Codul de bune practici

Al Administrației Grădina Zoologică București

CODUL DE BUNE PRACTICI AL

ADMINISTRAŢIEI GRĂDINA ZOOLOGICĂ BUCUREŞTI

Bunăstarea animalelor în amplasamentele Grădinii zoologice

1.     Bunăstarea animalelor în amplasamentele grădinilor zoologice este guvernată de cinci principii, constituind principalele standarde care trebuie atinse în desfăşurarea activităţilor specifice.

2.     În scopul asigurării unei experienţe pozitive a animalelor, trebuie să fie satisfăcute toate nevoile specifice fiecărei specii în parte, prin punerea la dispoziţie a elementelor de bază precum oxigen, hrană, apă, adăpost corespunzător precum și evitarea accidentărilor și îmbolnăvirilor.

3.     În acest sens liniile directoare pentru codul de bune practici sunt reprezentate de următoarele elemente:

i)                 Aprovizionarea cu mâncare și apă.

Atât hrana cât și apa constituie nevoile primare de care are nevoie orice animal în vederea dezvoltării în condiții cât mai asemănatoare cu cele din habitatul lui natural. În acest sens, modalitatea de prezentare a hranei, frecvența cu care este administrată precum și valoarea nutrițională constituie indicatori calitativi ai acesteia.

Hrana trebuie să fie prezentată și administrată în condiții care să simuleze cât mai bine comportamentul natural al fiecărei specii atât din punct de vedere al cantității, al calității cât și a valorii nutritive, care poate să varieze în funcție de sezon.

ii)                Amenajarea amplasamentelor.

Fiecare specie de animale trebuie să beneficieze de amplasamente care să simuleze cât mai bine habitatul natural al speciei respective.  În realizarea amplasamentelor trebuie să se țină cont de crearea unor refugii care să permită animalelor să se adăpostească de condiții meteorologice nefavorabile precum ploaia, căldura și frigul.

De asemenea, trebuie să se țină cont de specificul fiecărei specii de animale în vederea realizării unor condiții cât mai asemănătoare cu habitatul natural (spre exemplu, animalele care se cațără trebuie să beneficieze de copaci, ramuri sau alte obiecte care să permită impulsionarea unui comportament natural).

Menținerea igienei în amplasamente trebuie realizată zilnic, în vederea asigurării confortului fiecărei specii în parte.

iii)              Asigurarea îngrijirilor medicale.

Asigurarea îngrijirilor medicale se realizează de către personalul specializat din cadrul grădinii zoologice.

Protejarea animalelor împotriva rănirilor se realizează prin adaptarea amplasamentelor astfel încât acestea să reducă riscul de accidentări precum și contactul cu alte animale, în măsura în care acest lucru ar putea să producă accidentări.

Animalele trebuie să beneficieze de asistenţă medicală curativă și preventivă precum și de medicamentele necesare aplicarii tratamentelor.

Amplasamentele trebuie să fie ținute curate, astfel încât să controleze sau să reducă riscul de dezvoltare a agenților patogeni.

iv)              Asigurarea dezvoltării unui comportament cât mai apropiat de cel din habitatul natural.

Animalele trebuie să beneficieze de oportunitatea de a-și exprima un comportament cât mai apropiat de cel din habitatul natural, ținându-se cond de  ghidurile și de recomandările de înmulțire și reproducere.

v)                Protecția împotriva fricii și stresului.

În vederea prtotejării animalelor împotriva fricii și stresului trebuie avute în vedere o serie de factori precum: componeţa grupului din cadrul aceluiaşi amplasament, sexul şi numărul animalelor precum şi amplasamentul interior și exterior.

Amplasamentele trebuie să beneficieze de zone speciale în care animalul să poată să se refugieze de alte animale sau de vizitatori. În cazul în care animalele beneficiază de habitate mixte, eventualul conflict inter-specii trebuie monitorizat și înregistrat în vederea prevenirii unor astfel de situaţii.

I.                Aprovizionarea cu apă și hrană

4.     Hrana oferită animalelor trebuie să fie prezentată într-o manieră corespunzătoare și trebuie să fie de o valoare nutritivă, calitate, cantitate și varietate specifică fiecărei specii în parte, avându-se în vedere condiția, mărimea, starea psihologică, reproductivă și de sănatate a fiecărui animal.

5.     Apa trebuie să fie suficientă, prospătă și curată și trebuie să fie disponibilă tot timpul animalelor care au nevoie de ea.

6.     Rezervele de apă și hrană trebuie să fie preparate și depozitate în condiţii igienice, ținându-se cont în mod particular de următoarele reguli:

a)     apa și mâncarea trebuie să fie protejate împotriva condițiilor care pot să ducă la deteriorarea sau alterarea ei, a contaminării cu insecte, viermi sau alți paraziți;

b)     rezervele de apă și hrană perisiabile, altele decât cele folosite pentru alimentarea zilnică cu produse proaspete, trebuie să fie depozitate în condiții și temperaturi optime, prin congelare;

c)     prepararea hranei și, acolo unde este cazul a apei, trebuie să fie realizată într-un mediu special amenajat și dotat;

d)     personalul responsabil cu prepararea hranei trebuie să fie instruit cu privire la standardele personale de igienă iar acesta trebuie să se conformeze acestor standarde, avându-se în vedere riscul de contaminare prin contactul cu echipamentul, ustensilele sau suprafețele cu care intră hrana în contact.

e)     recipientele folosite pentru prepararea hranei și apei nu trebuiesă fie folosite pentru alte scopuri.

f)      hrana (inclusiv peștele) trebuie să fie depozitată și preparată într-o zonă separată de fructe, legume sau alte produse.

7.     Comportamentul natural al animalelor, în mod particular aspectele sociale, trebuie să fie avute în considerare atunci când este distribuită hrană și apă.

