Veverițele -Suntem timide, dar ne tratăm!

Veverițele -Suntem timide, dar ne tratăm!

Zburătoare, de copac, roșii americane sau de pământ, veverițele provin din familia Sciuridae, una destul de numeroasă, ce include rozătoare de mici și medii dimensiuni.
Ziua de 21 ianuarie a fost aleasă de iubitorii acestei specii, Christy Hargrove din Carolina de Nord și asociația sa de ocrotire a animalelor au reușit să pună în calendarul evenimentelor internaționale această dată.
Uimitor, multe dintre ele sunt considerate dăunători și au un număr foarte mare de prădători naturali, în afara omului, cel care în multe zone ale globului, duce o adevărată cruciadă împotriva acestor amuzante animale.
Cele peste 200 de specii cunoscute au suscitat chiar și creativitatea artistică. Probabil că unii dintre noi ne gândim la simpaticele Chip și Dale ale lui Walt Disney, la mai recenta serie Ice Age, sau la Alvin și trupa sa, dar sigur veverița a devenit sinonimul caracterului efervescent, dinamic, plin de energie, chiar dacă, în realitate sunt destul de timide.
Arealul de răspândire este foarte vast, practic le întâlnim pe tot globul și să nu o uităm pe diva urbană, cea care ne face să zâmbim, indiferent de vârstă, prin parcuri și grădini.
Despre veverița zburătoare siberiană (Pteromys volans) trebuie să dărâmăm niște mituri, de fapt aceasta nu se lansează în adevărate curse aeriene, ci planează de la un arbore la altul. Are o membrană între cele patru membre, ce o ajută să străbată prin aer, distanțe destul de mari. Altfel, când se cațără prin copaci, unde își pregătește cu un veritabil talent arhitectural cuibul, se comportă ca și celelalte colege rozătoare.
Din marea familie Sciuridae mai fac parte și marmotele, câinii de preerie sau popândăii.
Pentru că nu pot digera celuloza, din alimentația lor fac parte alimente bogate în proteine, carbohidrați și grăsimi. În regiunile temperate, primăvara devreme este cea mai grea perioadă a anului pentru veverițe, deoarece nucile pe care le-au îngropat încep să încolțească și nu mai pot fi mâncate. Așa încât dieta este diversificată cu plante, nuci, semințe, conuri de conifere, sau în perioade calde cu fructe, ciuperci și vegetație verde. Unele specii consumă cu plăcere și carne, păsări mici, șerpi mici, ouă sau insecte.
La Grădina Zoologică din București puteți admira două exemplare de veveriță roșie americană (Tamiasciurus hudsonicus), specie diurnă, destul de zgomotoasă, limbajul său de comunicare conține o mare varietate de sunete, unele ascuțite, stridente, altele guturale.

4608 × 3456

Mara de Patagonia – Doar un salt până în Țara de Foc!

Mara de Patagonia – Doar un salt până în Țara de Foc!

Originară din Argentina, mara de Patagonia (Dolichotis patagonum)este, ca mărime, a treia specie de animale rozătoare din lume, după capibara și castor.
Aspectul lor insolit te pune pe gânduri…. să fie iepure, cangur pitic sau căprioară?
Face parte din clasa Mammalia, ordinul Rodentia, familia Caviidae. Corpul, cu o formă destul de „aerodinamică”, este acoperit cu blană scurtă și deasă, în tonuri de gri sau brun închis, iar urechile sunt lungi și ascuție precum cele ale iepurilor sălbatici. Atinge o greutate de circa 8,5 kg și o lungime de aproximativ 800 mm. Picioarele din față sunt mai scurte decât cele posterioare, iar în timpul deplasării pot sări pe toate cele 4 membre.
Deși sunt alergători prin excelență, când simt pericolul pot deveni adevărați atleți de performanță, făcând salturi impresionante de până la 6 metri în aer.
Grădina Zoologică din București găzduiește un grup de exemplare foarte jucăușe și simpatice, pe care vizitatorii le urmăresc pe tot parcursul anului cu aceeași curiozitate și amuzament.
Mara este un animal diurn, ce preferă zonele cu vegetație abundentă, consumă o cantitate considerabilă de hrană. În afară de ierburi, nu refuză fructele și rădăcinoasele, iar în zonele mai aride se pot delecta și cu cactuși, aceștia fiind și o sursă bogată de apă.
Exemplare de mara sunt întâlnite pe tot teritoriul pampasului argentinian, până aproape de Țara de Foc.
Sunt o specie monogamă, masculii își protejează cu mare tenacitate femela cucerită și teritoriul, de eventualii rivali. Un cuplu se desparte doar atunci când unul dintre parteneri moare.
Trăiesc solitari sau în grupuri, adulții păzind puii de pericole sau prădători, cum ar fi vulpile șirete, păsări mari sau feline. Atunci când femelele se pregătesc să dea naștere puilor, între unu și trei cam de trei ori pe an, sapă gropi și tuneluri, ce servesc drept adăpost până când noua generație devine independentă.
Comunică între ele prin intermediul unei mari varietăți de sunete, unele cu octave foarte înalte, altele guturale, joase.
Pe lista IUCN, mara de Patagonia este clasificată ca specie aproape amenințată, cu alte cuvinte, se preconizează ca în viitor, din cauza vânatului excesiv și a pierderii habitatului natural, să devină una vulnerabilă. Din păcate, sunt foarte apreciate pentru carnea și pielea lor, iar fermierii le invadează teritoriul cu turmele de oi.
Mara de Patagonia au un caracter docil și blând, ușor de îmblânzit, considerate a fi un foarte bun animal de companie, în ciuda faptului că sunt rozătoare.

