmblănite sunt adaptate la mersul pe nisipul moale, fierbinte. E predominant nocturn.

Lucru neobișnuit printre vulpi, se asociază în grupuri de câte 10 indivizi, dar relațiile dintre aceștia nu sunt clare. Fiecare membru sapă o vizuină de câțiva metri în pământul moale. Împerecherea are loc în perioada ianuarie-februarie, iar puii rămân în vizuină timp de 2 luni. Sunt pe deplin maturi al 11 luni.

 

HABITAT

Reprezentanții acestei specii pot fi găsiți în deșertul Sahara, peninsula Sinai și deșertul Arabiei, fiind perfect adaptați la mediul arid.

HRANA

Fenecul în sălbăticie consumă 90% proteine care provin de la animale și insecte. Restul de 10% constă, în principal, din rădăcini pe care le găsește prin săpare. Hrana acestei vulpi variază, de la fructe și semințe la ouă, termite și șopârle.

CONSERVARE

Fenecul este vânat pentru blana sa. Este, de asemenea, prins și ținut ca animal de companie.

Începând cu anul 2001, exemplare de Fenec sunt adăpostite în grădinile zoologice în scopul creșterii captive, cercetării și educației.

Fenecul apare în Anexa II, CITES.

LA ZOO BUCURESTI

Două exemplare de Fenec se află la Zoo București.

Flamingo

Flamingo

Flamingo

Phoenicopterus rubber

Clasa: Aves

Ordin: Phoenicopteriformes

Familie: Phoenicopteridae

Încrengătura: Chordata

Gen și Specie: Phoenicopterus chilensis (Chilean flamingo), Phoeniconaias minor (lesser  flamingo), Phoenicoparrus andinus (Andean flamingo), Phoenicoparrus jamesi (Puna or James’ flamingo)

Conservare: Amenințat cu dispariția

 Răspândire: se găsesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii și Australiei. În mod specific, gama largă de flamingo se întinde pe întreaga coastă a Africii, Marea Mediterană, părți din Asia și India, precum și în sudul Statelor Unite, în Caraibe și în Peninsula Yucatan, unde există habitate calde de coastă.

Gama de flamingo din Caraibe, o subspecie a Phoenicopterus ruber, acoperă țărmul nordic al Americii de Sud, cea mai mare parte a țărmului din jurul Mării Caraibe, precum și insulele  din Caraibe și Pacificul de Est.

Dimensiuni: 120 – 145 cm

Greutate: 2 – 4 kg

Perioada de incubație: 27 -31 zile

Număr ouă: 1 

Speranța de viață: 20-30 ani în sălbăticie, 50 ani în captivitate 

 

GENERAL

Flamingo este unul dintre membrii mai mari ai clasei Aves, cu aripi de 1,5 m lățime, înălțându-se la 1,2 m înălțime și cântărind între 2,1 și 4,1 kg. Sunt cunoscute pentru penajul lor colorat în roz sau roșu. Cuvântul “flamingo” derivă din limba spaniolă veche pentru “flaming” sau “pene roșii”. Flamingo își odihnește adesea capul pe corp, pentru a evita oboseala musculară a gâtului.

Culoarea roz sau roșiatică a flamingo-ului provine din sursele bogate de pigmenți carotenoizi (precum pigmenții din morcovi) din algele și crustaceele mici pe care păsările le mănâncă. Flamingo-urile din Caraibe, o subspecie de flamingo mai mare, sunt cele mai strălucitoare, arătându-ne adevărate culori de roșu, roz sau portocaliu pe picioare, aripi și cap.

Atunci când mănâncă, mandibula superioară se mișcă spre deosebire de cea inferioară, care este complet inversată față de toate păsările și mamiferele. Această inversare este în mare parte atribuită metodei de alimentare a flamingo-ului prin scufundarea capului în apă. Dimorfismul sexual este prezent în faptul că masculii sunt puțin mai mari decât femelele, iar femelele își obțin culoarea adultă puțin mai devreme decât masculii. În caz contrar, ambele sexe sunt colorate uniform. Adulții au un penaj de culoare roz, cu pene negre vizibile numai în zbor. Picioarele sunt de asemenea roz luminos și se termină cu labe roz, cu trei degete palmate în față și unul minuscul în spate.

Păsările tinere sunt acoperite cu pene. Penele sunt inițial cenușii, dar vor fi înlocuite treptat de penajul roz, la maturitate, pe măsură ce flamingo-ul încorporează compușii carotenoizi din dieta lor. Maturizarea durează, în general, aproximativ trei ani, deși unii au fost văzuți cu penajul juvenil și la vârsta de cinci ani.