8.     Recipientele pentru hrană și apă, atunci când sunt folosite, trebuie să fie de dimensiuni corespunzătoare și să fie ținute în locuri accesibile și disponibile pentru orice animal din adăpostul respectiv. Metodele de hrănire trebuie să fie sigure pentru animale.

9.     Hrănirea cu animale vii trebuie să fie descurajată și evitată, fiind posibilă doar în cazuri bine justificate și cu acordul medicului veterinar, avându-se în vedere relația dintre prădător și pradă (excepție, reptile). Astfel de hrănire trebuie să supravegheată cu atenție. Ea nu trebuie să aibă loc în prezența publicului.

10.  Hrana şi apa, precum și recipientele în care acestea sunt servite trebuie să fie poziționată în așa fel încât să minimizeze riscul de contaminare prin contactul cu solul, păsările sălbatice, rozători sau alți dăunători. Recipientele în care se servește hrana și apa trebuie să fie curățate în mod regulat.

11.  Hrănirea necontrolată a animalelor de către vizitatori trebuie să fie strict interzisă. Atunci cănd acest lucru este permis şi controlat, hrănirea trebuie să fie realizată cu produse corespunzătoare furnizate sau aprobate de către persoana responsabilă cu hrănirea animalelor.

12.  Cantitatea de hrană administrată pe parcursul unei zile trebuie să fie controlată pentru a evita hrănirea excesivă a animalelor. În acest sens se va tine cont de rețetarele întomite pentru fiecare animal/specie în parte.

13.  Hrana nemâncată trebuie să fie înlăturată pentru a se asigura igienizarea în cadrul amplasamentelor.

14.  Sfatul medicului veterinar, al biologului, precum și al altor specialişti în ceea ce priveşte nutriţia animalelor trebuie să fie obţinut și respectat. De asemenea, trebuie să fie menținute evidețe și înregistrări ale tuturor dietelor și modificărilor din cadrul acestora.

II.              Amenajarea amplasamentelor.

15.  În vederea asigurării bunăstării animalelor, trebuie să fie concepute adăposturi (atât interioare cât și exterioare) corespunzătoare.

16.  Temperatura, ventilația, lumina (atât cea naturală cât și cea artificială) precum și nivelurile de zgomot trebuie să fie corespunzătoare, cu respectarea proporționalității între ingienă și nevoile specifice fiecărui animal din cadrul grădinii zoologice. De asemenea, adăposturile trebuie să fie concepute într-o manieră care să asigure animalelor atât adăpost exterior cât și exterior, pentru a simula cât mai bine habitatul natural.

17.  În mod particular trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

a)     animalele care au nevoie de anumite condiții speciale, cele gestante sau cu animale nou-născute trebuie să beneficieze de tratament special;

b)     animalele importate nou venite trebuie să beneficieze de condiții care să le permită să se acomodeze noului amplasament. În unele cazuri, acest proces poate să fie realizat gradual;

c)     amplasamentele animalelor acvatice trebuie să fie aerate, în funcție de numărul de specii din fiecare amplasament și trebuie să fie încălzite și răcite în conformitate cu nevoile fiecărei specii. Parametrii ambientali precum salinitatea sau calitatea apei, trebuie să fie adecvate fiecărei specii în parte;

d)     amplasamentele interioare trebuie să fie protejate împotriva condițiilor extreme de căldură, lumină, frig și umiditate.

18.  Animalele din amplasamentele exterioare trebuie să beneficieze de adăpost suficient pentru a le oferi confortul de care au nevoie. Zonele de refugiu trebuie să fie accesibile animalelor stresate, pentru a le permite să se detașeze de prezența publicului. Adăposturile trebuie să fie construite în așa fel încât să permită animalelor să dezvolte un comportament defensiv normal.

19.  Trenuie să se asigure adăposturi sigure pentru animale, în vederea evitării oricăror riscuri de accidentare precum și de pătrunderea în cadrul acestora a unor prădători.

20.  Atunci când într-un adăpost sunt mai multe specii de animale, acesta trebuie să fie conceput în așa fel încât acestea să nu se rănească între ele.

21.  Adăposturile și barierele de protecţie trebuie să fie concepute în așa fel încât să împiedice rănirea animalelor. Trebuie avute în vedere, în mod particular, următoarele aspecte:

a)     orice defect al barierelor de protecție care ar putea să fie apt să producă o rănire a animalelor trebuie să fie reparat imediat. Dacă nu este posibil acest lucru, animalele trebuie îndepărtate de  posibilul contact cu sursa de pericol până cand aceasta este reparată;

b)     orice vegetație care este capabilă să ducă la rănirea animalelor trebuie ţinută sub control sau înlăturată de la rădăcină;

c)     șanțurile umplute cu apă sau uscate folosite pentru a preveni evadarea animalelor trebuie să permită animalelor să se întoarcă în amplasamentul lor;

d)     orice material organic (spre exemplu plantele și produsele lor, precum semințele sau fructele) sau anorganic (spre exemplu vopsea sau chimicale) trebuie testate în privința toxicității înainte de a fi folosite.

22.  Toate plantele și echipamentele fixe, inclusiv aparatura electrică, trebuie să fie instalate și menținute în așa măsură încât să nu constituie o perturbare a comportamentului animalelor.

23.  Ustensilele sau echipamentele portabile nu trebuie lăsate nesupravegheate în locuri care pot să cauzeze animalelor răni sau care să le ofere mijloacele necesare pentru a evada.

