Am avut noroc de o zi frumoasă de toamnă, așa că am putut să îl serbăm cu soare și căldură pe Valdi, leopardul de zăpadă.
La eveniment au participat un grup de copii de la Olga Gudynn International School, dar și toți cei aflați în vizită la Grădina Zoologică.
După o lecție în aer liber, în care atât cei mici cât și adulții au aflat despre hrana, comportamentul, arealul de răspândire, sau problemele legate de braconaj și pierderea habitatului natural al leopardului, s-au vizitat și alte specii de animale. La fiecare, a avut loc un dialog cu participanții ce au dovedit un real interes pentru astfel de evenimente educative, manifestându-și curiozitatea față de viața animalelor sălbatice.
La sfârșitul turului ghidat, a urmat o serie de întrebări și răspunsuri și câteva jocuri recreative.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două ore și a implicat copiii și cadrele didactice de la ISOG dar și vizitatori ai grădinii care au participat cu plăcere la Ziua Leopardului de Zăpadă.