Flamingo-urile trăiesc și se hrănesc în colonii mari, care pot fi compuse din mii de indivizi. Coloniile sunt, în general, un mecanism de protecție pentru o specie, în care un întreg grup poate fi alertat la prezența unui prădător. Prin urmare, flamingo-urile au dezvoltat comportamente care le determină să fie unele dintre cele mai sociabile păsări, executând chiar și paradele de curtare în grupuri. Mii de indivizi își desfac aripile sau își rotesc capetele într-o singură mișcare vastă, sincronizată.

De exemplu, un flamingo trebuie să își odihnească adesea capul pe corpul său pentru a preveni oboseala musculară cauzată de gâtul lung. Îndreptarea gâtului la întreaga sa lungime poate trimite semnale altor membri ai coloniei. Păsările care își odihnesc capul pe partea stângă vor fi implicate mai frecvent în altercații agresive cu alți membri. Aceasta poate fi o metodă de realizare a unei ierarhii sociale în cadrul coloniei sau un mijloc de concurență sexuală între membri, în măsura în care se străduiesc să obțină dominația.

Unul dintre aspectele cele mai distincte ale comportamentului flamingo este tendința lor de a sta pe un picior, în apă, perioade lungi de timp, chiar și când dorm, cu capul așezat pe corp și cu celălalt picior îndoit sub abdomen. Această postură reduce pierderile de căldură prin picioare și labe.

Flamingo zboară cu gâtul și picioarele perfect întinse. Flamingo-ul are de străbătut distanțe de sute de mile pe calea aerului și călătorește ca o colonie, într-o manieră asemănătoare cu cea a gâștelor, cu zgomot puternic și formațiuni în zbor. Flamingo-urile pot decola de pe apă sau de pe pământ și pot ateriza atât pe apă, cât și pe uscat.

Flamingo, ca și porumbeii, își hrănesc puii cu un fluid lichid din partea superioară a tractului digestiv. Valoarea sa nutritivă este similară cu cea a laptelui mamiferelor!

HABITAT

Flamingo-ul trăiește în colonii mari, de sute de mii de indivizi, la tropice și subtropice , de obicei în apele puțin adânci ale lacurilor sărate sau sălcii ori alcaline. Coloniile ocupă suprafețe mari de nămol, unde noroiul poate fi ușor format în movile pe care le folosesc ca cuiburi.

Estuarele hiper-saline sunt habitatul lor preferat. Acestea sunt medii dure în care aceste păsări  beneficiază de o concurență redusă. Aceste habitate sunt adesea localizate în apropierea unor cursuri mai mari de apă, cum ar fi zone de coastă, râuri și lacuri deschise. Habitatele sunt aproape, întotdeauna, de coastă, dar se știe că păsările se deplasează în interiorul lagunelor sau lacurilor vulcanice.

În coloniile mari, apar lipsuri ocazionale de hrană, iar efectivele vor efectua migrații scurte în căutarea unor surse alimentare suplimentare.

HRANA

Comportamentul flamingo-urilor sunt unul dintre caracteristicile lor cele mai distinctive. Picioarele lungi ale flamingo-ului sunt folosite pentru a agita sedimentele de la fundul apei puțin adânci. Ciocul flamingo-ului este echipat cu rânduri de proeminențe osoase care leagă marginile interiorului ciocului, care funcționează ca o sită. Pasărea va lua o gură de apă și va mișca ciocul pentru a pompa apa, filtrând organismele mici pentru a mânca.

Flamingo-urile tind să se hrănească cu crustacee, moluște și viermi, iar speciile mai mici cu alge.

CONSERVARE

Flamingo-urile mai mari sunt, în prezent, considerate a fi neamenințate cu dispariție. Gama lor largă le permite să fie mai rezistente la schimbările locale ale habitatului, care ar putea fi mai critice pentru alte animale. Flamingo-urile mari migrează ușor ca răspuns la scăderea calității habitatelor. În plus, populația sălbatică este destul de mare și numărul populației de flamingo-uri mai mari par să crească.

Deși acest lucru nu reprezintă un pericol pentru specie, în ansamblul ei, coloniile individuale pot fi afectate de contaminanții locali din sursele de hrană. O colonie din Spania, de exemplu, a fost afectată de o tulpină toxică de cianobacterii dezvoltată în sursele de hrănire și mai multe păsări dintr-o colonie matură au pierit. Deoarece, locațiile lor de hrănire sunt, deseori, în aval de activitatea umană, limitarea habitatelor poate constitui un risc în conservarea flamingo-ului.