24.  Standardele de igienă, atât a personalului cât și al amplasamentelor și sălilor de tratament trebuie să fie menținute în mod corespunzător. În mod particular, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

a)     trebuie oferită o atenție sporită curățării coresponzătoare a amplasamentelor și echipamentului, pentru a reduce riscul de îmbolnăvire. În cazul animalelor acvatice trebuie monitorizată în permanență calitatea apei;

b)     trebuie să fie folosiți agenţi de curățare corespunzători, împreună cu rezerve de apă și metode sigure și corespunzătoare de a le aplica;

c)     sfaturile medicului veterinar trebuie obținute și respectate în ceea ce privește modalitățile de curățare folosite în cadrul amplasamentelor sau a altor zone. Trebuie luate măsuri speciale în cazul în care este detectată o infecţie în cazul unui animal.

25.  Trebuie asigurat un drenaj corespunzător pentru fiecare amplasament, în vederea înlăturării oricărui surplus de apă. De asemena, orice ustensile sau echipamente portabile trebuie să fie ținute la distanța de animale pentru a le feri de eventuale accidentări și pentru a evita o eventuală evadare.

III.            Asigurarea îngrijirilor medicale.
A.    Controlul de rutină.
26.  Condițiile, sănătatea și comportamentul fiecărui animal trebuie să fie verificate cel puțin de două ori pe zi de către persoana sau persoanele care sunt responabile de îngrijirea lor, în vederea înlăturării oricăror condiții de stres sau neliniște.

27.  Orice animal care prezintă cauze de îngrijorare trebuie consultat în vederea stabilirii cauzei care a dus la starea respectivă și anume: stres, boală sau rănire. Atunci când se consideră necesar, acesta trebuie să beneficeze imediat de consult de specialitate precum și de tratament.

28.  Persoana sau persoanele responsabile cu îngrijirea animalelor trebuie să țină o evidență zilnică care să indice eventualele modificări în dieta zilnică, verificarea stării de sănătate, orice modificări ale comportamentului natural precum și măsurile care au fost luate în vederea remedierii eventualelor probleme.

B.    Amplasamentele.
29.  Grădina zoologică trebuie să asigure amplasamente corespunzătoare și igienice, pentru a evita riscul contaminării animalelor cu diverși agenţi patogeni.

30.  Amplasamentele (atât cele interioare cât și cele exterioare) trebuie să aibă forma și designul corespunzător pentru a se asigura:

a)     evitarea dominării animalelor aflate în grupuri sau turme de către anumiți indivizi din cadrul grupului sau turmei;

b)     evitarea conflictelor dintre animalele din cadrul grupului sau turmei sau dintre diferite specii sau grupuri de vărstă în cazul în care habitatul este unul mixt;

c)     prevenirea răspândirii unui focar de paraziți sau alți agenţi patogeni.

31.  Copacii din interiorul amplasamentelor sau din imediata apropiere trebuie să fie verificați periodic în vederea evitării rănirii animalelor de crengi rupte, toxicitate sau traumă. Copacii și plantele cățărătoare trebuie toaletați în mod regulat, în vederea prevenirii evadării animalelor.

32.  Distanța dintre adăposturi și vizitatori trebuie să fie suficientă pentru a minimiza transmiterea unor boli sau a eventualilor agenți patogeni.

C.    Îngrijirea veterinară.
33.  Este necesară implementarea unui program de îngrijire veterinară, sub supravegherea medicului veterinar. De asemenea, trebuie dezvoltat un program scris de medicină preventivă care să includă, atunci când este cazul, procedeul de urmat în cazul vaccinării, bolilor, politica post-mortem, contracepția, carantina, etc.

34.  Serviciile veterinare trebuie să fie realizate de către persoane calificate, experimentate și competente cu privire la fiecare specie din cadrul colecției.

35.  Medicul veterinar trebuie să prezinte dovezi care să ateste educația permanentă în domeniu atunci când acest lucru este cerut de inspectori, demonstrând continua dezvoltare profesională relevantă cu privire la speciile aflate în colecție.

36.  Medicul veterinar trebuie să fie responsabil sau implicat activ în următoarele activități:

a)     inspecția de rutină a tuturor animalelor din colecție;

b)     asigurarea tratamentului tuturor animalelor bolnave;

c)     administrarea vaccinurilor și deparazitării;

d)     monitorizarea stării de sănătate a tuturor animalelor, inclusiv prelevarea de monstre de sânge sau alte substațe biologice, în vederea realizării analizelor de laborator;

e)     pregătirea personalului din cadrul grădinii zoologice în ceea ce privește sănătatea și igiena;

f)      asigurarea examinării post-mortem a animalelor, atunci când acest lucru este necesar;

g)     supravegherea perioadei de carantină precum și alte sarcini cerute de lege sau de bunele practici ale îngrijirilor veterinare din cadrul grădinilor zoologice;

h)     asigurarea nutriției și a dietelor;

i)      realizează proceduri care trebuie urmate în cazul utilizării accidentale de medicamente periculoase.

37.  Nivelul de facilități veterinare trebuie să corespundă cu nevoile animalelor, în vederea asigurării bunăstării acestora.

38.  Trebuie ținute evidențe exacte, dacă este posibil pe calcultor, prin utilizarea programelor informatice specifice, în vederea punerii la dispoziția inspectorilor a următoarelor informații despre:

a)     medicina preventivă;

b)     medicina clinică și chirurgicală;

c)     descoperirile patologice rezultate din examinarea post-mortem;

d)     rezultatele examinării post-mortem.

39.  Trebuie să fie concepute sisteme regulate de verificare a animalelor, de către medicul veterinar și personalul care se ocupă cu îngrijirea acestora, în ceea ce priveşte stările clinice, patologice și comportamentale, precum și evidența mortalității.

40.  Grădina zoologică trebuie să se asigure că sunt disponibile antidoturi pentru potențialele produse toxice folosite în scop veterinar.

41.  Un membru din cadrul personalului trebuie să fie disponibil tot timpul să ia decizii cu privire la eutanasia animalelor bolnave, la sfatul medicului veterinar. Trebuie asigurată o metodă cât mai uman posibilă, cu respectarea standardelor impuse de protocoale.