PĂUNUL – Mitologie și realitate

PĂUNUL – Mitologie și realitate

Poate că un titlu mai potrivit ar fi fost „Mândrie și prejudecată”, fără nici o referire la celebrul romanul a lui Jane Austin, ci mai degrabă la percepția comună, în care spectaculoasa pasăre a devenit simbolul vanității, dar și la multitudinea de mituri și legende pe care această specie a suscitat-o, de-a lungul timpului, în diverse culturi.
Păunii aparțin ordinului Galliforme, familia Phasianide, două dintre specii, Pavo cristatus și Pavo muticus, provin din Asia (India, Sri Lanka, Pakistan, Nepal, Java, Malaezia), iar ruda lor apropiată, Afropavo congensis din Congo-Africa.
Sunt păsări omnivore, alternând în dietă insecte, viermi, termite, șopârle, broaște, șerpi, cu flori, iarbă, cereale și muguri de bambus.
În colecția Grădinii Zoologice București, puteți admira și studia mai multe exemplare bogat colorate de păun albastru(Pavo cristatus), dar și varianta albino(păun alb), ce își etalează cu mare enfază penajul flamboaiant.
Din Asia, a fost adus și răspândit cu succes, atât în Europa cât și pe continentul American, iar în anumite zone ale Indiei, cu precădere Gujarat și Rajasthan, sunt domesticite și ținute ca animale de companie, fiind tratate cu mare respect și adoptate ca pasăre națională. Dar povestea lor începe undeva prin culoarele timpului, fiind de cele mai multe ori asociat cu simbolul regalității, al puterii supreme și al legăturii suveranilor cu zeii sau creaturile fantastice.
Atât în țara de baștină, unde zeitatea întruchipată într-un păun se luptă cu forțele răului, dar și în Persia și miticul Babilon, unde era considerat drept unul dintre ocrotitorii regilor ce se urcau pe tron, a fost imortalizat în numeroase picturi sau sculpturi. În arta asiro-babiloniană, mozaicuri, sculpturi, frize și basoreliefuri este des întâlnit, dovadă faptului că a fost domesticit și trăia în anturajul familiilor bogate.
Grecii antici erau convinși că păunii reprezintă pasărea vieții eterne, drept pentru care o consumau ca un adevărat elixir al tinereții. Din muntele Olimp, Hera cobora pe pământ într-un car de aur, tras de păuni. Simbolul ochiului ca unul divin, ce veghează asupra întregii omeniri, provine tot de la greci. Hera, soția lui Zeus, putea afla secretele tuturor, deopotrivă pământeni sau invincibilii zei, prin cei 1000 de ochi ai lui Argus, analogie provenit din penajul păunului.
În arta creștină timpurile și mai apoi în Renaștere, păunul câștigă teren, miticii săi “ochi”, simbolizând cerul înstelat, apoi se sublimează imaginii credinciosului pur, devotat și al marii treceri către viața eternă. Limbajul criptic, încărcat de mesaje, folosit de artiști, uneori ideogramatic integrează fragmente întregi cu păuni, ca personaje cheie. Apoi, din Baroc până la Art Nouveau, drumul său respiră un veritabil crescendo, susținut de magnificul său potențial decorativ și, implicit, valori estetice.
Era contemporană și digitalizarea, dă o altă turnură exprimării plastice, imaginea păunului fiind utilizată în numeroase reclame, sigle, logo-uri, un exemplu fiind chiar cel al televiziunii americane NBC.
Dacă păunul indian nu se află pe lista roșie IUCN, numărul de exemplare de păun verde a scăzut simțitor începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XX, din cauza dispariției progresive a habitatului natural, iar cel de Congo este trecut pe lista speciilor vulnerabile.