De asemenea, prezența umană în habitatele preferate de coastă ale acestor păsări poate întrerupe procesul de cuibărit și reproducere. De exemplu, activități, la fel de inofensive ca fotografierea, au perturbat coloniile de reproducție atunci când păsările le-au considerat o amenințare și au părăsit habitatul.

Flamingo-urile mai mari sunt, de asemenea, destul de ușor menținute în captivitate. Prin urmare, sunt mai susceptibile de a supraviețui flamingo-uri mai mari, în cazul în care habitatele lor naturale se confrunte cu o calamitate neprevăzută

LA ZOO BUCUREȘTI

Șase exemplare minunate de flamingo sunt ambasadorii acestei specii la Zoo București. Amplasamentul păsărilor Flamingo este chiar la intrarea în Grădina Zoologică, fascinând vizitatorii prin comportamentul lor amuzant, dar în special prin culoarea deosebită. În fiecare an, în data de 29 mai, Zoo București sărbătorește Ziua Internațională a Flamingo!

Gecko

Gecko

GECKO

Gecko de zi

Phelsuma standingi

Gecko leopard

Eublepharis macularius

Clasa: Reptilia

Ordin: Squamata

Gen: Gekko

Specie: Phelsuma standingi, Eublepharis macularius

Dimensiuni: 18-36 cm, cea mai mică șopârlă gecko (gecko cenușiu – 7,5 cm)

GENERAL

Șopârlele Gecko sunt cunoscute pentru picioarele lor lipicioase, pentru camuflajul ciudat, precum și pentru sunetele pe care scot, de exemplu ziua parcă ciripesc, iar noaptea scot niște sunete precum broaștele. Caracteristic șopârlelor gecko este că toate sunt nocturne.

Gecko de zi se găsesc din nord-estul Indiei în Arhipelagul Indo-Australian, fiind una dintre cele mai mari specii de gecko, cu o lungime de aproximativ 36 cm.  Șopârla gecko leopard pot fi găsită în Afganistan, Irak, Iran, India de Nord-Vest și Pakistan.

Corpul unui gecko este cilindric și oarecum aplatizat pe partea superioară. Membrele sunt bine definite și uniform dezvoltate. Capul este mare și pornește de pe gât având ochi mari și proeminenți. Urechile pot fi văzute în exteriorul gecko-ului ca găuri mici pe ambele părți ale capului. Ele au o piele moale, granulară, care se simte catifelată la atingere. Culoarea unui Gecko este foarte importantă pentru stilul său de viață. Pielea este, de obicei, gri, cu câteva pete roșii maronii până la pete roșii.

Masculul este mai colorat decât femelele și, în general, masculul este puțin mai mare. O diferență evidentă între sexe este cantitatea mică de umflături la baza cozii masculilor. Gecko leopard are de obicei culoarea galbenă, cu pete neregulate.

Gecko Gecko sunt specii nocturne și solitare, care se întâlnesc cu sexul opus numai în perioada de reproducere.  Ei își vor apăra teritoriul împotriva intrușilor din aceeași specie și a altor specii, asigurând o concurență mai redusă pentru hrană. Aceste șopârle  pot provoca mușcături grave dacă sunt suficient de amenințate.

 

O caracteristică a șopârlei Gecko de zi este capacitatea de a își pierde coada în apărare.  Coada are mai multe secțiuni  care se poate rupe în orice moment dat. Este nevoie de aproximativ trei săptămâni pentru ca aceste gecko-uri să regenereze complet o nouă coadă, deși nu este de obicei niciodată atât de lungă precum coada originală.

HABITAT

Habitatul șopârlelor Gecko este larg răspândit, cu excepția zonelor arctice. Coloritul este determinat de habitatul specific, de la pădurea tropicală la deșert ori la zonele muntoase.

HRANA

Șopârlele Gecko sunt insectivore. În captivitate, de obicei se hrănesc cu arbuști, viermi, gândaci, greieri, lăcuste, șoareci roz și lăcuste.

CONSERVARE

Șopârlele gecko sunt listate, de la cea mai puțin amenințată specie până la specii amenințate, conform clasificării IUCN.  De exemplu, Bavayia goroensis este pe cale de dispariție. Se găsește numai în două locații din Noua Caledonie, un arhipelag din Pacificul de Sud, iar populația scade, deoarece extinderea activităților miniere reduce habitatul în mod semnificativ.

Un alt exemplu este Bavayia ornata. De asemenea, se găsește numai în două locații din Noua Caledonie, dar nu există date despre numărul de exemplare rămase sau despre creșterea populației. Habitatul său se micșorează datorită mineritului și agriculturii.

LA ZOO BUCURESTI

La Zoo București puteți admira 5 exemplare de șopârlă Gecko.