42.  Trebuie asigurate facilități adecvate pentru examinarea post-mortem a tuturor speciilor din cadrul grădinii zoologice, fie în cadrul biroului veterinar, fie la o distanță rezonabilă. Animalele decedate trebuie să fie manevrate în condiții sigure, în vederea minimizării riscului de transmitere a unor infecții.

43.  Animalele decedate în cadrul grădinii zoologice trebuie să fie examinate post-mortem în concordanță cu sfatul medicului veterinar. Atunci când este considerat oportun, se vor lua mostre în vederea diagnosticării. Monstrele prelevate trebuie depozitate în conformitate cu indicațiile medicului veterinar, cât mai departe de substanțele destinate animalelor.

D.    Izolarea și carantina.

44.  Este necesară amenajarea de zone speciale în cadrul cărora, orice animal nou venit în cadrul grădinii zoologice, să fie izolat în vederea examinării corespunzătoare. Animalele stresate, bolnave sau rănite trebuie să fie puse în stare de carantină, în vederea asigurării tratamentului necesar.

45.  Animalele nou venite trebuie să fie ținute izolate, oricât de mult este necesar, în vederea examinării corespunzătoare, acomodării cu noul climat precum și introducerea în starea de carantină în vederea asigurării tratamentului necesar, înainte de a fi plasate alături de alte animale din colecție.

46.  Echipamentele de protecție și ustensilele folosite de către personal în zona special amenajată pentru izolarea animalelor trebuie să fie folosite, curățate și depozitate doar în zona respectivă.

E.     Salubrizarea și controlul bolilor.
47.  Deșeurile clinice trebuie să fie îndepărtate cu regularitate și depozitate în condițiile determinate de autoritatea locală competentă.

48.  Trebuie stabilit program sigur și eficient de control al deversării de pesticide, paraziți și, acolo unde este cazul, prădători.

49.  Personalul trebuie să fie instruit cu privire la raportarea oricăror condiţii medicale care ar putea să le afecteze capacitatea de îngrijire a animalelor într-o modalitate sigură și competentă.

IV.            Asigurarea dezvoltării unui comportament cât mai apropiat de cel din habitatul natural.
50.  Creștere în capativitate trebuie să fie încurajată atunci când există condiții corespunzătoare și politici cu privire la fiecare specie deținută.

51.  Animalele trebuie să beneficieze de condiții care să le permită să dezvolete un comportament cât mai apropiat din habitatul natural. Acest lucru poate să fie interzis atunci când încurajarea dezvoltării unui asemenea comportament ar aduce atingere altor animale, pe termen scurt sau lung. De asemena, trebuie concepute măsuri corespunzătoare de prevenire a suprapopulării.

52.  Grădina zoologică trebuie să țină înregistrări actualizate cu privire la informații cu privire la condițiile biologice și de creștere animalelor, în special în ceea ce privește speciile care nu au mai fost deținute anterior în cadrul grădinii zoologice sau când se planifică noi condiții de creștere a animalelor din colecție.

53.  Acomodarea trebuie să privească comportamentul natural al fiecărei specii în vederea asigurării nevoilor fizice și psihice ale animalelor.

54.  Adăposturile trebuie să fie dotate în concordanță cu nevoile fiecărui animal, în vederea stimulării și încurajării dezvoltării unui comportament cât mai natural. Facilitățile de care dispune fiecare animal trebuie să țină cont de creșterea și dezvoltarea acestora și trebuie să le satisfacă nevoile în orice stadiu al dezvoltării.

55.  Speciile de animale sociabile trebuie să fie ținute în grupuri sociale compatibile. Acestea nu trebuie ținute izolate decât atunci când acest lucru este necesar în vederea conservării și asigurării bunăstării grupului și doar dacă acest lucru nu este în defavoarea specimenului izolat.

56.  Animalele care au o taxonomie diferită nu ar trebui, în mod normal, să fie lăsate să se împerecheze. Atunci când acest lucru este practicat pentru motive justificate, el nu trebuie să compromită integritatea genetică a animalelor.

57.  Atunci când un animal hibrid este transferat într-o altă colecție trebuie să fie facută această mențiune în mod explicit. Dacă se consideră util, animalul trebuie să fie sterilizat permanent, anterior transferului.

58.  Orice contact fizic între animale și vizitatori trebuie să fie permis doar pentru o perioadă limitată de timp, cu asigurarea respectării bunăstării animalelor.

59.  Toate animalele trebuie să fie monitorizate de către personal competent pentru depistarea din timp a oricăror semne de frică, anxietate, stres sau discomfort. Dacă sunt observate astfel de semne, contactul cu vizitatorii trebuie să înceteze pentru o perioadă suficientă pentru a asigura comfortul animalelor.

V.              Protecția împotriva fricii și stresului.
60.  Grădina zoologică trebuie să asigure o politică scrisă cu privire la asigurarea bunăstării animalelor. Aceasta trebuie adusă la cunoștința întregului personal.

61.  Animalele trebuie să fie îngrijite doar de către personal calificat și experimentat, sau sub supravegherea acestuia. Îngrijirea animalelor trebuie să fie realizată cu grijă, în vederea asigurării bunăstării animalelor și evitării unui disconfort, stres sau suferință fizică.

62.  Orice contact fizic direct dintre animale și vizitatori trebuie să fie doar pentru anumite perioade de timp, cu asigurarea bunăstării animalelor și evitarea creării unei stări de discomfort pentru acestea. Animalele nu trebuie să fie provocate în vederea satisfacerii vizitatorilor.

63.  Animalele care ar putea să reacționeze într-un mod extrem de stresant nu trebuie să fie ținute în imediata apropiere vizitatorilor.