Coati – Un „oportunist” cu nasul pe sus!

Coati – Un „oportunist” cu nasul pe sus!

Dinamic și jucăuș, diurn prin excelență, Coati este un mamifer omnivor, deloc mofturos în ceea ce privește consumul de mici nevertebrate, larve, ouă de păsări sau frunze și fructe.
Dacă vreți să îl admirați în adevărata sa splendoare, vă așteptăm în fiecare zi la Grădina Zoologică din București. Altfel, habitatul său natural acoperă zone întinse din continentul Nord American până în America Centrală și de Sud.
Aspectul său aduce cu bursucul sau ratonul, corpul este acoperit cu o blană deasă, în nuanțe blânde de maro, brun roșcat, maroniu sau chiar negru, cu o coadă lungă pe care o folosește la menținerea echilibrului, atunci când se deplasează cu mare grație dintr-un copac în altul. Pe pământ coboară atunci când se află în căutare unor „delicii culinare”, dealtfel este foarte agil, mișcându-se cu mare viteză atât pe sol, cât și la înălțime.
Ceea ce îl face ușor de recunoscut este botul alungit, cu nări proeminente, pe care îl utilizează de multe ori și pentru a săpa după hrană. Are un miros foarte bine dezvoltat, simțind de la mare distanță prada sau prădătorul, în acest caz feline și păsări de talie mare, sau șerpii boa. Greutatea unui exemplar variază între 3,5 și 6 sau chiar 7 kg, corpul atinge circa 670 mm iar coada 690 mm.
Si dacă vă întrebați de ce l-am numit „oportunist”, intenția nu a fost una de a-i asocia o atitudine ireverențioasă, ci, mai degrabă de a-l gratula pentru capacitatea de a se orienta în găsirea celor mai bune surse de hrană, dar și felul în care simte și evită pericolele. Pe scurt, este un adevărat „descurcăreț”al lumii animalelor!
Masculii care ating maturitatea sexuală preferă un trai solitar, în schimb femelele trăiesc în grupuri numeroase cu pui de diferite generații. Dealtfel, „doamnele” Coati sunt foarte vigilente, protejând tinerele generații atât față de prădătorii naturali și pericole ce apar la fiecare pas, la înălțimea vegetației luxuriante, cât și față de pretendenții tulburați de vârtejul hormonal al perioadei de împerechere, aceștia practic își mănâncă puii pentru a forța femelele să intre rapid în călduri. Familiile de Coati sunt destul de zgomotoase, mamele comunică permanent cu tinerele generații printr-o serie de sunete cu tonalități variate, fapt ce demonstrează un limbaj destul de complex și implicit un nivel ridicat de inteligență.
Din păcate, datorită aspectul simpatic și jovial, dar și al unei atitudini mai puțin responsabile a omului, se află pe lista scurtă a preferințelor în materie de animale de companie. Adevărul este că sunt foarte dificil de îmblânzit, fiind destul de imprevizibile ca reacții, agresive și foarte energice. Nu este un bun partener de joacă pentru copii și nu agreează compania omului, în ciuda aspectului aparent inofensiv.
Numărul de exemplare scade vertiginos datorită defrișărilor masive, extinderii agriculturii în zonele pădurilor tropicale, a vânătorii și a faptului că interacțiunea cu omul, de multe ori înclină balanța nefavorabil pentru Coati.
Pentru a afla mai multe despre această minunată specie și pentru a-i observa grația și îndemânarea cu care sfidează gravitația, atunci când are chef de puțină mișcare, vă așteptăm la Zoo!