64.  Trebuie să fie asigurate condiții optime, de preferat separate, pentru animalele gestante și pentru animalele care au pui, în vederea împiedicării stresării exagerate a acestora.

65.  Separarea temporară a unor animale de grup trebuie să fie făcută în aşa măsură încât să nu facă reintegrarea în grupul respectiv dificilă. Animalele care sunt într-un program de eliberare în habitatul lor natural trebuie să fie ferite de orice interacțiune cu publicul dacă acest lucru ar putea să le cauzeze o stare de stres sau ar compromite eliberarea acestora în sălbăticie.

66.  Grădina zoologică trebuie să deţină un plan anual al tuturor animalelor din colecţie care să ofere informaţii cu privire la starea precum și rolul fiecărui animal. Acesta trebuie să includă considerente care să arate dacă grădina zoologică este capabilă să asigure nevoile specifiece a animalelor deținute în colecție, avându-se în vedere fiecare specie și utilizând date actualizate cu privire la bunăstarea animalelor.

67.  Fumatul în încinta grădinii zoologice este strict interzis, cu excepția zonelor special amenajate în acest sens, în vederea asigurării sănătății și bunăstării animalelor.

VI.            Transportul și mutarea animalelor.
68.  Surplusul de animale din cadrul grădinii zoologice trebuie să fie încredințat doar către alte grădini zoologice, care dispun de facilitățile și resursele necesare asigurării bunăstării animalelor. Atunci când este cazul, aceștia trebuie să dețină licență corespunzătoare pentru deținerea anumitor specii.

69.   Trebuie să fie asigurate mijloace corespunzătoare de ridicare, depozitare și transport, atât pentru transportul în interiorul grădinii zoologice cât și în exteriorul acesteia, pentru toate speciile de animale din colecție.

70.  Tehnicile de transport și depozitare folosite trebuie să aibă în vedere temperamentul și tendința de evadare a animalului, în vederea diminuării riscului de rănire, producere de daune sau stres.

71.  Toate animalele transportate în afara grădinii zoologice trebuie să fie ținute în condiții de siguranță în permanență. Acestea trebuie să fie ținute la distanță de contactul cu alte persoane în afara personalului din cadrul grădinii zoologice.

72.  Personalul trebuie să adopte măsuri de precauție și discreție în cazul transportului unui animal în exteriorul grădinii zoologice, având în vedere imprevizibilitatea comportamentului în afara amplasamentului lor obișnuit.

VII.         Măsuri de conservare și educare.
A.    Măsuri de conservare.
73.  Grădina zoologică trebuie să întreprindă cel puţin una din următoarele măsuri de conservare:

a)     participarea la cercetări cu privire la metodele de conservare a speciilor;

b)     pregătirea în metode relevante de conservare;

c)     schimbul de informații cu privire la conservarea speciilor;

d)     schimbul de informații cu privire la creșterea în captivitate;

e)     schimbul de informații cu privire la repopularea sau reintroducerea speciilor în sălbăticie.

74.  Grădina zoologică trebuie să participe cel puţin la una din măsurile de conservare enumerate mai sus.

75.  Orice activitate de cercetare întreprinsă trebuie să fie în acord cu legislația relevantă în domeniu. Acestea nu trebuie să cauzeze nici un prejudiciu animalelor implicate.

B.    Măsuri de educare.
76.  Grădina zoologică trebuie să promoveze educarea și conștientizarea publicului cu privire la conservarea biodiversității, în mod particular prin oferirea de informații speciile expuse în cadrul grădinii zoologice și habitatul lor natural.

77.  Grădina zoologică trebuie să aibă scrisă o strategie de educație și un program activ de educație.

78.  Informații corecte și actualizate trebuie să fie puse la dispoziția publicului oricând. În general, acestea trebuie să includă cel puțin numele speciei (atât cel științific cât și cel uzual), habitatul lui natural precum, câteva dintre caracteristicile biologice precum și statusul de conservare.

79.  Principalele obiective care trebuie avute în vedere de către grădinile zoologice în strategia de educare sunt:

i.       stimularea interesului vizitatorilor cuprivire la habitatele animalelor;

ii.     încurajarea publicului cu privire la înțelegerea problemelor de conservare a speciilor;

iii.   atragerea suportului publicului cu privire la măsurile de conservare a speciilor;

iv.   oferirea unei experiențe pentru vizitatori care să îi determine să facă schimbări cu privire la impactul asupra mediului înconjurător (atât pozitive cât și negative).

80.  Grădinile zoologice trebuie să fie capabile să demonstreze:

–        rolul educațional al acestora;

–        cum se aplică planul de educație diferitelor tipuri de oameni care vizitează grădinile zoologice.

81.  Un sistem educaţional activ răspunde tuturor nevoilor utilizatorilor și este disponibl oricând persoanelor interesate. Acest program poate să fie dezvoltat pentru o anumită categorie de audiență (spre exemplu școli) cât și pentru o gamă largă de persoane, din cadrul mai multor categorii de vizitatori.

VIII.       Siguranța publică.
82.  În afara cazului în care este efectuat controlul de către personalul autorizat, animalele din cadrul grădinii zoologice trebuie să fie menținute tot timpul în adăposturile lor. În cazul animalelor care nu au spațiu delimitatat, acestea trebuie să fie menținute în perimetrul grădinii zoologice.

83.  Toate animalele trebuie să fie ținute în adăposturile special amenajate în aceste sens, pentru a evita o posibilă evadare. Porțile și ușile adăposturilor trebuie să fie ținute încuiate, în vederea prevenirii accesului neautorizat. În general, orice amplasament  ar trebui să fie dotat cu un sistem dublu de porți/uși pentru prevenirea evadării, în cazul în care una dintre porți/uși a cedat.

84.  Barierele trebuie să fie concepute, construite și întreținute într-o manieră sigură și efectivă, în vederea menținerii animalelor în adăposturi. Vegetația, structurile de cățărare sau alte asemenea obiecte trebuie să fie întreținute în așa fel încât să nu ajute la evadarea animalelor.

85.  Porțile, ușile și barierele care duc către adăposturile animalelor, unde are acces publicul, trebuie să fie concepute, construite și întreținute în așa măsură încât să împiedice blocarea sau rănirea vizitatorilor, în mod particular copiii sau persoanele cu dizabilități.

86.  În zonele unde este instalat gard electric, acesta trebuie să fie conform cu normlele legale impuse. Gardul electric folosit pentru adăposturile animalelor trebuie să fie verificat zilnic și trebuie să dispună de sursă de alimentare alternativă în caz de pană de curent.

87.  Animalele care se cațără sau sar trebuie să fie ținute în adăposturi suficient de sigure încât să împiedice evadarea acestora, avându-se în vedere înălțimile minime recomandate. De asemenea, animalele care sapă sau trăiesc în vizuini trebuie ținute în adăposturi care împiedice evadarea acestora pe sub bariere.

88.  Atunci când sunt folosite garduri pentru îngrădirea adăposturilor, acestea trebuie să fie fixate bine în pământ, materialele folosite trebuind să asigure siguranţă şi protecţie.

IX.           Managementul şi întreţinerea.
89.  Clădirile, structurile şi zonele unde are acces publicul trebuie să fie întreţinute periodic, în vederea asigurării unor condiţii sigure. Vizitatorilor le este interzis accesul în clădirile sau în alte zone din cadrul grădinii zoologice care prezintă un risc pentru siguranţa şi sănătatea acestora.

90.  Zonele unde este permis accesul vizitatorilor trebuie să fie dotate cu plăcuțe de atenționare, în special în zonele cu pericol de cădere sau împiedicare.

91.  În zonele unde accesul vizitatorilor se face prin indermediul scărilor, acestea trebuie să fie dotate cu bară de susținere. În această situație trebuie în vedere persoanele cu handicap locomotor și persoanele cu dizabilități, acestea trebuind  să beneficieze de aparatură care să le faciliteze accesul în zonele respective.

92.  Copacii aflați în zonele în care vizitatorii au acces trebuie să fie inspectați și toaletați cu regularitate de către personal calificat, în vederea evitării rănirii vizitatorilor de crengile sau copacii căzuți. În mod similar, vegetația precum urzicile sau scaietele trebuie să fie ținute sub control, în vederea evitării accidentării vizitatorilor.

93.  Acolo unde sunt amenajate poteci printre adăposturile animalelor, acestea trebuie să fie concepute, construite și întreținute în vederea asigurării trecerii în condiții de siguranță a vizitatorilor, evitându-se contactul cu animalele.

X.              Protecția publicului.
94.  Orice persoană licențiată în folosirea armelor de foc trebuie să se supună unui antrenament corespunzător, realizat de persoane calificate. Acest antrenament trebuie să fie repetat periodic și trebuie să fie înregistrat în vederea punerii la dispoziție în cazul unei inspecții.

95.  Personalul grădinii zoologice trebuie să fie instruit cu privire la practicile medicinale, în special cu privire la riscuri, efectele secundare, riscurile umane atunci când este cazul și protocoalele în caz de urgență.

 

96.  Atunci când amplasamentele sunt înconjurate de șanțuri (uscate sau umplute cu apă) în vederea ținerii animalelor în zona arondată amplasamentului, acestea trebuie să fie însoțite de garduri, ziduri sau alte asemenea mijloace, suficiente pentru prevenirea apropierii publicului de margini.

 

97.  Sârma ghimpată sau gardul electric trebuie să fie amplasate în aşa măsură încât vizitatorii să nu aibă contact direct cu ele.

98.  Barierele de siguranţă trebuie să fie concepute pentru prevenirea accesului copiilor, pe sub sau peste ele. De asemenea, ele trebuie să fie concepute în aşa fel încât să descurajeze vizitatorii dea se aşeze pe ele.

XI.            Evadările.
99.  Perimetrul grădinii zoologice, inclusiv punctele de acces, trebuie să fie concepute, construite și întreținute pentru descurajarea accesului neautorizat în cadrul grădinii zoologice precum și pentru împiedicarea evadării animalelor.

100.                   Grădina zoologică trebuie să fie dotată cu sisteme de protecție și alarmare care să prevină riscul de furt, daune materiale sau eliberări de animale de către persoane care pătrund neautorizat, în afara orelor de vizită, în perimetrul grădinii zoologice.

101.                   Personalul grădinii zoologice trebuie să prevadă eventualul pericol care ar putea să fie cauzat în cazul evadării unui animal și să stabilească eventualul traseu pe care l-ar parcurge animalul ulterior evadării.  Trebuie realizate toate mijloacele necesare în vederea recuperării oricărui animal care a evadat, viu sau mort.

102.                   Procedurile privitoare la recuperarea animalelor în caz de evadare (atât în cadrul grădinii zoologice cât şi în afara acesteia), eliberare accidentală sau neautorizată trebuie aduse în atenția și la dispoziția întregului personal, printr-un document scris.

103.                   Procedurile cu privirea la evadarea animalelor trebuie să includă următoarele aspecte:

a)      raportarea fiecărei evadări prin cea mai rapidă metodă posibilă, către cel mai experimantat membru al personalului disponibil;

b)     răspunsul pentru o evadare, în oricare dintre situații, spre exemplu dacă personalul de pe tura de zi este la datorie, dacă vizitatorii sunt prezenți sau dacă au evadat mai multe animale;

c)     care este protocolul în eventualitatea unei evadări, incluzând recuperarea animalului, protecția vizitatorilor, alertarea poliției și a altor autorități competente;

d)     controlul vizitatorilor inclusiv oferirea de asigurări, adăpostirea acestora în clădiri cu uși și ferestre închise, evacuarea grădinii zoologice;

e)     securizarea perimetrului grădinii zoologice prin închiderea tuturor punctelor de acces sau ieșire din aceasta;

f)      aprovizionarea cu arme de foc şi echipamente de tranchilizare în vederea tranchilizării sau omorârii animalului evadat, conform detaliilor stabilite de personalul grădinii zoologice și poliţie;

g)     aprovizionarea cu echipament adecvat a membrilor echipei de  recuperare, inclusiv cu vehicule de protecție.