ANTILOPA ELAND – Frumusețea sălbatică a Africii

ANTILOPA ELAND – Frumusețea sălbatică a Africii

Antilopa Eland(Taurotragus oryx) este cea mai mare din lume, dar este cea mai lentă și greoaie, atingând doar aproximativ 25km/oră, atunci când încearcă să scape din situațiile limită. În schimb poate sări până la 10 m lungime, ceea ce îi conferă un avantaj față de prădătorii naturali, marile feline ale stepei africane.
Este una dintre cele mai adaptabile dintre ierbivore, populează zone întinse din Estul și Sudul Africii, de la savană, pajiști înalte sau înălțimi muntoase. Nu este un animal foarte pretențios în ceea ce privește hrana, consumând cu plăcere deopotrivă ierburi de tot felul, fructe suculente, rădăcini dar și frunze, pe care le „culege” cu coarnele din copaci.
Exemplarele tinere au pielea de culoarea cafelei cu lapte, dar pe măsură ce îmbătrânesc se „îmbracă” în nuanțe de gri închis cu tentă albăstruie. Caracteristicile fizice includ coarnele răsucite și lungi, un guler în jurul gâtului gros, din piele cu falduri ample, masculii pot atinge chiar si 1000 kg, iar femelele 600kg.
Este un animal destul de docil, parcurge distanțe mari pentru a se hrăni, stau în grupuri de „creșă” , atunci când femelele au pui.
Deși nu se află pe lista speciilor amenințate cu dispariția, sunt protejate, numărul de exemplare a scăzut simțitor datorită vânatului intensiv, pentru carne dar, mai ales, pentru pielea sa. Datorită lipsei de agresivitate, a fost domesticită, iar astăzi, laptele său este foarte apreciat pentru calitățile nutritive, bogat în conținut proteic.
Ca o curiozitate, specialiștii care au petrecut mai mult timp, observându-le comportamentul, au decoperit un sunet caracteristic, pe care îl scot atunci când se deplasează. Un trosnet sec, produs de mișcarea membrelor anterioare, ce poate fi auzit de la distanță, lucru care anunță apropierea unei turme, sau, în perioada de împerechere, masculii își marchează sonor teritoriul.
Simpatice și drăgălașe, cu un caracter blând și maleabil, antilopele eland și-au câștigat, pe bună dreptate, admirația și ocrotirea iubitorilor de animale. Au fost deseori transformate în personaje amuzante, în lung-metrajele de animație, iar instantaneele surprinse de artiștii fotografi au făcut înconjurul lumii, datorită filonului emoțional fructificat în spectacol de lumină și culoare. Arta africană abundă în reprezentări zoomorfe și simbolistică mistică, ce au drept protagonistă antilopa eland. Aprecierile de ordin estetic ale creatorilor indigeni sunt încărcate și de componenta ezoterică ce ține de forța conexiunilor create între om și natură.

Zebu Din arca ierbivorelor exotice

Zebu Din arca ierbivorelor exotice

Înrudit cu iebivorele din familia numeroasă a bovinelor, Zebu este un mamifer rumegător cu un aspect particular. Seamănă destul de mult cu vaca autohtonă, dar, interesant de remarcat, asemeni dromaderilor, are o cocoașe de grăsime pe umeri, lesne de remarcat, coarne ample și mai multe straturi de piele în jurul gâtului.
Și cum familiile bogate au și istorie îndelungată, strămoșul său este o specie dispărută (Auroch) de boi sălbatici ce populau Europa, Africa și India. Peșterile Lascaux sau Altamira sunt pline cu desene rupestre, cu acest animal ce s-a pierdut pe culoarele timpului, dar care are astăzi numeroase „rude” domesticite și folosite de om pentru carne, lapte, piele sau ca animale de povară. Dealtfel, laptele de zebu este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bogate în carbohidrați și grăsimi. Populația indigenă din anumite zone ale Africii îl consumă prelucrat ca iaurt sau brânză, iar în India este transformat în ghee. Procedeul este destul de elaborat, iaurtul pus într-un vas de teracotă este deshidratat până când se obține un fel de unt, care la rândul său se fierbe și prin evaporare treptată, se ajunge la o substanță(particule de cazeină), ce rezistă mai mult timp și se folosește la gătit.
În religia hindusă, Zebu este considerat sacru, respectat și ocrotit în fiecare comunitate, fiind des întâlnit rătăcind alene pe străzi sau odihnindu-se la umbră, răsplătit cu ghirlande de flori și mici delicii culinare.
Este destul de blând, sunt rare cazurile în care reacționează violent, trăiește în turme și se adaptează foarte bine la temperaturi ridicate.
Cele aproximativ 75 de specii cunoscute vin și cu numeroase variante cromatice, nuanțe de alb și negru, brun, marouri blânde sau cafeniu. Poate ajunge la greutatea de 200 Kg și circa 1 m înălțime. Ca speranță de viață, atinge aproximativ 20 de ani.
Există și varianta de Zebu pitic, dar este obținut prin încrucișări repetate de către crescătorii din Statele Unite. Devine din ce în ce mai popular, datorită dimensiunilor sale și aspectului drăgălaș, dar și a faptului că dau o producție mare de lapte.
Dacă am reușit să vă trezim curiozitatea asupra aceastei specii, o puteți admira și la Grădina Zoologică din București, unde se bucură din plin de interesul vizitatorilor.