104.                   Un membru al personalului trebuie să fie tot timpul disponibil pentru luarea deciziei de eutanasiere a animalelor evadate.

105.                   Grădina zoologică trebuie să stabilească un lanț al responsabilităților, care trebuie să fie scris și actualizat în permanență. Acesta trebuie să fie comunicat întregului personal și publicat în zonele destinate personalului.

106.                   Grădina zoologică este responsabilă de selecția armelor de foc și a echipamentelor de tranchilizare corespunzătoare, în vederea gestionării situației de evadare a unui animal. Întreg personalul trebuie să fie instruit cu privire la procedurile în caz de urgență de evadare a unui animal.

107.                   Toate evadările trebuie să fie înregistrate, fiind obligatorie întocmirea unui raport detaliat cu privire la evadarea respectivă. De asemenea, este obligatorie notificarea autorităților competente în cel mai scurt timp posibil, nu mai tarziu de 24 de ore cu privire la evadarea oricărui animal sălbatic.

XII.         Ieșirile și indicatoarele
108.                   Ieșirile trebuie să fie poziţionate și semnalizate corespunzător. Orice ieșire principală trebuie curată și ușor de deschis din interior, în vederea evacuării vizitatorilor din grădina zoologică.

109.                   De asemenea, acestea trebuie să poată să fie închise oricând, pentru prevenirea evadării animalelor.

110.                   Un număr adecvat de indicatoare de avertizare precum și panouri informative corespunzătoare trebuie să fie amplasate în toate locurile unde vizitatorii ar putea să intre în contact cu animalele. Acestea pot să fie alcătuite fie din simboluri, fie din simboluri împreună cu mesaje de atenţionare scrise.

111.                   În cazul în care amplasamentele sunt împrejmuite de garduri electrice, acestea trebuie să fie semnalizate corespunzător, conform prevederilor legale.

112.                   Pe lângă bariere, indicatoare de avertizare trebuie amplasate în toate zonele unde personalul sau vizitatorii ar putea să cadă.

113.                   Toate clădirile care nu sunt sigure, trebuie să fie ţinute închise. Pe lângă acest lucru, trebuie montate indicatoare de avertizarecare să arate că accesul în clădirile respective este fie nesigur, fie interzis.

114.                   În zonele în care este permis accesul cu vehicule manevrate de către personalul grădinii zoologice, trebuie amplasate indicatoare în acest sens însoțite de marcaje rutiere.

115.                   Grădina zoologică trebuie să aibă în vedere utilizarea de semne care să fie suficient de clare și accesibile tuturor categoriilor de vizitatori (spre exemplu copii, persoane care nu știu să citească, persoane străine).

XIII.       Evidența colecției.
116.                   Grădina zoologică trebuie să țină și să actualizeze evidența tuturor exemplarelor din colecție. Atunci când acest lucru este posibil, animalele trebuie să fie identificate individual.

117.                   Evidenţa trebuie să fie actualizată periodic și ținută într-un registru (în format fizic sau electronic) pentru a facilita accesul rapid la informațiile necesare. Aceasta trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente:

a)     identificare și numele știinţific;

b)     originea (dacă este animal sălbatic sau crescut în captivitate, inclusiv datele de identificare al părinților și, dacă este cazul locația anterioară);

c)     data intrării în colecție și persoana de la care a fost primit;

d)     data (sau data estimativă) a nașterii sau eclozării;

e)     sexul (atunci când acesta este cunoscut);

f)      orice semne distinctive, inclusiv microcipuri;

g)     starea clinică, inclusiv detaliile despre fiecare tratament primit;

h)     istoricul vieții și al comportamentului;

i)      data morții și rezultatele examinării post-mortem și a analizelor medicale;

j)      atunci când a avut loc o evadare, prejudiciu sau rănire cauzată animalului sau de către acesta trebuie menționate motivele evadării, prejudiciile sau rănirile suferite precum și măsurile întreprise în vederea remedierii acestor probleme;

k)     mâncarea și dieta.

118.                   Pe lângă aceste evidențe individuale, anual trebuie realizată și o evidență a tuturor animalelor din colecție. O copie trebuie să fie înaintată autorităților locale competente.

119.                   Evidenţa anuală a colecției trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente:

a)     numele comun și cel științific al speciilor;

b)     totalul colecției la data de 1 ianuarie;

c)     numărul de animale primite din surse exterioare pe parcursul anului;

d)     numărul naşterilor sau eclozărilor din cadrul colecției pe parcursul anului;

e)     numărul deceselor;

f)      numărul de animale expediate, inclusiv vânzări;

g)     numărul total de exemplare din colecție, la data de 31 decembrie;

h)     sexul fiecărui animal, acolo unde este cunoscut.

XIV.       Pregătirea personalului.
120.                   Numărul, experiența și pregătirea personalului din cadrul grădinii zoologice trebuie să fie suficient pentru a asigura buna desfășurare a activităților, ținându-se cont și de sărbători, îmbolnăviri sau alte absențe.

121.                   Trebuie ținută o listă cu personalul care este autorizat să interacționeze cu animalele, precum și resposabilitățile, nivelul de experiență, pregătire și calificare a ficăruia.

122.                   Personalul competent trebuie să fie tot timpul disponibil și la datorie. Fiecare membru al personalului trebuie să fie competent în responsabilitățile individuale și trebuie să beneficieze de oportunitatea de a beneficia de pregătire, în vederea atingerii unei calificări optime.

123.                   Grădina zoologică trebuie să se asigure că persoanlul angajat nu are condamnări cu privire la fapte care aduc atingere bunăstării animalelor sau măsurilor de conservare, conform prevederilor legale.

XV.         Facilitățile publice.
124.                   Trusele de prim ajutor precum și punctele de acordare a primului ajutor trebuie să fie accesibile în permanență și semnalizate corespunzător.

125.                   Pe durata desfășurării programului, un număr adecvat de personal instruit în acordarea primului ajutor trebuie să fie disponibil în vederea acordării acestuia. În acest scop trebuie întocmite instrucțiuni scrise cu privire la îngrijirea medicală precum și procedurile care trebuie urmate în eventualitatea unui incident care include contactul dintre un animal veninos și personal sau vizitatori.

126.                   Aceste instrucțiuni trebuie să includă măsurile imediate care trebuie întreprinse, printre care și completarea unui formular care să fie trimis către spital împreună cu victima.

127.                   Acest formular trebuie să includă următoarele precizări:

a)     natura mușcăturii sau înțepăturii și speciile care au cauzat acest lucru;

b)     specificațiile anti-veninului care însoțeste pacientul;

c)     numărul de telefon al celui mai apropiat centru care se ocupă cu studierea veninului;

d)     numărul de telefon al specialistului care trebuie contactat;

e)     atunci când acest lucru este aplicabil, înregistrările medicale ale victimei din cadrul personalului;

128.                   Instalațiile sanitare trebuie să fie adecvate, echipate și întreținute corespunzător, cu asigurarea unei cantități suficiente de apă curată,săpun și mijloace de uscare a mâinilor.

XVI.      Zonele de contact cu animalele.

129.                   În cazul în care sunt zone special amenajate în care vizitatorii pot să interacționeze direct cu animalele (în special animale exotice ierbivore sau primate), trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

a)     riscurile asumate, în special în ceea ce priveşte bolile transmisibile de la animale la om și contactul direct cu animalele.

b)     numărul maxim de vizitatori care au permisiunea de a intra în amplasament precum şi regulile pe care aceștia trebuie să le respecte;

c)     asigurarea în permanenţă a personalului caresă-i însoţească pe vizitatori pe toată durata vizitei, în vederea asigurării respectării protocoalelor și a intervenției în cazul în care intervine un conflict între vizitatori şi animale;

d)     personalul și/sau vizitatorii trebuie să dispună de mijloace clar definite care să le permită să cheme după ajutor atunci când este cazul, inclusiv personalul specializat în acordarea primului ajutor;

e)     hrănirea animalelor trebuie să aibă loc doar sub supravegherea personalului care însoțește vizitatorii.

XVII.     Achiziţia, eutanasia și examinarea post-mortem a animalelor din colecție
130.                   Achiziția oricăror animale trebuie să se realizeze ținându-se cont de următoarele aspecte:

–        legalitatea achiziției;

–        necesitatea achiziției;

–        provenienţa animalului;

–        bunăstarea animalului;

131.                   Atunci când se primesc animale, Gradina Zoologică trebuie să se asigure că dispune de condiții care să asigure comfortul animalului și simularea unui comportament cât mai apropiat de cel din habitatul natural.

132.                   Eutanasia este o procedură acceptabilă doar în măsura în care acesta nu poate să beneficieze de toate condițiile necesare pentru asigurarea bunăstării acestuia, atunci când eliberarea acestuia în sălbăticie nu este posibilă.

133.                   Eutanasia este jutificabilă în următoarele condiții:

–        dacă, în opinia medicului veterinar, animalul suferă de o boală incurabilă sau de dureri sau suferinţe severe, care nu pot să fie ameliorate sau înlăturate;

–        dacă animalul prezintă un grad ridicat de pericol pentru siguranța oamenilor (spre exemplu în cazul evadării);

–        dacă este necesară eliminarea surplusului de animale, atunci când suprapopularea ar putea să aducă atingere celorlalte animale.

134.                   Eutanasia trebuie să fie realizată prin metode cât mai umane și scurte, în vederea minimizării suferinței provocate animalului.

135.                   În mod normal, carcasele de animale trebuie să fie înlăturate repede și prin metode sigure și transportate către un laborator veterinar profesional.

136.                   Atunci când acest lucru nu este posibil, trebuie asigurate toate condițiile desfășurării examinării post-mortem într-o manieră sigură și igienică.

137.                   Atunci când examinarea post-mortem imediată nu este posibilă atunci, după consultarea cu medicul veterinar, se va proceda la dopozitarea carcaselor în spații și la temperaturi optime, în vederea asigurării autopsiei la un moment ulterior, fără alterarea materialului supus examinării.

138.                   Carcasele nu trebuie să fie congelate decât în cazul în care medicul veterinar solicită acest lucru în mod expres.

139.                   În cazul animalelor care se descompun foarte repede (spre exemplu peștii), atunci când este imperios necesar a se proceda cât mai repede la examinarea post-mortem, acest lucru se va putea realiza și de către personal calificat din cadrul grădinii zoologice, nefiind necesară examinarea de către medicul veterinar.

140.                   După realizarea examinării post-mortem, carcasele și organele trebuie să fie aruncate conform dispozițiilor legale în vigoare. Atunci când acest lucru este posibil, carcasele specimenelor  importante vor fi oferite instituțiilor ştiinţifice (în mod special muzeelor).

141.                   Tehnicile de examinare post-mortem trebuie să fie realizate în mod corespunzător, astfel încât să nu ducă la distrugerea carcasei animalului supus examinării.